generoși și avântați din fire, alteori pe bicisnici și pe neputincioși: aceia disprețuiesc viața, aceștia sunt copleșiți de ea. Pe unii îi cuprinde sila de a face și de a vedea tot aceleași lucruri și îi apucă nu ura, ci sila de a trăi.

Filozofia însăși ne împinge la asta, când spunem: „Până când tot aceea și aceea? Mă scol, mă culc, m-apucă foamea, mănânc, mi-e frig, mă încălzesc. Nimic nu se mai termină, ci totul se învârte în același cerc: trece una, vine alta. Noaptea alungă ziua, și ziua alungă noaptea; vara sfârșește cu toamna, toamna-i gonită de iarnă și aceasta încetează cu primăvara; toate trec ca să se-ntoarcă iarăși. Nu fac nimic nou, nu văd nimic nou. Într-o zi te apucă sila și de asta”. Sunt mulți care socotesc nu că e greu de trăit, ci inutil. Cu bine.

 

1) P. Rutilius Rufus s-a născut cam prin anul 154 î.Cr. De tânăr se alătură lui Servius Sulpicius Galba și jurisconsultului P. Mucius Scaevola. A fost prieten cu Laelius, Scipio Aemilianus și Luciliu, precum și elev al stoicului Panaetius, aflător pe atunci la Roma. A luptat împreună cu Scipio Aemilianus la asediul Numantiei (134–133 î.Cr.). În cei douăzeci de ani următori se ilustră ca orator și jurisconsult. Legat al proconsulului Mucius Scaevola în Asia, a guvernat provincia cu cinste, atrăgându-și ura publicanilor, care-l târâră într-un proces. A fost condamnat și a trăit în exil la Mitilene și Smirna, cufundat în studii filozofice.

2) Q. Metellus Numidicus, pretor în 112 î.Cr., consul în 109, a condus războiul contra lui Iugurtha, pe care-l învinge la Tibala. Cenzor în anul 102, se exilează de bunăvoie în anul 100 la Rhodos, fiindcă nu voia să jure pe legea agrară. A fost rechemat în anul 99, cu toată opoziția lui Marius. Moare în anul 91.

3) Fapta eroică a lui C. Mucius Scaevola şi-a găsit în Titus Livius (De la fundarea Romei II, 12) cel mai elocvent povestitor: Roma e asediată de etrusci, la care se refugiase regele izgonit, Tarquinius Superbus. Mucius se prezintă senatului, cerând învoirea să pătrundă în lagărul dușman și să ucidă pe regele Porsenna. Greșind ținta, căci ucisese pe secretarul regelui, se pedepsi singur, întinzându-și mâna deasupra jertfelnicului ce ardea.

4) Subiectele exercițiilor de declamații în școlile de retorică erau luate, așa cum se poate vedea din opera lui Seneca Rhetor, Controversiae et Suasoriae, din istorie și mitologie.

5) Q. Metellus Pius Scipio, socrul lui Pompei, s-a sinucis după înfrângerea de la Thapsus a pompeienilor, în anul 46 î.Cr.

6) Sinuciderile sunt, în acest timp, o adevărată molimă. Vezi Tacitus, Anale, passim.

7) După care (vezi Lucrețiu, Poemul naturii III, 976) chinurile, după moarte, sunt povești alegorice.

8) Ixion, fiul lui Jupiter și rege al Lapiților, încercând să-și necinstească mama, a fost aruncat în Tartar și legat de o roată de foc care se învârtea necontenit.

9) Sisif fu pedepsit, pentru vicleniile sale față de zei, să urce din greu până în vârful unui munte un bolovan. În momentul în care era cât pe ce să ajungă în vârf, bolovanul îi scăpa din mâini și se rostogolea până jos. Munca reîncepea cu aceeași trudă și cu același rezultat, fără a sfârși vreodată.

10) Prometeu.

11) Cerber, câinele cu trei capete, neadormitul paznic al intrării în infern.

       25. Înrădăcinarea defectelor

 

În privința celor doi prieteni ai noștri, trebuie să procedăm pe căi deosebite: defectele unuia trebuie corectate, ale celuilalt, zdrobite. Am să fiu fără cruțare, căci dacă nu l-aş zgâlțâi, ar însemna că nu-l iubesc. „Cum oare, zici tu, poți ține sub ascultare un ucenic la 40 de ani? Uită-te la vârsta lui! E un om în toată puterea, căruia n-ai ce-i mai face: nu se mai poate transforma. Numai ce-i tânăr se mlădie.” Nu știu dacă voi izbuti sau nu, dar prefer să nu reușesc decât să n-am încredere. Nu trebuie să-ți pierzi speranța că și bolile cele mai vechi se pot vindeca, numai să te ții tare față de necumpătarea bolnavilor și să-i obligi să facă sau să rabde multe, chiar și în silă. Nici în primul n-am prea multă încredere, afară de faptul că încă mai roșește de greșelile lui. Rușinea asta trebuie să fie întreținută: atât timp cât va stărui în sufletul lui, mai e motiv de speranță. Cu veteranul acela cred că va trebui să procedez mai moderat, ca să nu-și piardă orice încredere într-însul. N-ar fi moment mai potrivit de a mă apropia de el decât cel în care e potolit şi pare că s-ar fi îndreptat. Pe alții această potolire a lui i-a liniştit, pe mine însă nu mă înșală. Aștept ca defectele lui să reapară cu vârf și îndesat; acum, sunt convins, stau în amorțire, dar n-au dispărut. Voi cheltui cu treaba asta zile întregi și voi vedea dacă se poate face ceva sau nu.

Cât despre tine, arată-te om tare și redu-ți sarcinile. Nimic din tot ce avem nu ne este necesar. Să ne întoarcem la legile naturii: bogăția ne stă la îndemână. Nevoile noastre se mulțumesc fără bani sau cu puțini bani. Natura îți cere pâine și apă. Nimeni nu-i într-atât de sărac. „Cine-și mărginește poftele numai la atât se poate lua la întrecere în fericire cu Jupiter”, zice Epicur, din care am să-ți citez în această scrisoare și o altă maximă: „Poartă-te așa, ca și cum Epicur ar vedea toate faptele tale”. E bine, fără îndoială, să-ți alegi un dascăl, la care să-ți îndrepți privirile, pe care să-l socoți părtașul gândurilor tale. Ar fi cu mult mai frumos să trăiești astfel numai la gândul că te afli sub ochii unui om ales, dar eu m-aş mulțumi să te porți în orice faci așa ca și cum te-ar vedea altcineva: singurătatea ne îndeamnă la rele. Când vei ajunge până acolo, încât să te rușinezi de tine însuți, poți