Se lăsă pe spate. Îl cuprinsese o senzație copleșitoare de neputință. În primul rând, nu avea cum să știe sigur că era într-adevăr 1984. Trebuie să fi fost cam în jurul acestei date, din moment ce era destul de sigur că avea treizeci și nouă de ani și credea că se născuse în 1944 sau 1945, dar de-acum devenise imposibil să mai știi vreo dată cu o precizie mai mare de un an sau doi.

Îi trecu brusc prin minte să se întrebe: pentru cine scria oare acest jurnal? Pentru viitor, pentru cei încă nenăscuți. Mintea îi zăbovi o clipă asupra datei incerte de pe foaie, iar apoi se poticni de un cuvânt din neolimbă, dublugândire. Conștientiză pentru prima dată pe deplin enormitatea a ceea ce începuse. Cum să poți comunica cu viitorul? Așa ceva e imposibil prin natura sa. Viitorul fie se va asemăna cu prezentul, caz în care nu avea să-l asculte, fie va fi diferit, iar impasul lui va părea fără noimă.

* Traducere de Dana Crăciun, Editura Polirom, colecţia TOP 10+, Iași, 2019, pp. 6-8, 10-11 (n. ed.).

Din O mie nouă sute optzeci și patru* (1949)

Tele-ecranul emitea un șuierat asurzitor, care continuă cu aceeași intensitate timp de treizeci de secunde. Era zero șapte și cincisprezece, ora deșteptării pentru funcționari. Winston își smulse din pat trupul – gol, căci membrii Partidului Exterior nu primeau decât trei mii de cupoane pentru îmbrăcăminte pe an, iar o pijama costa șase sute – și apucă de pe scaun un maiou ponosit și un șort. Peste trei minute aveau să înceapă Exercițiile Fizice. În clipa următoare îl cuprinse un acces de tuse atât de violent, încât nu mai putu să stea drept, lucru ce i se întâmpla aproape întotdeauna imediat după trezire. Îi golea în asemenea hal plămânii, încât nu reușea să respire din nou decât lungit pe spate și inspirând profund de câteva ori la rând. Venele i se umflară de la efortul impus de tuse, iar ulcerul varicos începu să-l mănânce.

— Grupul de la treizeci la patruzeci! lătră o voce pătrunzătoare de femeie. Grupul treizeci-patruzeci! La locurile voastre, vă rog. De la treizeci la patruzeci!

Winston luă poziția de drepți în fața tele-ecranului, pe care apăruse deja imaginea unei femei destul de tinere, slabă, dar musculoasă, îmbrăcată în uniformă și cu pantofi de sport.

— Îndoiți și întindeți brațele! se răsti ea. Țineți ritmul cu mine. Unu, doi, trei, patru! Unu, doi, trei, patru! Haideți, tovarăși, mai cu viață! Unu, doi, trei, patru! Unu, doi, trei, patru!

Durerea provocată de accesul de tuse nu îi ștersese cu totul din minte lui Winston impresia lăsată de vis, iar mișcările ritmice ale exercițiului fizic o restabiliră întru câtva. În timp ce își azvârlea mecanic brațele înainte și înapoi, având pe chip expresia de plăcere dârză care era considerată adecvată în timpul Exercițiilor Fizice, se strădui să refacă în minte drumul până la perioada încețoșată a copilăriei timpurii. Era teribil de dificil. Dincolo de sfârșitul anilor ’50 totul se estompa. Când nu aveai nici un fel de surse de informații externe pe care să le consulți, până și conturul propriei vieți își pierdea claritatea. Îți aminteai evenimente mărețe, care foarte probabil nu avuseseră loc, îți aminteai amănuntele unor incidente fără să le poți reconstitui atmosfera, și mai erau și perioadele lungi și pustii, cărora nu le puteai asocia nimic. În vremea aceea totul fusese altfel. Chiar și țările avuseseră alte nume și alte forme pe hartă. Aerodromul Unu, de exemplu, nu se chemase așa: se chemase Anglia sau Marea Britanie, deși Winston era destul de sigur că Londra se chemase întotdeauna Londra.

[…] În copilăria sa, timp de câteva luni, în Londra avuseseră loc lupte de stradă confuze, iar pe unele și le amintea foarte clar. Dar i-ar fi fost complet imposibil să reconstituie istoria întregii perioade, să spună cine cu cine se lupta la un moment dat, deoarece nici un document scris și nici un cuvânt rostit nu menționau vreo altă alianță decât cea actuală. De exemplu, în acest moment, în 1984 (dacă era 1984), Oceania se afla în război cu Eurasia și era aliată cu Estasia. În nici un enunț public sau privat nu se recunoștea vreodată că aceste trei puteri fuseseră cândva grupate altfel. În realitate, după cum Winston știa foarte bine, nu trecuseră decât patru ani de când Oceania, aliată cu Eurasia, se războise cu Estasia. Aceasta era însă doar o informație clandestină, pe care se întâmpla s-o dețină deoarece nu-și controla suficient de bine memoria. Oficial, schimbarea partenerilor nu avusese loc niciodată. Oceania era în război cu Eurasia, prin urmare Oceania fusese întotdeauna în război cu Eurasia. Dușmanul momentului reprezenta întotdeauna răul absolut, de unde rezulta că orice acord trecut sau viitor cu el era imposibil.

Lucrul cel mai înfricoșător, se gândi el pentru a zece mia oară în timp ce-și împingea dureros umerii în spate (își roteau trunchiurile de la mijloc, cu mâinile pe șolduri, un exercițiu care, chipurile, era bun pentru mușchii spatelui) – lucrul cel mai înfricoșător era că s-ar putea ca totul să fie adevărat.