cât de înspăimântător şi cât de mult intimidează un agent guvernamental de la Fisc. Am prieteni care au dat faliment şi apoi au descoperit că era o greşeală a Statului. Eu înţeleg toate aceste lucruri. Dar mi se pare prea mult să se muncească din ianuarie până la jumătatea lui mai pentru a se plăti această formă de intimidare. Tatăl meu cel sărac nu a reacţionat niciodată în asemenea situaţii. Nici cel bogat, de altfel. Doar că acesta din urmă a acţionat mai inteligent prin intermediul corporaţiilor - cel mai mare secret al celor bogaţi.

Poate vă mai amintiţi de prima lecţie pe care am învăţat-o de la tatăl meu cel bogat. Aveam 9 ani şi a trebuit să stau să-1 aştept să catadicsească să-mi vorbească. Adesea stăteam la el în birou aşteptând să „se ia de mine”. Mă ignora înadins. Vroia să-i recunosc puterea pentru ca într-o bună zi să deţin această putere. În toţi anii în care am învăţat de la el, mi-a amintit mereu că puterea înseamnă cunoaştere. Odată cu banii, capeţi şi multă putere care presupune cunoaştere în a păstra banii şi a-i înmulţi. Fără această cunoaştere, lumea face ce vrea din tine. Tatăl cel bogat ne amintea mereu lui Mike şi mie că oamenii cei mai duri nu erau şeful sau supraveghetorul, ci cei de la Fisc. Aceştia întotdeauna sunt gata să-ţi ia şi mai mult, dacă îi laşi.

Prima lecţie despre a pune banii să muncească pentru tine, spre deosebire de a munci pentru bani, constă de fapt în putere. Dacă munceşti pentru bani, puterea este în mâinile patronului. Dacă banii muncesc pentru tine, păstrezi şi deţii puterea.

Odată ce am devenit conştienţi de puterea banilor care muncesc pentru noi, el a dorit să fim inteligenţi din punct de vedere financiar şi să nu ne lăsăm la cheremul durilor. Trebuie să cunoaşteţi legea şi felul cum funcţionează ea. Dacă sunteţi neştiutori, sunteţi şi uşor de manevrat. Dacă ştiţi despre ce e vorba, măcar aveţi ocazia să vă luptaţi. De asta îi şi plătea atât de bine pe contabilii şi pe avocaţii cei deştepţi. Era mai puţin costisitor să-i plătească pe ei decât să plătească Statului. Lecţia cea mai bună pentru mine şi pe care am folosit-o cel mai des în viaţă a fost: „Fii deştept şi nu vei mai fi la cheremul altora.” El cunoştea legea pentru că era un cetăţean care respecta legea. El ştia legea pentru că era costisitor să nu o cunoşti. „Atunci când ştii că ai dreptate nu te temi să reacţionezi.” Chiar şi atunci când vorbeşti despre Robin Hood şi despre banda lui.

Tatăl meu cu multă şcoală m-a încurajat mereu să-mi găsesc o slujbă sigură la o companie puternică. El mi-a expus importanţa „muncii din greu pentru a ajunge în fruntea companiei”. Ceea ce nu a înţeles el este că atunci când te bizui doar pe leafa primită din partea patronului unei companii devii de fapt o foarte docilă vacă de muls.

Când i-am spus tatălui meu bogat despre sfatul tatălui meu bun, el a râs plin de satisfacţie şi a adăugat: „De ce n-ai avea compania respectivă?”

Copil fiind, nu am înţeles ce vroia să spună tatăl cel bogat când vorbea despre deţinerea unei companii. Mi se părea o idee imposibilă şi mă intimida. Deşi mă fascina această soluţie, în prima tinereţe nu vedeam deloc posibil ca nişte adulţi să muncească într-o bună zi pentru o companie al cărei proprietar să fiu chiar eu.

Adevărul este că dacă nu ar fi fost tatăl cel bogat, probabil că aş fi urmat sfatul tatălui cu şcoală. Faptul că tatăl cel bogat îmi amintea din când în când ca aş putea avea o companie m-a determinat s-o apuc pe alt drum. Când am împlinit 15 sau 16 ani, ştiam deja că nu voi mai merge pe drumul pe care mi-1 sugerase tatăl meu cu studii. Nu ştiam prea bine cum o voi face, dar eram hotărât să nu mă îndrept pe calea pe care o aleseseră majoritatea colegilor mei de clasă. Această decizie mi-a schimbat întreaga existenţă. Abia când am ajuns pe la douăzeci şi ceva de ani, sfatul tatălui bogat a început să prindă mai mult contur, să mi se pară mai logic. Tocmai plecasem de la Marina Comercială Americană şi lucram pentru Xerox. Câştigam o mulţime de bani, dar de câte ori mă uitam pe statul de plată eram dezamăgit. Reţinerile din salariu erau foarte mari si cu cât munceam mai mult, ele creşteau. Pe măsură ce reuşeam mai bine profesional, şefii mei vorbeau despre avansări şi măriri de salariu. Sigur că asta mă măgulea, dar parcă îl auzeam pe tatăl meu bogat cum mă întreabă: „Pentru cine munceşti tu de fapt? Pe cine îmbogăţeşti?”

În 1974, când încă lucram la Xerox, mi-am deschis prima firmă şi am început „să îmi văd de propria mea afacere”. Existau deja câteva active în coloana respectivă, dar acum eram hotărât să mă concentrez asupra sporirii lor. Lefurile cu toate impozitele lor de-a lungul anilor m-au făcut să înţeleg logica sfatului tatălui celui bogat. N-aş fi putut să-mi văd viitorul dacă aş fi urmat sfatul tatălui meu cel educat.

Mulţi patroni socotesc că dacă-şi sfătuiesc angajaţii să-şi vadă de propria afacere acest lucru le dăunează lor ca firmă. Probabil că aşa şi este, în unele cazuri. În ceea ce mă priveşte, faptul că mi-am văzut de afacerea mea şi mi-am sporit activele m-a făcut să fiu un şi mai bun angajat. Acum aveam un scop precis. Veneam cât se poate de devreme şi munceam cu sârguinţă, adunând cât mai mulţi bani, ca să pot să încep să investesc în proprietăţi imobiliare. Hawaii-ul tocmai cunoştea o perioadă de înflorire şi prin urmare se puteau face averi serioase. Cu cât îmi dădeam seama de cât de înfloritoare este situaţia, cu atât vindeam mai multe copiatoare marca Xerox. Cu cât vindeam mai multe, cu atât câştigam mai mulţi bani şi, evident, cu atât plăteam mai multe impozite pe leafă. Asta însă mi-a dat o idee. Vroiam atât de mult să scap din capcana angajatului,