În mai puţin de trei ani am câştigat cu firma mea cea mică, una de proprietăţi imobiliare, mai mult decât în toţi anii munciţi la compania Xerox. Banii pe care îi făceam în coloana activelor prin firma mea munceau în favoarea mea. Pentru ei nu trebuia să bat pe la uşi ca să vând copiatoare. Sfatul tatălui bogat avea dintr-odată mult mai multă logică. Curând, circuitul banilor din proprietăţile mele avea să fie atât de mare, încât prin companie am reuşit să-mi cumpăr primul Porsche. Colegii mei de la compania Xerox, respectiv cei de la vânzări, credeau că mi-am investit comisioanele în acest automobil. Nu era cazul. Eu îmi investeam comisioanele în active.

Banii mei se străduiau serios să producă alţi bani. Fiecare dolar din coloana activelor devenea un angajat de nădejde, care se străduia din răsputeri să adune cât mai mulţi angajaţi şi să-i cumpere şefului un Porsche nou cu dolarii respectivi înainte de a fi impozitaţi. Am început să muncesc cu şi mai mult elan pentru Xerox. Planul funcţiona şi Porsche-ul meu era o dovadă grăitoare.

Folosind lecţiile pe care le-am învăţat de la tatăl cel bogat, am reuşit să ies din „proverbiala cursă a şobolanului”, respectiv aceea de a fi veşnic angajat. Acest lucru a fost posibil datorită unor cunoştinţe financiare solide dobândite prin intermediul acelor lecţii. Fără ele - pe care le numeam coeficient de inteligenţă financiară (IQ financiar) - drumul spre independenţa financiară ar fi fost mult mai greu. În prezent, îi învăţ pe alţii în cadrul seminariilor financiare pe care le ţin, cu speranţa că aş putea să le împărtăşesc din cunoaşterea mea. De câte ori susţin o conferinţă, le reamintesc oamenilor despre IQ-ul financiar şi despre faptul că el presupune cunoaşterea a patru mari domenii.

Nr. 1 este contabilitatea. Este ceea ce numesc eu ABC-ul financiar, adică datele vitale pentru construirea unui imperiu. Cu cât răspundeţi pentru o sumă mai mare de bani, cu atât trebuie mai multă acurateţe, pentru că altfel totul se prăbuşeşte. Acesta este lobul stâng al creierului sau detaliile. ABC-ul financiar este capacitatea de a citi şi de a înţelege declaraţiile de venituri. Această capacitate permite identificarea punctelor tari şi a punctelor slabe dintr-o afacere.

Nr. 2 este investiţia. Este ceea ce eu numesc ştiinţa banilor care fac bani. Aceasta presupune strategii şi formule. Acesta este lobul drept al creierului sau partea creatoare.

Nr. 3 este înţelegerea economiei de piaţă. Aceasta este ştiinţa cererii şi a ofertei. Trebuie cunoscute aspectele „tehnice” ale pieţei, care funcţionează emoţional; Păpuşa Tickle Me Elmo, la Crăciunul din 1996, a reprezentat un caz tipic de tehnică a pieţei sau de emoţie care determină piaţa. Celălalt factor de piaţă este simţul „fundamental” sau simţul economic într-o investiţie. Decizia dacă o investiţie merită sau nu porneşte de la un fler bazat pe condiţiile actuale de piaţă.

Mulţi oameni cred că ideile de a investi şi de a înţelege piaţa sunt prea complexe pentru copii. Ei nu-şi dau seama că acestea sunt nişte subiecte pe care copiii le înţeleg intuitiv. Celor care nu ştiu de păpuşa la care mă refeream, am să le spun că este vorba de unul dintre personajele din „Sesame Street”, care a fost masiv mediatizat în rândul copiilor chiar înainte de Crăciun. Aproape toţi copiii îşi doreau una şi o treceau pe lista pentru Moş Crăciun. Mulţi părinţi s-au întrebat dacă nu cumva compania înadins nu a scos produsul pe piaţă, deşi continua să facă reclamă pentru Crăciun. S-a creat panică din pricina marii cereri şi a lipsei ofertei. Neexistând păpuşi de vânzare în magazine, speculanţilor li s-a părut o mare ocazie de a face mici averi pe seama disperării părinţilor. Părinţii ghinionişti care n-au găsit păpuşa au fost obligaţi să cumpere altă jucărie pentru Crăciun. Incredibila popularitate a păpuşii Tickle Me Elmo mi s-a părut logică, pentru că reprezintă un exemplu tipic de analiză a cererii şi ofertei. Acelaşi lucru se întâmplă pe piaţa acţiunilor, a obligaţiunilor, imobiliară şi a ilustratelor cu jucători de baseball.

Nr. 4 este Legea. De exemplu, folosind o companie şi toate subterfugiile contabile, investiţiile şi pieţele pot duce la o creştere enormă. Cineva care se pricepe la avantaje în domeniul impozitelor şi la protecţia oferită de o companie se poate îmbogăţi mult mai rapid decât un ins care este un simplu angajat sau are o firmă la care este unic acţionar. Este exact ca diferenţa dintre cineva care merge pe jos şi cineva care zboară. Diferenţa este profundă atunci când e vorba de o îmbogăţire pe termen lung.

A. Avantajele în domeniul impozitelor. O firmă poate face foarte multe lucruri pe care o persoană fizică nu le poate face. De exemplu, poate plăti cheltuieli înainte de a-şi plăti impozitele. Aceasta este o întreagă zonă de cunoaştere extrem de palpitantă, dar nu neapărat utilă, dacă nu există nişte active solide sau o afacere.

Angajaţii câştigă şi sunt impozitaţi, încercând să trăiască din ceea ce le rămâne. O firmă câştigă, cheltuieşte tot ce poate şi este impozitată pe ceea ce rămâne. Acesta este unul dintre cele mai importante subterfugii legale în ce priveşte impozitarea şi pe care cei bogaţi îl folosesc adesea. Firmele sunt uşor de obţinut şi nu sunt costisitoare, dacă investiţiile proprii generează un bun circuit financiar. De exemplu, atunci când aveţi o firmă proprie - vacanţele sunt întâlniri de lucru în Hawaii. Plata maşinii, asigurările, reparaţiile intră în cheltuielile firmei. Înscrierea la un club de sănătate este o cheltuială a firmei. Majoritatea meselor la restaurant sunt plătite parţial de firmă ş.a.m.d. - dar nu uitaţi s-o faceţi legal, cu dolarii dinainte de impozitare.

B. Protecţia împotriva proceselor. Trăim într-o societate pornită pe procese. Fiecare vrea să câştige câte ceva. Cei bogaţi îşi ascund în mare parte averea, folosindu-se de diverse soluţii, cum ar fi firmele şi fondurile speciale, pentru a-şi proteja activele de creditori. Când cineva dă în judecată o persoană bogată, aceasta are avocaţi