— A, da. Dacă e vorba de sora dumneavoastră, îmi amintesc. Dar…

  — Sora mea vine la dumneavoastră în locul meu. La ora unu este bine?

  — Nu mă deranjează.

  — Atunci, la revedere! Spuse ea, închizând telefonul. Creta Kano?

  Am dat cu aspiratorul şi am făcut puţină ordine prin casă. Am legat ziarele cu sfoară şi le-am băgat în dulapul din perete, am adunat casetele împrăştiate şi le-am pus în cutie, apoi am strâns vasele. Am făcut un duş, m-am spălat pe cap şi m-am: îmbrăcat frumos. Mi-am făcut cafea proaspătă şi am mâncat1 un sandviş cu şuncă şi un ou fiert. M-am aşezat pe canapea să: răsfoiesc revista Viaţa de familie şi să mă gândesc la ce să pregătesc pentru cină. Am pus un semn la pagina cu „Salată din alge şi tofu” şi am făcut listă cu ce trebuia să cumpăr. Când am deschis radioul pe unde medii, Michael Jackson cânta Billy Jean. M-am gândit apoi la Malta şi Creta Kano. Surorile astea purtau nume ciudate, tocmai bune pentru un scheci. Malta Kano. Creta Kano.

  Nu aveam nici o îndoială că viaţa mea luase o turnură bizară. Motanul a fugit de-acasă. Primeam telefoane de la femei ciudate şi nu ştiam de ce. Am cunoscut o fată stranie şi am ajuns pe aleea casei părăsite. Noboru Wataya a pângărit-o pe Creta Kano. Malta Kano mi-a prezis că-mi găsesc cravata. Soţia mi-a spus că nu-i nevoie să mă agit să-mi caut de lucru.

  Am închis radioul, am pus revista înapoi pe raft şi am mă: băut o ceaşcă de cafea.

  La ora unu fix Creta Kano a sunat la uşă. Arăta exact ca în fotografie. Era mică de statură, avea vreo douăzeci şi ceva de ani şi părea foarte calmă. Păstra ceva din frumuseţea anilor '60. Dacă s-ar fi jucat pe scenele japoneze American Graffiti^ cu siguranţă că ar fi prins-o extraordinar rolul acela, aşa cur arăta atunci. Avea părul tapat, ca în fotografie, şi vârfurile ondulate. Părul de pe frunte era tras în spate şi prins cu agrafă mare, sclipitoare. Sprâncenele erau frumos conturat cu creionul, rimelul dădea ochilor o umbră misterioasă, iar rujul avea nuanţa la modă în acei ani. Dacă-i puneai în mână un microfon, era tocmai potrivită pentru melodia Johnny Angel.

  Era îmbrăcată mult mai simplu decât era fardată, ţinută mai degrabă practică, dar de afaceri, chiar dacă nu purta nimic special: o bluză albă simplă, o fustă strâmtă verde, fără alte accesorii. Apoi, o geantă albă de lac pe care o ţinea la subsuoară şi pantofi de lac, albi, cu vârf ascuţit. Purta număr mic, iar tocurile erau înalte şi subţiri ca vârful de creion. Arătau ca nişte pantofi de păpuşă. Avea toată admiraţia mea pentru că reuşise să ajungă până la mine cu o asemenea încălţăminte.

  Am poftit-o pe Creta Kano în casă, am rugat-o să ia loc pe canapea, am încălzit cafeaua şi am servit-o. Am întrebat-o apoi dacă a mâncat de prânz. Mi se părea că-i este foame. Intr-ade-văr nu mâncase.

  — Dar nu vă deranjaţi, a adăugat ea imediat. Nu prea mănânc la prânz.

  — Sigur? Pot să fac imediat nişte sandvişuri. Sunt expert în aşa ceva. Vă rog să-mi spuneţi fără jenă dacă doriţi ceva.

  A clătinat uşor din cap de câteva ori.

  — Vă mulţumesc pentru amabilitate, dar nu-i nevoie să vă deranjaţi, îmi este suficientă cafeaua.

  Am pus totuşi pe masă o farfurie cu nişte fursecuri de ciocolată. Creta Kano a mâncat patru cu mare plăcere, iar eu două şi am băut cafea.

  După aceea a părut mai relaxată.

  — Am venit astăzi în calitate de reprezentantă a surorii mele, Malta Kano, zise ea. Eu mă numesc Creta Kano. De fapt numele meu adevărat nu este Creta Kano, ci Setsuko Kano. Mi-am luat numele de Creta de când o ajut pe sora mea. Este deci numele pe care-l folosesc doar când îmi practic meseria de asistentă a surorii mele. Nu are nici o legătură cu insula Creta. Nici măcar n-am fost vreodată acolo. Sora mea şi-a ales un nume care i se potriveşte, iar numele meu tot ea l-a ales. Apropo, domnule Okada, aţi fost vreodată în insula Creta?

  — Din păcate n-am fost şi nici nu am în plan o asemenea deplasare în viitorul apropiat.

  — Eu aş vrea să ajung cândva acolo, spuse ea dând din cap cu seriozitate. Creta este cea mai apropiată insulă grecească de Africa. Este o insulă mare, cu o civilizaţie veche, înfloritoare. ^°ra mea a fost în Creta şi a spus că e splendid. Vântul bate Puternic, mierea e gustoasă. Mie îmi place foarte mult mierea.

  Am dat doar din cap. Mie nu îmi place mierea.

  — Am venit astăzi aici cu o rugăminte, spuse Creta Kano. Aş vrea să iau o probă de apă de la dumneavoastră.

  — Apă? Apă de la robinet?

  — Da, de la robinet şi dacă este vreo fântână pe-aici, atunci şi de acolo.

  — Nu există fântână în apropiere… Adică ar fi una, dar e mai încolo, e pe terenul altcuiva şi e secată.

  Creta Kano m-a privit foarte ciudat.

  — Sunteţi sigur? Sunteţi absolut sigur că nu mai are apă deloc?

  Mi-am amintit de zgomotul surd cu care bucăţica de cărămidă aruncată de fată a lovit fundul fântânii.

  — Da, e secată, sunt sigur că nu mai are strop de apă.

  — Da? Bine, atunci iau doar o probă de apă de la robinet, dacă nu vă deranjează.

  Am condus-o la bucătărie. A scos din geanta de lac două eprubete. A umplut una şi i-a pus dopul cu grijă. A zis apoi că vrea să ia o probă şi de la robinetul de la cadă. Am condus-o la baie. A umplut şi cealaltă eprubetă, nesinchisindu-se câtuşi de puţin de chiloţii