se uită bine la cămaşa de blugi, o bagă în maşina de spălat. Deschide un sertar de la şifonier, cotrobăie prin el, scoate un tricou alb şi mi-l dă. E nou şi scrie pe el maui whale watching cruise. Are un desen cu o coadă de balenă ieşind din apă.

  — Pare să fie cel mai mare de aici. Nu e al meu, dar nu-ţi face nici o problemă. Cred că e primit cadou. Nu ştiu dacă îţi place, dar pune-l pe tine.

  II trag pe cap. E numai bun.

  — Dacă îţi place, păstrează-l.

  Ii mulţumesc.

  — N-ai mai păţit până acum să nu-ţi aminteşti ce s-a întâmplat atât de mult timp, nu? Mă întreabă ea.

  Încuviinţez. Închid ochii, simţind atingerea tricoului pe piele şi inhalându-i mirosul.

  — Sakura, sunt foarte speriat, îi mărturisesc eu. Sunt atât de speriat, încât nu ştiu ce să fac. E posibil ca în cele patru ore pe care nu mi le amintesc să fi rănit pe cineva.

  Chiar nu-mi aduc deloc aminte ce am făcut. Oricum, eram plin de sânge şi, dacă am făcut ceva rău, în faţa legii tot sunt responsabil, chiar dacă mi-am pierdut memoria, nu?

  — Ar putea fi doar sânge curs din nas. Poate că cineva mergea neatent pe stradă, a intrat într-un stâlp, a început să-i curgă sânge din nas şi tu l-ai îngrijit. Ce zici? Te cred că eşti îngrijorat, dar hai mai bine să nu te mai gândeşti la nimic rău până dimineaţă. Până atunci vine şi ziarul, mai sunt şi ştiri la televizor, aşa că, dacă s-a întâmplat ceva deosebit în zonă, aflăm vrând-nevrând. După aceea mai stăm să ne gândim pe îndelete. Poate să-ţi curgă sânge din tot felul de motive şi de cele mai multe ori nu e atât de grav pe cât pare. Eu sunt femeie şi sunt obişnuită să văd atâta sânge în fiecare lună. Înţelegi ce vreau să spun?

  Încuviinţez. Simt că mă înroşesc puţin la faţă. Sakura pune nes într-o cană mare şi încălzeşte apă într-un ibric.

  Până fierbe apa, fumează o ţigară. Trage de câteva ori, apoi o stinge în apă. Miroase a mentă amestecată cu fum.

  — Te deranjează dacă îţi pun o întrebare mai indiscretă?

  Îi spun că nu mă deranjează.

  — Sora ta e adoptată? A fost înfiată înainte să te naşti tu, nu?

  Îi spun că da. Nu ştiu de ce, dar părinţii mei au adoptat un copil. Apoi am venit eu pe lume, probabil pe neaşteptate.

  — Iar tu eşti copilul natural al tatălui şi al mamei tale, nu?

  — Din câte ştiu eu, da.

  — Şi totuşi, când a plecat de acasă, mama ta a luat-o cu ea pe sora ta, cu care nici nu are o legătură de sânge. Să ştii că de obicei femeile nu fac aşa ceva.

  Nu spun nimic.

  — Oare de ce?

  Clatin din cap şi îi spun că nu ştiu. E o întrebare pe care mi-am pus-o şi eu de zeci de mii de ori.

  — Dar asta te-a rănit pe tine.

  M-a rănit?

  — Nu ştiu, dar dacă ar fi să mă căsătoresc, nu aş avea copii, pentru că n-aş şti deloc cum să mă port cu ei.

  — Situaţia mea nu e atât de complicată ca la tine, spune Sakura, dar nici eu nu m-am înţeles bine cu ai mei şi din cauza asta am făcut o mulţime de prostii. De-asta te înţeleg, ştiiDar e mai bine să nu hotărăşti anumite lucruri atât de devreme. Nu există nimic absolut pe lume.

  Sakura stă în faţa aragazului şi bea nes din cana aburindă, cu un desen cu familia Moomin. Nu spune nimic.

  Tac şi eu.

  — N-ai nici o rudă la care să apelezi? Mă întreabă ea puţin mai târziu.

  Îi spun că nu. Părinţii lui tata au murit acum multă vreme, iar el nu are fraţi, surori, unchi sau mătuşi. Nu am cum să verific dacă e adevărat, dar cel puţin n-am observat să existe vreo relaţie ca între rubedenii. Despre rudele din partea mamei nu mi s-a spus nimic. Nu ştiu nici măcar cum o cheamă pe mama, darămite dacă are sau nu rude.

  — Când ascult ce-mi spui, îl văd pe tatăl tău ca pe un extraterestru, spune Sakura. A aterizat pe pământ de pe cine ştie ce planetă, s-a deghizat în om, a răpit o pământeancă şi te-a avut pe tine, ca să-şi înmulţească descendenţii. Mama ta a aflat, s-a speriat şi a fugit. Sună a film SF sumbru.

  Nu ştiu ce să spun. Doar tac.

  — Lăsând gluma la o parte, spune ea, întinzându-şi buzele într-un zâmbet ca să sublinieze faptul că era o glumă, pe scurt, tu n-ai pe nimeni pe care să te bizui în toată lumea, în afară de tine.

  — Cam aşa ceva.

  Sakura se sprijină un timp de chiuvetă şi bea cafea.

  — Trebuie să dorm puţin, spune ea dintr-odată. Ceasul arată ora trei. Trebuie să mă scol la şapte şi jumătate, deci n-am prea mult timp, dar măcar puţin tot trebuie să dorm.

  Mi-ar fi greu la serviciu dacă fac noapte albă. Tu ce faci?

  Ii spun că am un sac de dormit şi că m-aş întinde în el mtr-un colţ, să n-o deranjez. Îl scot din rucsac, îl desfac şi îl aranjez. Sakura mă priveşte admirativ.

  — Parcă ai fi cercetaş!

  Sakura stinge lumina şi se bagă în pat, iar eu închid ochii şi încerc să adorm, înfăşurat în sacul de dormit. Dar somnul nu vine. În faţa ochilor mi se perindă petele de sânge de pe tricou, iar în palme am o senzaţie de usturime.

  Deschid ochii şi privesc fix tavanul. Pe undeva scârţâie o podea. Se aude un jet de apă curgând. De afară răzbate sirena unei ambulanţe. E departe, dar