valoare decît o singură dimensiune.” „Unde e credința, domne, chiar așa, toate sînt curve? Ce poți să mai faci decît să-ți iei lumea în cap? Dar unde dracu să te duci, fiindcă oriunde te-ai afla, tot de ele dai… Și eu sînt un om bun, domne, la toți am vrut să fac bine și am fost primit cu pietre, hî, hî… hîîî…” „Bă, imbegilule, nu mai plînge aici ca o oaie gufurită, rîde filozoful de noi, gare nu știu gum a bigat aici, îl invid să se care bînă nu-mi ies din bepeni…” „Mă Costaichie, scuză-mă, spui că ești un om bun și că ai vrut să faci bine la toți. Nu te supăra, dar ce bine i-ai făcut tu propriului părinte care te-a adus pe lume și a muncit pentru tine? I-ai aruncat o buca’ de pîine cînd l-ai văzut cerșetor la poarta lui și în loc să te apropii și tu cu o vorbă bună și să-i spui tăicuțule, hai în casă, nu mai sta tu aici să rîdă lumea de noi și să chemi o femeie să-l dezbrace și să-l spele și să-i faci și lui o supă grasă și fierbinte să-și mai vie în fire, tu i-ai zis, cînd el a spus, bogdaproste, Costaichie, bogdaproste, i-ai răspuns tu, să fie în c… morților! Nu te supăra, cum armonizezi tu fapta asta cu ideea pe care ți-ai făcut-o că ești un om bun? (Fiți atent, dom’ profesor!) Asta aș vrea să știu de la tine și altceva, pe cuvîntul meu dacă mai am să-ți reproșez ceva…”

În clipa aceea, Calistrat puse mîna pe o felie groasă de pîine și i-o trimise lui Vintilă drept în obraz. „Poți să-i reproșezi orice, mîrîi el, fără să se mai bîlbîie, cu condiția să-l dai afară pe filozof pe care nu l-a invitat nimeni.” „Ba da, strigai, tu m-ai invitat, probabil cu intenția ca pe urmă să mă jignești.” Și în clipa următoare strînsei paharul în mînă foarte calm și i-l aruncai în cap. Nu-l nimerii, se sparse cu zgomot sec în perete, apucai un altul, care i se făcu țăndări în frunte și îi deschise imediat o șuviță de sînge ca o rîmă roșie și ezitantă, nu știa încotro s-o ia, spre nas sau spre sprîncene. El nu simți această gîdilătură, dar simți agresiunea și sări în picioare. Rămăsei liniștit la locul meu, aș fi vrut s-o încasez, ca pe urmă să pot să-i mut fălcile. Ceea ce se și petrecu, mă pomenii cu o ploaie de pumni în cap, niște măciuci moi, care mă năuciră. Săriră toți și ne despărțiră, nu înainte să ne apucăm de gulere și să ni le rupem, cu cravate cu tot. Dar în timp ce eu mă reașezam gîfîind la masă, individul părea să fi uitat cu totul de sine, se vedea că nu mai știe ce i se întîmplă, atît de beat era. „Ce e asta, dragă, zise doamna Olimpia scandalizată fără să se mire, l-ai invitat sau nu l-ai invitat?” „Du-te în bida mă-tii, zise Calistrat cu o seninătate nefirească, toarnă-mi și mie un bahar de vin.” „Da’ ce sînt eu, maică-ta?! Toarnă-ți singur, iar eu am plecat.” „Da, agum îți blac filozofii, duț gura mă-tii, toarnă-mi tu un bahar de vin, zdrelitule…” „Domnilor, zisei ridicîndu-mă, vă urez în continuare petrecere plăcută, a fost o neînțelegere, n-am fost invitat direct, ci prin Vintilă, lucru pe care nu trebuia să-l accept, o invitație nu se primește prin intermediari decît între prieteni…”

În clipa aceea cioara mă apucă de mînă și mă trase jos. Avea o mînă moale și fierbinte, care mă convinse mai mult decît protestele celorlalți… Că stai, domne, zicea Bacaloglu cu dispreț că făceam tot eu pe șifonatul, după ce primul aruncasem cu pahare, șterge-te, domne, pe obraz, nu simți că ești plin de sînge? „N-are nimic, numai gine n-are sînge nu-i gurge”, zise Calistrat care, văzînd că nimeni nu vrea să-i toarne în pahar, pusese mîna pe-o sticlă și își turnă singur, aparent sigur pe mișcările lui, dar vărsă paharul și vinul roșu se întinse ca o băltoacă pe fața albă de masă. „Și, de ce-ai dat tu, mă Calistrat, cu pîine în mine? rîdea Vintilă. Fiindcă te-am ținut o vară întreagă cu pîine, pe care nu mi-ai plătit-o nici acuma, cînd ai luat Premiul de Stat! Vai de premiul tău, v-ați apucat și voi acolo, niște șmecheri, ați demontat piesă cu piesă un strung nemțesc, l-ați desenat, i-ați adus ici-colo cîteva modificări neesențiale și după ce l-ați botezat prototipul M. U. Universalgenev, cîrnați, ha, gata, mari inventatori… Să nu negi, fiindcă tu mi-ai spus, ha, ha…” „Așa se face brogresul, zise Calistrat amenințînd să toarne iar în pahar, brima roată dințată s-a făcut din lemn și fiegare a copiat pe aldul bînă în zilele noastre…”

În sfîrșit reuși să umple paharul fără să-l verse. „Bine, mă Calistrat, așa e cum spui, dar de ce nu recunoști tu că l-ai invitat pe dom’ profesor și erai treaz cînd mi-ai spus că ți-e dor de el, și te-apuci acuma să-l jignești? Asta e purtare la tine, de om civilizat?” „Nu știu, nu mă inderesează, dar să nu se lege de fedele noastre.” „Ești cam tralala, așa ți s-a năzărit și prima dată cînd am băut noi toți împreună la deratizare, că dom’ profesor se leagă de salariul tău… Hi, hi! Recunoști că ești cam tralala! Să-ți spun de ce: ăsta e un pretext, fiindcă de la început, pînă să vie fetele, te-ai purtat urît… Și acum e bine? Dacă rămîi cu o stea în frunte? Fiindcă rănile în frunte nu se vindecă fără urme și de cîte ori o să te bărbierești o să-ți vezi în oglindă semnul de bărbat chipeș cum ești, o să te înfurii și o să spargi oglinda, ha, ha…”

Începeam să mă plictisesc… Nu petrecerile aranjate sînt cele mai reușite. Bacaloglu, a cărui ranchiună, prin ridicarea lui la rangul de șef al ecarisajului, se topise, n-avea nici un haz cu desamăgirea lui în amor și cu dorința