Expresia ta facială, generată de ridurile care îți alcătuiesc fața sau de lipsa ridurilor, formează o parte importantă a personalității tale. Vocea ta, intensitatea ei, tonul, volumul și limbajul pe care îl folosești alcătuiesc părți importante ale personalității tale, pentru că te individualizează imediat, odată ce ai vorbit, ca pe o persoană rafinată sau dimpotrivă.

Felul în care strângi mâna cuiva constituie o parte importantă a personalității tale. Dacă, atunci când strângi mâna, mâna pe care o oferi este flască și lipsită de viață ca un pește mort, afișezi o personalitate care nu dă nici un semn de entuziasm sau inițiativă. O personalitate plăcută poate fi de obicei găsită la persoanele care vorbesc blând și cu bunătate, selectând cuvinte cultivate, astfel încât să nu ofenseze, cu un ton al vocii modest, care aleg haine cu un stil potrivit și culori care se asortează.

Aceste persoane sunt lipsite de egoism și nu doar doritoare, ci nerăbdătoare să îi ajute pe alții; sunt prietenoase cu toată lumea, cu bogații și cu săracii, indiferent de opțiunile politice, religie sau ocupație. Se abțin să le vorbească urât altora, cu sau fără motiv; reușesc să converseze evitând să fie atrase în conversații vulgare sau în certuri fără rost ori în discuții pe teme controversate, precum religia sau politica. Sunt persoane care văd atât calitățile, cât și defectele altora, dar le privilegiază pe primele; care nu caută nici să-i schimbe, nici să-i mustre pe alții; care zâmbesc frecvent și din tot sufletul. Iubesc muzica și copiii mici; sunt pline de compasiune față de toți cei care au probleme și iartă faptele rele; respectă în mod conștient dreptul altora de a face ce vor atât timp cât nu le încalcă propriile drepturi. Se străduiesc în mod onest să fie constructive în fiecare gând și faptă; îi încurajează pe alții și îi impulsionează către realizări mai mari și mai bune în domeniul în care aceștia activează.

Personalitatea plăcută este ceva care poate fi însușit de oricine este suficient de hotărât să învețe cum să-și croiască drumul în viață fără conflicte, cu scopul de a se înțelege pașnic și liniștit cu ceilalți.

Unul dintre cei mai cunoscuți și cei mai de succes oameni din America a spus odată că ar fi preferat să aibă o personalitate plăcută, așa cum este ea definită în acest curs, în locul diplomei de facultate pe care o obținuse, cu 50 de ani în urmă, de la Universitatea Harvard. După părerea lui, un om poate realiza mai multe dacă are o personalitate plăcută decât dacă deține o diplomă universitară, dar nu are acest fel de personalitate.

Dezvoltarea unei personalități plăcute cere exercitarea auto­controlului, pentru că vor fi multe incidente și mulți oameni îți vor pune răbdarea la încercare și vor vrea să-ți distrugă deciziile bune. Răsplata e însă demnă de efortul făcut, pentru că cineva care posedă o personalitate plăcută iese în evidență atât de puternic în comparație cu majoritatea oamenilor, încât calitățile sale plăcute devin cu atât mai pronunțate.

Când Abraham Lincoln era tânăr, a auzit despre un mare avocat, cunoscut pentru calitățile lui impresionante de orator, care trebuia să apere un client acuzat că ar fi comis o crimă, undeva la 65 de kilometri de casa lui Lincoln. A parcurs întreaga distanță pe jos pentru a-l auzi pe acest om, care era unul dintre magicienii Sudului. După ce i-a ascultat discursul, în timp ce oratorul se pregătea să iasă din sala de judecată, Lincoln s-a îndreptat spre el, pe coridor, i-a întins o mână fermă și a spus: „Am mers 65 de kilometri pe jos ca să vă ascult și, dacă ar trebui să fac acest lucru din nou, aș putea să merg și o sută“. Avocatul i-a aruncat o privire tânărului Lincoln, a strâmbat din nas și, plin de trufie, a plecat fără măcar să-i vorbească.

Mulți ani mai târziu, cei doi s-au întâlnit din nou, de data asta la Casa Albă, unde același avocat venise să îi ceară președintelui Statelor Unite grațierea unui om care fusese condamnat la moarte.

Lincoln a ascultat răbdător ce a avut avocatul de spus și, când acesta a terminat de vorbit, a zis: „Văd că nu v-ați pierdut deloc elocvența de când v-am auzit prima oară apărând un criminal cu ani în urmă, dar v-ați schimbat considerabil în alte privințe, pentru că acum păreți a fi un gentleman politicos și rafinat, spre deosebire de impresia pe care mi-ați făcut-o la prima noastră întâlnire. V-am făcut o nedreptate, poate, pentru care acum vă cer scuze. Între timp, voi semna actul de grațiere pentru clientul dumneavoastră și vom considera că suntem chit“.

Fața avocatului s-a făcut pe rând roșie și albă, în timp ce își cerea bâlbâit scuze!

Dar faptul că i-a lipsit personalitatea plăcută la prima sa întâlnire cu Lincoln îl făcea vinovat de o conduită care l-ar fi costat foarte mult dacă acest incident ar fi avut drept protagonist pe cineva mai puțin bun la suflet decât marele Lincoln.

S-a spus, și probabil pe bună dreptate, că politețea reprezintă cea mai valoroasă trăsătură a speciei umane. Politețea nu costă nimic, totuși îți aduce dividende extraordinare dacă este practicată în mod regulat, în spiritul sincerității. Un tânăr prieten al autorului acestei cărți era angajat ca om de serviciu la o benzinărie care aparținea de o mare corporație. Într-o zi, o mașină mare a intrat în stație, iar pasagerul a ieșit din ea, în timp ce șoferul îi spunea angajatului ce fel de benzină dorește. În timp ce se punea benzină în rezervor, pasagerul bogat a intrat în vorbă cu tânărul meu prieten.

– Îți place slujba ta? a întrebat omul.

– Îmi place pe naiba! a răspuns tânărul. Îmi place tot așa de mult cum le plac câinilor pisicile.

– Păi și atunci, a zis străinul, dacă nu-ți place slujba, de ce lucrezi aici?

– Pentru că aștept