Cunoaşterea profundă a oamenilor i-a permis să facă o apreciere exactă a diferitelor forţe; ea l-a prezervat şi de subestimarea instituţiilor existente; poate că tocmai această calitate i-a permis să folosească aceste instituţii ca mijloace spre a-şi atinge scopurile.

De asemenea el a înţeles prea bine şi că în vremea noastră combativitatea înaltei burghezii este cu totul neînsemnată şi nu face faţă asigurării triumfului unei noi mişcări de amploare. Şi-a închinat aşadar cea mai mare parte a activităţii politice câştigării claselor a căror existenţă era ameninţată, fapt care, departe de a-l paraliza, stimula spiritul lor combativ. Era de asemenea înclinat să folosească toate mijloacele existente spre a dobândi favorurile însemnatelor instituţii întemeiate, spre a trage din aceste vechi izvoare de putere cele mai mari foloase pentru mişcarea sa.

Astfel el a adoptat, în primul rând, ca bază a noului său partid, clasele mijlocii ameninţate în existenţa lor, asigurându-şi în felul acesta o trupă solidă de partizani gata de cele mai mari sacrificii şi gata să lupte cu înflăcărare. Atitudinea sa infinit de dibace faţă de biserica catolică a câştigat în scurt timp clerul tânăr de partea sa, în aşa măsură încât vechiul partid clerical s-a văzut repede obligat să părăsească câmpul de luptă, ori, decizie mai înţeleaptă, să se unească cu noul partid pentru a-şi recâştiga puţin câte puţin vechile poziţii.

Dar ar fi o mare nedreptate să vedem în cele de mai sus singurele trăsături ale personalităţii acestui bărbat. Calităţilor sale de tactician abil se adăugau cele ale unui reformator genial. Desigur, şi ele erau limitate de înţelegerea exactă a posibilităţilor care se ofereau şi de cea a propriilor sale capacităţi.

Obiectivul pe care şi-l fixase acest om de mare valoare era eminamente practic. Voia să cucerească Viena. Viena era inima monarhiei; ultimele pulsaţii de viaţă în trupul bolnav şi îmbătrânit al acestui imperiu decrepit veneau din acest oraş. Dacă inima devenea mai sănătoasă, restul corpului trebuia să revină la viaţă. Ideea era justă în principiu, dar nu putea fi valabilă decât pentru un timp strict limitat.

În asta a constat slăbiciunea acestui om.

Opera sa de primar al Vienei este nemuritoare în sensul cel mai bun al cuvântului; dar el n-a putut salva monarhia în felul acesta era prea târziu,

Ceea ce adversarul său, Schoenerer, văzuse mai bine.

Dr. Lueger a reuşit admirabil în latura practică a acţiunilor sale; dar ceea ce aştepta de la ele nu s-a împlinit.

Schoenerer nu şi-a putut atinge scopurile; şi de aceea de ce i-a fost fiică s-a produs din nefericire în chipul cel mai înspăimântător.

Cei doi oameni nu şi-au atins aşadar scopul final, Lueger n-a putut salva Austria, iar Schoenerer n-a putut feri poporul german de catastrofă.

Pentru epoca noastră, studiul cauzelor insucceselor acestor două partide este extrem de instructiv. El le va fi util mai cu seamă prietenilor mei, căci, din multe puncte de vedere, împrejurările sunt în prezent asemănătoare şi vor putea fi evitate greşeli care odinioară au condus deja una din mişcări la pieire, iar pe cealaltă au zădărnicit-o.

Prăbuşirea mişcării pangermaniste în Austria se explică, după părerea mea, prin trei cauze:

În primul rând printr-o idee greşită despre importanţa pe care ar trebui s-o aibă problema socială. În special pentru un partid nou şi revoluţionar prin însăşi natura sa.

Schoenerer şi cercul lui se adresau în special claselor burgheze: rezultatul nu putea fi decât mediocru.

Burghezia germană, mai ales în păturile ei superioare, chiar dacă unii nici măcar n-o bănuiesc este pacifistă până la renunţarea completă la ea însăşi, când este vorba despre treburile interne ale naţiunii sau statului. În vremurile bune, adică, în cazul de faţă, sub un guvern bun, o astfel de psihologie face ca aceste pături să fie deosebit de preţioase pentru stat, dar dacă guvernul este prost, această calitate devine un defect funest. Pentru a dobândi o şansă de a duce la îndeplinire o luptă serioasă, mişcarea pangermanistă trebuia deci să-şi închine toate eforturile câştigării maselor. Nu a făcut-o şi aceasta a privat-o, de la început, de prima impulsiune de care are nevoie un asemenea val ca să nu trebuiască să se întoarcă de unde a plecat.

Atunci când acest principiu este pierdut din vedere şi neglijat la începutul unei mişcări, noul partid comite o eroare iniţială imposibil de îndreptat. Căci numeroasele elemente ale burgheziei moderate admise în partid determină tot mai mult orientarea sa internă şi îi răpesc orice şansă de a obţine sprijinul considerabil al maselor populare. În aceste condiţii acţiunea unei astfel de mişcări nu poate decât să se limiteze la ţâfne şi la critici neputincioase. Din acel moment credinţa cvasi religioasă şi spiritul de sacrificiu le lipsesc, în locul lor se tinde spre o colaborare pozitivă, cu alte cuvinte, în cazul care ne interesează, spre o recunoaştere a situaţiei de fapt şi o acalmie a luptei care se termină cu o pace şubredă.

Aceasta a fost soarta mişcării pangermaniste care nu acordase din primul moment o importanţă preponderentă cuceririi aderenţilor din rândul maselor populare. Ea a devenit “burgheză, distinsă radical moderată”

Din această greşeală a rezultat cea de a doua cauză a declinului său rapid.

Situaţia germanilor în Austria era deja disperată în momentul înfloririi mişcării pangermaniste. An de an, parlamentul devenise instrumentul distrugerii lente a poporului german. Nici o tentativă de salvare de ultimă oră nu putea avea nici cea mai mică şansă de succes, dacă această instituţie nu era desfiinţată.

Aceasta punea în faţa mişcării o problemă de importanţă primordială.

Pentru nimicirea acestui parlament trebuia să intre în el, spre a-l “mâna din interior”, cum se spune curent, sau lupta trebuia dusă atacând din afară această instituţie?

Au intrat şi au ieşit bătuţi. Desigur fuseseră obligaţi să intre.

Pentru a duce la îndeplinire din afară lupta împotriva unei asemenea puteri, trebuie să fii dotat cu un curaj neclintit şi de asemenea gata de sacrificii nesfârşite. Iei taurul de coarne încasezi lovituri puternice, eşti aruncat de mai multe ori la pământ, ca să te scoli eventual cu membrele rupte, şi victoria îi surâde în sfârşit agresorului curajos numai după o luptă deosebit de grea.

Numai măreţia sacrificiilor câştigă