– Aproape că uitasem, îi spuse el. Toate săbiile bune au nume.

– Cum ar fi Gheaţă, răspunse ea. Privi spre sabia din mâinile ei. Are şi asta un nume? Oh, spune-mi.

– Nu poţi să ghiceşti? o îmboldi Jon. Lucrul tău preferat.

Arya păru descumpănită la început. Apoi realiză. Mintea-i mergea repede. O spuseră împreună:

– Ac!

Amintirea râsului ei îi încălzi sufletul în timpul călătoriei lungi spre nord.

DAENERYS

Daenerys Targaryen se căsători cu Khal Drogo cu teamă şi în splendoare barbară, pe un câmp dincolo de zidurile oraşului Pentos, pentru că Dothraki credeau că toate lucrurile de importanţă pentru viaţa unui bărbat trebuie făcute sub cerul liber.

Drogo îşi chemase khalasar-ul să-l servească şi veniseră cu toţii, patruzeci de mii de luptători Dothraki, plus sumedenie de femei, copii şi sclavi. Îşi aşezaseră tabăra în afara zidurilor oraşului, mânându-şi turmele lor mari, ridicând palate din iarbă ţesută, mâncând tot ce vedeau şi făcându-i pe bunii cetăţeni din Pentos şi mai neliniştiţi, cu fiecare zi care trecea.

– Colegii mei, magisterii, au dublat numărul de gărzi din oraş, le spuse Illyrio peste farfuriile cu raţă cu miere şi ardei portocaliu, într-o noapte petrecută la reşedinţa care fusese a lui Drogo.

Khal-ul se alăturase khalasar-ului, proprietatea sa fiind dăruită lui Daenerys şi fratelui ei până la nuntă.

– Cel mai bine ar fi să o mărităm cât mai repede pe Prinţesa Daenerys înainte să dea jumătate din averea oraşului Pentos mercenarilor şi bandiţilor, glumi Ser Jorah Mormont.

Exilatul le oferise, ei şi fratelui ei, sabia sa în noaptea în care Danny fusese vândută lui Khal Drogo; Viserys acceptase nerăbdător. Mormont devenise însoţitorul lor constant de atunci încolo. Magister Illyrio râse încet în barba lui bifurcată, însă Viserys nici măcar nu zâmbi.

– O poate lua şi mâine dacă vrea, spuse fratele ei. Se uită peste umăr la Dany, iar ea-şi coborî privirile. Atâta vreme cât plăteşte preţul.

Illyrio agită prin aer o mână moale, iar inelele sclipiră pe degetele lui grase.

– Ţi-am spus, totul este deja aranjat. Ai încredere în mine. Khal-ul ţi-a promis o coroană, şi o vei avea.

– Da, dar când?

– Atunci când va crede khal-ul de cuviinţă, îi spuse Illyrio. Prima dată va lua fata, iar după aceea, trebuie să pornească în procesiune, traversând câmpia, şi să o prezinte lui dosh khaleeh, la Vaes Dothrak. După asta, poate. Dacă sorţii sunt în favoarea războiului.

Viserys fierbea de nerăbdare.

– Mă uşurez pe sorţii Dothrakilor. Uzurpatorul stă pe tronul tatălui meu. Cât mai trebuie să aştept?

Ilryrio înălţă din umeri.

– Ai aşteptat cea mai mare parte a vieţii tale, mărite rege. Ce mai contează încă vreo câteva luni, încă vreo câţiva ani?

Ser Jorah, care călătorise spre est până la Vaes Dothrak, dădu din cap aprobator.

– Vă sfătuiesc să aveţi răbdare, Alteţa Voastră. Dothraki se ţin de cuvânt, însă fac lucrurile după propria lor vrere. Un om mai de jos ar putea cerşi un favor khal-ului, însă nu trebuie niciodată să ajungă să-l jignească.

Viserys se zbârli.

– Păzeşte-ţi limba, Mormont, ori am să ţi-o tai. Eu nu sunt om mai de jos, ci sunt Stăpânul de drept al celor Şapte Regate. Dragonul nu cerşeşte.

Ser Jorah îşi coborî privirile cu respect. Illyrio zâmbi enigmatic şi smulse o aripă de raţă. Mierea şi unsoarea îi alunecară pe degete şi i se scurseră prin barbă pe când muşca din carnea fragedă. Nu mai există dragoni, se gândi Dany, uitându-se la fratele său, deşi nu îndrăzni să o spună cu voce tare.

Totuşi, în noaptea aceea visă unul. Viserys o lovea, rănind-o. Era goală, paralizată de frică. Fugea de el, însă trupul ei părea butucănos şi greoi. El o lovi din nou. Ea se împiedică şi căzu. Ai trezit balaurul, strigă el şi o lovi. Ai trezit balaurul, l-ai trezit. Coapsele ei erau mânjite cu sânge. Ea închise ochii şi scânci. Ca şi cum i s-ar fi răspuns, se auzi un trosnet îngrozitor şi pocnetul unui mare incendiu. Când privi din nou, Viserys nu mai era, de peste tot se ridicau mari coloane de foc, iar în mijlocul lor era balaurul. Îşi întorcea încet capul masiv. Când ochii săi topiţi o descoperiră, ea se trezi tremurând, acoperită de luciul fin al transpiraţiei. Nu-i mai fusese niciodată atât de frică...

Până în ziua în care veni, în sfârşit, şi nunta ei. Ceremonia începu în zori şi continuă până la apus, o zi nesfârşită de băutură şi mâncare şi lupte. Printre palatele de iarbă fusese ridicată o mândreţe de tabără aşezată pe pământ, iar acolo şedea Dany, lângă Khal Drogo, deasupra mării învolburate de Dothraki. Nu mai văzuse niciodată atât de mulţi oameni în acelaşi loc, şi nici unii aşa de ciudaţi şi de înspăimântători. Stăpânii de cai puteau pune pe ei veşminte bogate şi parfumuri îmbătătoare, atunci când vizitau Oraşele Libere, dar sub cerul liber se ţineau de vechile rânduieli. Bărbaţii şi femeile purtau veste din piele vopsită pe pielea goală şi jambiere din păr de cal, încinse cu şiraguri şi medalioane din bronz, iar războinicii îşi ungeau pletele lungi cu grăsime din puţurile cu animale moarte. Se îndopau cu carne de cal friptă în miere şi mirodenii, beau până la sminteală lapte de iapă fermentat şi vinurile fine ale lui Illyrio, şi-şi aruncau scuipaţi unii altora peste foc, vocile lor răsunând străine şi aspre în urechile lui Dany.

Viserys era aşezat chiar la picioarele ei, arătând minunat în noua sa tunică din lână neagră, cu dragonul stacojiu brodat pe piept. Illyrio şi Ser Jonah stăteau lângă el. Locul lor era unul de mare onoare, doar puţin mai jos decât cavalerii de sânge ai khal-ului, însă Dany putea vedea furia din ochii liliachii ai fratelui său. Nu-i plăcea să fie mai prejos decât ea şi turba de furie când sclavii ofereau prima oară bucatele khal-ului şi miresei sale, servindu-l apoi pe el cu porţiile pe care ei le refuzau. Nu putea face nimic altceva decât să-şi înfrâneze resentimentele, şi aşa făcea, starea sa de spirit întunecându-se tot mai mult, cu fiecare oră, cu fiecare insultă adusă persoanei sale.

Dany nu se mai simţise niciodată atât de