— Sabia din desen?

Charles dădu afirmativ din cap.

— Atât de rău, încât am acum senzaţia că întreaga mea viaţă bunicul m-a pregătit doar ca să găsesc spada asta. Habar n-am de ce trebuie să o găsesc, dar presupun că în momentul în care o s-o am, o să înţeleg.

— Şi spada e la Praga?

— Ai văzut desenul, nu?

— E doar un desen de pe un bileţel. Cineva ar putea să se distreze pe seama ta.

— Da. Numai că am văzut fotografiile la Princeton. Un obiect identic cu cel descris de bunicul în amănunt de atâtea ori. Coincidenţa e prea mare. Şi apoi, modul conspirativ în care am fost convins să vin aici. Îmi place adrenalina asta pe care ţi-o dă aventura. Par comod şi scorţos, însă te asigur că sunt cu totul altfel. În ultimul timp am trecut prin tot felul de peripeţii. Şi sunt ca un drog. Viaţa asta banală, doar de studios, nu îmi mai place. Eu am etape în viaţă. De fiecare dată ştiu că o etapă se termină şi atunci vreau altceva. De aia am făcut atâtea. Nu sunt om de ştiinţă, pentru că nu reuşesc să stau într-un loc din niciun punct de vedere. Nu îmi cresc rădăcini.

— Sugerezi că îţi asumi toate riscurile astea doar din spirit de aventură? Şi eu ar trebui să cred asta?

Charles ridică din umeri.

— Chiar dacă aş fi fost în siguranţă la ambasadă, tot aş fi avut explicaţii de dat. Chiar dacă sunam în America. Dacă vorbeam cu preşedintele personal, legea trebuie respectată, hârţogăraie de făcut. Aş fi plecat cu un transport diplomatic. Şi tot ar fi durat cel puţin trei zile. Or eu, adică noi, nu avem trei zile.

— Ce ţi-a spus omul din cameră?

— Că există această carte, Biblia lui Gutenberg. Că e prima, chiar prima carte tipărită vreodată în istoria omenirii şi că e obligatoriu ca eu să o găsesc. Nu l-aş fi crezut şi nici acum nu sunt întru totul convins. Dar mi-a spus ceva ce nu avea de unde să ştie. Ceva din trecutul meu. Ceva foarte adânc.

Luă mapa în mână şi o deschise la pagina din stânga începutului capitolului Apocalipsei.

— Vezi textul ăsta? Mi-am amintit de unde îl ştiu. Seamănă foarte mult cu nişte litere de pe peretele pivniţei de vinuri din casa bunicului. Observi că pare o transcriere incompletă? De parcă ar fi un pergament rupt. Pe peretele nostru este copiată, dacă nu mă înşală memoria, nu l-am mai văzut de mai bine de douăzeci de ani, dar, de obicei, nu mă înşală, cealaltă jumătate a pergamentului. Când eram mic şi mă jucam prin pivniţa de vinuri am încercat să descifrez ce e cu el. Însă nu m-am străduit prea tare. Mi-am imaginat întotdeauna că e o opţiune de design inovatoare. Se poate vedea aici, dar se distinge şi mai clar pe peretele pivniţei, că pot fi recunoscute cuvinte întregi, numai că textul nu are nicio noimă. Ca şi globul şi sabia desenate pe acelaşi perete. Poate că totul e o glumă gigantică. Intuiţia, şi nici asta nu m-a prea înşelat până acum, îmi spune că nu e. Cuvintele pe care omul mi le-a rostit sunt şi ele tot din acelaşi loc, de pe acelaşi perete. Poate o să ţi le zic. Dar nu acum.

Christa ascultă cu atenţie. I se păruse că nu era doar atât. Era deja convinsă să îl însoţească sau poate că l-ar fi însoţit oricum. Dar insistă:

— Atât?

— Nu. Îţi spun pe scurt şi o să detaliez în tren, că e mai complicat. Această Biblie ar fi fost comandată de Vlad Ţepeş şi ar conţine secretele celui mai teribil complot din istorie. Un complot care stă să se împlinească în prezent şi pe care, chipurile, eu l-aş putea opri, însă numai dacă găsesc Biblia. Ştiu că sună imens, dar la fel suna şi povestea cu Lincoln când am auzit-o prima oară şi de care, probabil, îţi aminteşti. Omul delira şi vorbea despre o listă. Apoi a început să fie din ce în ce mai neclar. Era pe cale să îşi piardă cunoştinţa. Mi-a explicat un pic cum a ajuns Dracula să îi comande această Biblie lui Gutenberg. Ultimele lucruri pe care a apucat să le spună e că dacă găsesc sabia, găsesc şi cartea. Şi că cei care fac toate lucrurile astea, cei care mă urmăresc nu mă vor atinge până nu găsesc lista, pentru că şi ei o vor. Fiindcă o caută de sute de ani şi le-a scăpat de fiecare dată, iar acum e un fel de urgenţă.

Făcu o pauză. Şi apoi adăugă cu un ton un pic jenat:

— Şi că eu aş fi cel ales. Aici cred că vorbea deja febra în locul lui. O să încerc să descifrez în tren mesajul, dar trebuie să mă concentrez pentru a-mi aminti ce zicea textul de acasă. Am tot încercat în maşină. Şi nu mi-a ieşit. M-am uitat cu atenţie la această jumătate. Dacă e vreun cod de citire, e posibil să fie imposibil de descifrat fără să avem textul întreg.

Christa puse mâna pe mapă şi îl întrebă pe Charles din priviri dacă îi dă voie. El încuviinţă, ea încercă să citească textul, însă lumina era difuză, iar textul aproape ilizibil, foarte mic, destul de şters şi neclar. Şi apoi mai era şi blestematul acela de alfabet gotic, sau „textualis”, sau cum s-o fi numit. Reuşi să descifreze doar „ers, to have, old proph, se now, t the, a after”. „Ori, a avea, bătrân profe t, un după.”

— Măcar e în engleză, conchise Christa dezamăgită! Şi cred că şi dacă reuşim să reconstituim restul textului, tot nu o să ne ajute prea mult.

În inima deşertului Mojave – dincolo de Munţii Tehachapi, spre Valea Morţii, înconjurat de o mare de pustietate, pe o suprafaţă imensă, o