dificultăţi. Oamenii nu erau mutaţi din posturi pentru astfel de lucruri. Islanda era doar o ameninţare. O ameninţare cum nu se poate mai stimulatoare şi mai înviorătoare. Mergînd pe coridor cu paşi săltaţi, se trezi efectiv fluierînd.

În seara aceea dădu o tentă eroică întrevederii cu Directorul, în relatarea lui, pe care o încheie astfel:

— Aşa că, pînă la urmă, i-am spus pur şi simplu să se ducă în Trecutul Imemorial şi am ieşit demn din birou. Şi aşa a rămas.

Se uită intens la Helmholtz Watson, aşteptînd de la acesta răsplata cuvenită: înţelegere, încurajare, admiraţie. Dar nu auzi nici o vorbă. Helmholtz rămase tăcut, cu ochii în podea.

Îl simpatiza pe Bernard; îi era chiar recunoscător pentru a fi singura lui cunoştinţă cu care putea discuta subiectele ce i se păreau lui importante. Şi totuşi, unele laturi ale caracterului lui Bernard îi erau nesuferite. De exemplu, lăudăroşenia asta. Şi izbucnirile de autocompătimire cu care alternau în mod jalnic. Şi obiceiul lui deplorabil de a se arăta curajos după furtună şi înzestrat cu prezenţa de spirit cea mai extraordinară, în absenţa ei. Nu putea suferi aceste lucruri – tocmai pentru că-l simpatiza pe Bernard. Secundele treceau una după alta. Helmholtz continuă să se uite la covor. Şi deodată Bernard se îmbujoră şi întoarse capul.

3

Călătoria decurse fără evenimente deosebite. Racheta Pacificul Albastru ajunse cu două minute xşi jumătate mai devreme la New Orleans, pierdu patru minute din pricina unei tornade deasupra statului Texas, dar prinse un curent favorabil de aer la 95 de grade longitudine vestică şi izbuti să aterizeze la Santa Fé cu o întîrziere de numai patruzeci de secunde.

— Patruzeci de secunde la un zbor de şase ore şi jumătate. Nu-i rău deloc! acceptă Lenina ideea.

În seara aceea dormiră la Santa Fé. Hotelul era excelent – incomparabil mai bun, de exemplu, decît acel Aurora Bora Palace în care Lenina suferise atît de cumplit în vara dinainte. În fiecare dormitor aveai la dispoziţie aer lichefiat, televizor, vibromasaj vacuumatic, radio, soluţie fierbinte de cofeină, anticoncepţionale calde şi opt soiuri diferite de parfum. Instalaţia de muzică sintetică funcţiona din plin cînd intrară ei în hol şi nu lăsa cu nimic de dorit. În lift era un afiş care anunţa existenţa în hotel a şaizeci de Terenuri de squash pe escalator şi posibilitatea de a juca în parc Golf Electromagnetic şi cu Obstacole.

— Vai, dar e splendid! strigă Lenina. Aproape că aş dori să rămînem aici. Şaizeci de Terenuri de squash!…

— În Rezervaţie n-o să fie nici unul, o avertiză Bernard. Şi nici parfum, nici televiziune, nici măcar apă caldă. Dacă ai impresia că n-o să poţi rezista, rămîi aici pînă mă-ntorc.

Lenina se simţi de-a dreptul ofensată:

— Bineînţeles că pot să rezist. N-am zis decît că aici e splendid pentru că…, pentru că „progresul e splendid“, nu?

— Cinci sute de repetiţii o dată pe săptămînă, de la vîrsta de treisprezece pînă la şaptesprezece ani, zise plictisit Bernard mai mult pentru sine.

— Ce-ai zis?

— Ziceam că „progresul e splendid“. De aceea nu trebuie să vii în Rezervaţie decît dacă ţii cu adevărat la treaba asta.

— Păi, chiar ţin.

— Prea bine atunci, zise Bernard, aproape ca o ameninţare.

Permisul lor de vizitare a Rezervaţiei avea nevoie să fie contrasemnat de Guvernatorul acesteia, la biroul căruia se prezentară deci a doua zi dimineaţa. Un portar negru Epsilon Plus luă legitimaţia lui Bernard, o duse înăuntru şi aproape imediat fură primiţi de înaltul funcţionar.

Guvernatorul era un Alfa Minus blond, brahicefal, cu faţa rotundă şi roşie ca o lună plină, era scund şi lat în spate. Avea o voce puternică, bubuitoare, foarte potrivită pentru rostirea înţelepciunii hipnopedice. Era o adevărată mină de informaţii irelevante şi de sfaturi bune, de nimeni cerute. De îndată ce se pornea, îi dădea drumul înainte bubuind la nesfîrşit:

— … cinci sute şaizeci de mii de kilometri pătraţi, împărţiţi în patru subrezervaţii distincte, fiecare dintre ele înconjurată de un gard de sîrmă prin care trece curent de înaltă tensiune.

În momentul acela, şi fără nici un motiv aparent, Bernard îşi aminti brusc că a uitat deschis la maximum robinetul de apă de colonie de la el din baie.

— … curentul fiind furnizat de Hidrocentrala de pe Grand Canyon.

„O să mă coste o avere pînă mă întorc.“ Cu ochii minţii Bernard parcă şi vedea acul parfumatorului care se tot rotea neobosit ca o furnică. „Trebuie să-i telefonez lui Helmholtz Watson.“

— … peste cinci mii de kilometri de garduri de sîrmă conectate la reţeaua de şaizeci de mii de volţi.

— Nu mai spuneţi! zise din politeţe Lenina, fără să aibă habar ce a vorbit Guvernatorul, dar simţind din pauza teatrală a acestuia că e de datoria ei să spună ceva. Cînd începuse Guvernatorul să bubuie, ea înghiţise pe furiş o jumătate de gram de soma şi rezultatul era că acum putea să şadă liniştită şi senină, fără să asculte, fără să se gîndească la nimic, cu ochii ei mari şi albaştri ţintă la faţa Guvernatorului, şi arborînd o expresie de atenţie înmărmurită.

— A atinge gardul înseamnă moartea instantanee, declară solemn Guvernatorul. Nu există nici o scăpare dintr-o Rezervaţie de Sălbatici.

Cuvîntul „scăpare“ fu un fel de imbold pentru Bernard care, dînd să se ridice,