— Las' că vedeţi, răspunse vesel Old Death. Încuiaţi uşa şi veniţi dincolo, în odaie.

Cum se mai minunară toţi cînd ne depuserăm prada pe duşumea!

— Formidabil! Exclamă cetăţeanul cu barbă albă. Păi ăştia sînt kukluxişti. Morţi?

— Să sperăm că nu! Răspunse Old Death. Vedeţi ce inspiraţie bună am avut cînd l-am luat pe acest tînăr master cu mine? S-a ţinut tare, l-a doborît chiar pe şeful bandei.

— Pe şef? Colosal! Dar oamenii lui unde sînt? Şi pe ăştia de ce i-aţi băgat în casă?

— Mai e nevoie să explic? Nu ghiciţi? Eu şi tînărul nostru sir ne vom travesti în hainele acestor doi golani şi vom aduce încoace toată banda care aşteaptă ascunsă după grajd.

— Sînteţi daţi dracului! Vă puneţi viaţa-n joc! Şi dacă vă simt că nu sînteţi de-ai lor?

— Tocmai asta e, că n-or să ne simtă, hotărî cu calm bătrînul westman. Old Death e un şmecher calificat, iar acest tînăr master nu e nici el chiar atît de prost precum arată.

Old Death le istorisi apoi cele petrecute, după care îşi expuse planul: eu mă voi da drept Locksmith, voi merge în spatele grajdului şi-i voi aduce de acolo pe bandiţi, iar dînsul, îmbrăcat în hainele şefului, care i se potrivesc ca măsură, va juca rolul acestuia.

— Se înţelege, adăugă el, că vom vorbi numai în şoaptă, ca să nu ne trădeze timbrul străin al glasului.

— Mă rog, dacă îndrăzniţi şi asta, vă priveşte! Se resemna Lange.

Doar nu e în joc pielea noastră, ci a voastră! Şi noi ce facem între timp?

— Întîi de toate, ieşiţi acum uşurel afară şi aduceţi nişte bîrne sau pari solizi cu care să imobilizăm celelalte uşi, ca să nu poată fi deschise pe dinăuntru. Apoi stingeţi lumina şi vă ascundeţi prin casă.

Asta-i tot. Restul încă nu se poate prevedea.

Lange şi fiul său ieşiră în curte să aducă parii, în timp ce noi îi dezbrăcăm pe cei doi prizonieri de hainele lor negre cu însemne albe.

Şeful purta pe glugă, pe piept şi la şolduri cîte un petic alb închipuind un pumnal, iar Locksmith, nişte chei. Pumnalul era deci semnul distinctiv al şefului. Individul care zăbovea în cîrciumă, ca să afle unde sîntem găzduiţi, se numea "Melcul". Probabil că semnul lui distinctiv era un melc.

Tocmai cînd îi scoteam "căpitanului" pantalonii, croiţi după modelul braconierilor elveţieni şi îmbrăcaţi peste altă pereche de pantaloni obişnuiţi, banditul se trezi. Aruncă înjur o privire mirată, rătăcită şi încercă să se scoale, ducînd în acelaşi timp mîna la şold, unde ar fi trebuit să se afle pistolul. Dar Old Death îl trînti din nou la pămînt, îi lipi de piept vîrful cuţitului său de vînătoare şi-l avertiză:

— Stai liniştit, băieţaş! Dacă scoţi o vorbă sau te mişti nu ştiu cum, uite-aici, vîr cuţitul ăsta frumos în tine!

Şeful era un bărbat de vreo treizeci de ani şi purta barbă militărească. Faţa lui cam trecută, uşor măslinie şi cu trăsături severe, părea a unui meridional. Îşi duse mîinile la cap, în locul unde fusese lovit şi întrebă:

— Unde mă aflu? Cine sînteţi?

— Asta-i casa lui Lange, băiatule, cel pe care aţi vrut să-l atacaţi.

Iar eu şi acest tînăr sîntem "spionii" pe care "Melcul" are misiunea să-i descopere. Te afli deci exact unde doreai să ajungi.

Omul îşi muşcă buzele şi privi în jurul său speriat, sălbatic. În clipa aceea se întoarse Lange cu fiul său. Aduceau cîţiva pari şi un ferăstrău.

— Frînghie avem destulă. Ajunge să legăm şi douăzeci de inşi, zise tatăl.

— Daţi-ne, deocamdată, numai pentru ăştia doi.

— Nu! Nu permit să mă legaţi! Izbucni "căpitanul", încercînd din nou să se ridice. Old Death îi mai arătă o dată vîrful cuţitului!

— Stai şi nu te răţoi! Desigur că nu ştii încă pe cine ai în faţă. Mă cheamă Old Death! Sper că înţelegi ce înseamnă asta. Ori crezi că aş fi prietenul sudiştilor şi al celor din Ku-klux-klan?

— Old... Old Death! Îngăimă "căpitanul", speriat la culme.

— Da, băiete, chiar eu sînt! Aşadar, să nu-ţi faci iluzii deşarte.

Ştiu că ai fi vrut să-l spînzuri pe tînărul Lange, să-l biciuieşti pe bătrîn pînă la sînge, să incendiezi casa. Dacă mai speri să fii cruţat, atunci fii cuminte şi lasă-te în voia soartei.

— Old Death, Old Death! Repetă găliganul livid la faţă. S-a terminat cu mine!

— Încă nu. Nu sîntem bestii ca voi. Predaţi-vă fără luptă şi veţi rămîne în viaţă. Altminteri, leşurile voastre vor pluti mîine pe apele fluviului. Îţi comunic de pe acum ce ai de făcut. Dacă te supui, puteţi părăsi regiunea şi, dinspre partea mea şi Texasul, ca să nu mai reveniţi cît lumea. În schimb, dacă neglijezi sfatul, s-a zis cu voi. Eu am să ies afară şi am să-i aduc încoace pe oamenii tăi. Vor fi, ca şi tine, prizonieri.

Ordonă-le să se predea. De nu, vă împuşcăm ca pe nişte hulubi sălbatici.

Kukluxistul fu legat zdravăn şi îi îndesarăm în gură o batistă. Între timp, îşi revenise şi camaradul lui, dar prefera să nu sufle o vorbă. Îl legarăm şi pe acesta şi îi astuparăm gura. Apoi îi culcarăm în cele două paturi ale lui Lange, mai strînserăm o dată bine de tot legăturile şi îi acoperirăm pînă sub bărbie.

— Aşa! Rîse mulţumit Old Death. Acum comedia poate să înceapă.

Ce-o să se mai mire lepădăturile cînd îşi vor vedea fîrtaţii întinşi în pat! Ce plăcere pe capul lor! Dar ia spuneţi, master Lange, cum facem ca să discutăm cu indivizii după ce-i vom aduce în casă şi să-i ţinem în şah fără ca ei să ne vadă sau să ne căşuneze vreun rău?

— Hm! Făcu cel întrebat, arătînd în sus. Ne instalăm în pod.

Tavanul e din scînduri. Putem să scoatem una.

— Atunci luaţi puştile şi haideţi cu toţii afară. Veţi urca scara şi veţi sta în pod pînă la momentul potrivit. Dar, mai întîi, să pregătim proptelele.

Scurtarăm cu ferestrăul cîţiva pari pe măsura potrivită şi-i puserăm deoparte. În timp ce Old Death se vîrî în costumul "căpitanului", eu îmbrăcai pantalonii şi haina lui Locksmith. O legătură