singură pe când şedea în miezul acelei hoarde imense. Fratele ei îi spusese să zâmbească, aşa că zâmbi până ce faţa începu s-o doară, iar lacrimile îi ajunseră fără voie în ochi. Se străduia să le ascundă, ştiind cât de furios ar fi Viserys dacă ar vedea-o plângând, înspăimântat de felul în care ar putea reacţiona Khal Drogo. Se aduceau bucate, carne aburindă şi cârnaţi groşi, negri, şi plăcinte Dothraki în sânge, iar mai târziu fructe şi ierburi aromatice şi aluaturi fine din bucătăriile din Pentos, însă le refuza pe toate. Stomacul ei era întors pe dos şi ştia că n-ar mai fi putut ţine nimic.

Nu avea nici cu cine să vorbească. Khal Drogo urla comenzi şi glume spre oamenii săi, râzând la răspunsurile lor, dar abia dacă se uita la Dany, aflată lângă el. Nu aveau nici un limbaj comun. Dothraki erau de neînţeles pentru ea, iar khal-ul abia dacă ştia câteva cuvinte în valyriana barbarizată a Oraşelor Libere şi nici o iotă din Limba Comună a celor Şapte Regate. Ea s-ar fi bucurat chiar şi de o conversaţie cu Illyrio şi fratele ei, dar ei se aflau prea departe, jos, ca s-o poată auzi.

Şedea în mătăsurile ei de nuntă, făcându-şi de lucru cu o cupă de vin cu miere, vorbindu-şi sieşi, în tăcere. Sunt sânge din sânge de dragon, îşi spuse ea. Sunt Daenerys Stormhorn, Prinţesă de Piatra Dragonului, din sângele şi sămânţa lui Aegon Cuceritorul.

Soarele era ridicat la numai un pătrar din drumul lui pe cer, când văzu primul om murind. Tobele băteau, iar câteva dintre femei dansau pentru khal. Drogo privea fără nici o expresie, însă ochii săi le urmăreau mişcările şi, din când în când, le azvârlea câte un medalion de bronz pentru care femeile să se bată.

Şi războinicii priveau. Unul dintre ei păşi în cele din urmă în cerc şi o înşfacă de braţ pe una dintre dansatoare, o puse la pământ şi se împreună cu ea chiar acolo, aşa cum un armăsar se împreunează cu o iapă. Illyrio îi spusese că s-ar putea întâmpla aşa ceva. „Dothraki se împreunează ca animalele din cirezile lor. În khalasar nu există nici un fel de intimitate, iar ei nu înţeleg păcatul sau ruşinea aşa cum le înţelegem noi.”

Dany îşi mută privirile de la acuplare, înspăimântându-se când înţelese ce se întâmpla, însă un al doilea războinic păşi înainte, apoi un al treilea şi curând nu mai avea cum să-şi ferească privirile. Doi bărbaţi înşfăcară aceeaşi femeie. Auzi un strigăt şi văzu o îmbrânceală, iar într-o clipită arakhs-urile ţâşniră afară, tăişuri lungi, ascuţite ca briciurile, jumătate săbii şi jumătate seceri. Începu un dans al morţii, pe când războinicii îşi dădeau ocol lovind, sărind unul spre celălalt, rotindu-şi săbiile deasupra capetelor şi urlând insulte cu fiecare ciocnire. Nimeni nu făcu nici o încercare de a-i opri.

Se termină la fel de repede pe cât începuse. Arakhs-urile se izbeau mai repede decât putea Dany vedea, unul dintre bărbaţi făcu un pas greşit, iar celălalt roti sabia într-o arcuire strânsă. Oţelul muşcă din carne puţin deasupra şoldului şi-l deschise de la şira spinării până la buric, risipindu-i maţele în praf. Pe când învinsul murea, învingătorul înşfacă cea mai apropiată femeie, nici măcar acea pentru care se luptaseră, şi o posedă acolo, pe loc. Sclavii târâră cadavrul, iar dansul se reluă.

Magister Illyrio o prevenise şi despre asta. „O nuntă Dothraki fără cel puţin trei morţi este socotită o afacere plicticoasă”, spusese el. Nunta ei era mai cu seamă binecuvântată; înainte de sfârşitul zilei, muriseră deja doisprezece bărbaţi.

Odată cu trecerea orelor, groaza crescu în Dany, până ce ajunse să facă tot posibilul să nu strige. Îi era teamă de neamul Dothraki, ale cărui obiceiuri i se păreau străine şi monstruoase, de parcă ar fi fost animale în piele de om şi nicidecum oameni adevăraţi. Îi era teamă de fratele ei, de ceea ce ar fi putut face dacă greşea. Dar mai mult decât orice, se temea de ce se va întâmpla la noapte sub cerul înstelat, când fratele ei o va lăsa pradă matahalei uriaşe care stătea şi bea lângă ea, cu un chip neclintit şi crud, ca o mască de bronz.

Sunt sânge din sânge de dragon, îşi spuse ea din nou.

Când, în cele din urmă, soarele coborî pe cer, Khal Drogo bătu din palme şi tobele şi strigătele şi ospăţul se opriră dintr-odată. Drogo se ridică şi o ridică şi pe Dany în picioare, lângă el. Era vremea aducerii darurilor pentru mireasa lui. Iar după daruri, ştia ea, după ce soarele se va fi culcat, venea timpul pentru prima partidă de călărie şi consumarea căsătoriei. Dany încerca să alunge acest gând, dar el nu o părăsea. Se sforţa să nu înceapă să tremure.

Fratele ei, Viserys, îi dărui trei slujnice. Dany ştia că nu-l costaseră nimic; Illyrio, fără nici o îndoială, îi furnizase fetele. Irri şi Jhiqui erau Dothraki cu pielea arămie, cu păr negru şi ochi migdalaţi, iar Doreah era o fată Lysene, blondă şi cu ochi albaştri.

– Nu sunt slujnice obişnuite, surioară dragă, îi spuse fratele ei când fetele fură aduse înaintea ei, una câte una. Illyrio şi eu le-am ales special pentru tine. Irri te va învăţa să călăreşti. Jhiqui te va învăţa limba Dothraki, iar Doreah te va instrui în artele femeieşti ale dragostei. Zâmbi subţire. E foarte bună, Illyrio şi eu putem jura pentru asta.

Ser Mormont îşi ceru iertare pentru darul său.

– Este un lucru neînsemnat, prinţesa mea, dar e tot ce-şi poate permite un biet exilat, spuse el şi aşeză înaintea ei un teanc mic de cărţi.

Erau istorisiri şi cântece ale celor Şapte Regate, văzu ea, scrise în Limba Comună. Îi mulţumi din toată inima.

Magister Illyrio murmură o poruncă şi patru sclavi voinici se grăbiră să vină, purtând între ei un cufăr mare din cedru, încins cu fâşii de bronz. Când îl deschise, găsi teancuri din cele mai fine catifele şi damascuri pe care le puteau produce Oraşele Libere, iar odihnindu-se peste toate, aşezate pe o stofă fină, trei ouă uriaşe. Lui Dany i se tăie răsuflarea. Erau