„Şi când te gândeşti că ăsta o fi făcut raportul că Niculae l-ar fi înecat pe nenorocitul ăla de Gheorghe, gândi Moromete senin. Dacă l-aşi întreba ar beli ochii la mine că nu e adevărat şi mi-ar spune pe altul… „

  — Niculae al meu, domnule, mai bine pune mâna pe plug sau încalică pe-un tractor şi ară pământul (care trebuie arat orice-ar fi!) decât să-şi zâmbească fasolele cum făcea Bâznae când stătea de vorbă cu al lui Pretorian ca să arate că ei doi sunt prieteni. Noroc că ăla nici nu se uita la el, cu toate că mare brânză nu era nici de capul lui.

  — Îl bag în… mă-sii şi pe Bâznae şi pe Pretorian, zise Isosică devenind şi el gânditor.

  Şi nu mai adăugă nimic. Era adică de aceeaşi părere cu ceea ce spusese, dar şi cu ceea ce nu spusese Moromete.

  — Şi atunci, zise Moromete, poţi să-mi spui de ce te-ai speriat tu şi te-ai dus acasă la Vasile să-l ajuţi să ajungă preşedinte?

  „Dacă gândeşti ca mine şi în general ca noi, ăştia, oameni mai în etate, se înţelegea din glasul lui, poţi să spui cum ai putut să faci o astfel de prostie, care o să te coste, cât o să ne coste şi pe noi, adică ceea ce ştii şi singur ce ameninţări ne trimete Vasile, dacă nu şi mai mult, dat fiind că tu eşti om tânăr şi ai alte ambiţii?”

  — Cum să nu, zise Isosică.

  — Ei, de ce? Sunt curios.

  — S-au încârligat două lucruri, nea Ilie, zise Isosică.

  Şi se apucă şi trase cu atâta precauţie şi atât de îndelung din ţigare, încât după ce o luă de la buze şi începu pe îndelete să povestească, minute în şir el vorbi cu fum în gură, care parcă nu se mai termina.

  — Primul lucru, zise el, şi apoi tăcu.

  Se întreba poate dacă să spună sau nu ceea ce se aştepta de la el. Se hotărî: trebuia spus, din moment ce toată lumea putea gândi că ar fi făcut, prin urmare, o prostie, aşa cum o dovedea venirea aici la el a acestui om atât de respectat.

  — Pe Vasile ăsta, începu el, eu l-am împiedicat cât am putut să nu iasă din curtea lui, dar el s-a dat la fund ca raţa şi când a scos capul deasupra, a ieşit departe. Nu-ţi spun ce cred eu, îţi spun ce e. Aşi fi luptat cu Vasile dacă ar fi fost numai atât. Dar mult n-aşi fi luptat, fiindcă nu l-aşi mai fi putut împiedica şi aici se încârligă prima situaţie cu a doua.

  — Care ar fi prima? zise Moromete.

  — Nu ţi-a spus-o Niculae?

  — Nicidecum.

  — Niculae e vinovat de ridicarea lui Vasile.

  — Ei, nu mai spune, exclamă Moromete parcă răpit de această ipoteză.

  — Ai să vezi, şi dacă nu mă crezi, gândeşte-te, adu-ţi aminte. La începutul campaniei o fată de la U. T. M., secretara raionului cu tineretul, l-a căutat pe Niculae pe câmp şi a încercat să-l convingă să-l sprijine pe Vasile în intenţia lui de a forma aici o gospodărie colectivă şi de a lupta necontenit contra noastră, a mea şi a lui Plotoagă, care ştii şi dumneata că ne-am opus. Lui îi convine G. A. C.-ul, nu pierde nimic, din contră, îl ajută, fiindcă n-are nici pământ, nici vite. O să-ţi spun la urmă ce gânduri, adică nu ce gânduri, că le pune în practică, ce metode are de gând să folosească Vasile să-şi atingă acest scop, care vine şi în planul raionului. Acolo, ştiu eu, se spune aşa: dacă sunt posibilităţi şi prin liberul consimţământ. Contra metodelor de constrângere… Dar să ne întoarcem la întâlnirea de pe câmp dintre activista de tineret şi Niculae. Niculae o asculta cum îi spune toată povestea lui Vasile şi cum noi aşa şi pe dincolo i-am făcut şi i-am dres… La urmă de tot, Niculae i-a răspuns aşa: „Oriunde intri într-un sat, dai peste unul ca Vasile ăsta cu o istorie aşa cam dubioasă… Trebuie să fim atenţi şi să nu facem jocul unuia sau altuia.” Şi i-a întors spatele. Foarte bine am zis eu când am auzit dar acum spun: foarte rău. Trebuie să te gândeşti cui spui asemenea cuvinte. Cine e persoana? Ei, ce interes are să susţină aşa de tare pe unul sau pe altul? Ei, persoana era secretara raionului U. T. M. Dacă ea îl apăra pe unul ca Vasile, însemna că ştia ea ceva. Nu ştiu ce, dar era clar, ţinea la el, cu toate că Vasile are şi el un Dumnezeu la care se închină în fiecare zi şi nu şi-ar întoarce capul după alta: Florica, muierea aia a lui mică, şi fetiţa. Prostia lui Dan şi a lui tat-său şi care o să-i coste viaţa (numai viaţa, fiindcă pământurile or să fie colectivizate la toată lumea) a fost asta, că au lovit-o pe Florica. Dar să ne întoarcem la secretara de tineret. Ţinea la Vasile ca la un prieten. Oamenii au şi prieteni, nu? Niculae nu şi-a dat seama. Şi fata asta văzând că n-are câştig de cauză cu activistul Niculae Moromete, s-a dus la regiune, la preşedinte, şi i-a povestit toată tărăşenia. Crezi că ar fi avut timp un ştab aşa mare s-o asculte? De-acolo de unde conduce ştie el altele şi mai rele decât păţania unui oarecare Vasile al Moaşii din comuna cutare, raionul Pălămida, cu rudele lui… Dar aici vine al doilea lucru care s-a încârligat cu primul: fata era rudă cu preşedintele şi el a ascultat-o. Ce fel de rudă n-aşi putea să-ţi spun, destul de rudă ca s-o asculte şi să-i dea dreptate. Şi uite aşa pleacă într-o zi din sat şi lipseşte două zile Vasile al Moaşii şi este primit în audienţă la preşedintele regiunii. Ce-au discutat acolo, n-aşi putea să-ţi