Băietul a venit oliacă mai vioi, a prins oliacă de inimă. Eu lucram mai departe tot acolo la peşte. Mergia triaba încet, dar iacă alt necaz s-a ivit. A venit de la «cantor» şi ni-a anunţat că toţi cei care au venit primăvara de la Nadîm, aşa se numia locul de unde cu mare greu am putut scăpa, toţi să se pregătiască să miargă înapoi acolo pentru iarnă. Cînd am auzit numai, am slăbit şi parcă mi-a luat toată puterea. Am venit acasă şi le spun la copii, adică la aceştia doi mai mici, că cel mare încă nu era venit de pe mare, de la pescuit. Cînd au auzit şi ei sărmanii, s-au prefăcut la faţă şi au stat în tăcere şi pe gînduri, fără să spuie un cuvînt. Cînd amărît deschide gura Vasile şi-mi spune: ştii ce mamă, decît să ne ducă înapoi la Nadîm, mai bine să puie o mitralieră, să tragă în noi să nu ne mai chinuim atîta, mie mi s-a pus un greu pe inimă şi nu am putut să le spun nimic, dar mă frămînt cu gîndul în tot felul, ce e de făcut să pot scăpa şi de asta. Ies afară să nu mă mai vadă copiii aşa amărîtă, mă duc pe din dosu casălor, pe unde nu îmbla tare lumia, să nu mă vadă nime, să pot plînge să-mi triacă greutatia de pe suflet. Stînd acolo pe gînduri amărîtă, trece un bărbat pe acolo şi m-a observat. A trecut cîţiva paşi înainte, apoi să opreşte, să întoarce cătră mine şi mă întriabă ce-i cu mine, am păţit ceva, de ce stau aşa. Eu îi spun că nu-i nimic, aşa stau. Dar el cu asta nu s-a mulţămit, nu pleacă de lîngă mine, vra să afle numaidecît pricina. Dacă am văzut că aşa-i triaba, am început să-i spun dureria mea. Cu toate că nu putiam vorbi bine ruseşte, aşa cum am putut i-am spus, el m-a înţăles, şi îmi spune, dacă aşa tare nu vrei să mergi înapoi la Nadîm, treci în brigada mia la lucru şi îi rămînia aici. Dacă am auzit aşa i-am spus că mă prind să trec în brigada lui numai să nu mă duc înapoi la Nadîm. El îmi spune, mîne ie-ţi hîrleţu şi vină aici printre casăle estia, căci pe aici avem de lucru. Acel bărbat era «nacialnic» inginer pe casăle care să făciau acolo.

Aşa am şi făcut, diminiaţa m-am sculat şi mărg acolo unde mi-a spus. Mi-am luat hîrleţu şi aştept că încă nu era nime, era pria degrabă. Peste puţin timp s-au strîns lucrătorii, a venit şi bărbatul acela şi ni-a pus la lucru, ni-a pus să săpăm pămînt, să învelim casăle. Acolo să făciau case numai iama, căci vara nu avia cine să le facă, căci pe toţi bărbaţii îi trimitiau la pescuit.

Şi cum să făciau casăle acolo? Lemnul îl aduciau cu pluta, pe apă. Legau butuci, cîte două rînduri unu peste altu cu gînjuri de nuiele, dar şi asta trebuia să o facă bărbaţii care ştiau să lege bine, că de altfel, cînd veniau pe valurile apei se împrăştia totul. Pluţile acelea le trăgia un «cacher», poate şi două sau trei sute de chilometri. Le aduciau, le da lîngă mal şi şediau acolo pînă toamna tîrziu, cînd începia să îngheţe apele şi să întorciau pescarii de pe mare. Atunci să apucau de lucru la făcut case. Împărţiau din nou lumia care s-a întors de la pescuit, bărbaţii care erau «plotnici», aşa le zicia acolo, adică maisteri care ştiau să lucreze la lemn, aceia rămîniau la făcut casă.

Alţii, care mai voinici mai tineri, băieţi şi fete, îi trimitiau din nou la pescuit să prindă peşte de sub ghiaţă.

Aviau unelte anume, nişte «sîte», aşa le spunia acolo, care le da drumu sub ghiaţă, stau cîte o noapte şi pe urmă le trăgiau.

Se întîmpla de multe ori să prindă destul de bine. Şi aşa săracul tineret numai să întorcia de pe mare schimba «sîtele», adică uneltele pentru pescuit, lasau acele de vară şi luau altele de iamă şi iarăşi înapoi. Le făciau din «faneră»{23} nişte «palătci»{24} în care să locuiască, încărcau totul pe sanie şi plecau din nou. De multe ori nici nu lăsau să se întăriască bine ghiaţa, îi scotia şi îi mîna, se întîmpla că se rupia ghiaţa, cădiau în apă, ori omul ori calul. Cu laţul îl scoţia şi mergiau mai departe, cîte şiaptezeci şi optzeci de chilometri. Cum ajungiau acolo aşezau «palătcile», puneau cîte o sobişoară de cele de fier cu care să încălziau şi îşi fierbiau mîncarea. Dar îşi poate închipui orişicare cît de plăcut e să locuieşti într-o «palatcă» aşezată pe ghiaţă în ger de pînă la patruzeci de grade şi mai sus. Alţii făciau o brigadă la scos pluţile din apă, adică lemnele pentru case.

Şi aşa după cum am spus mai sus, am lucrat cîteva zile la săpat pămînt, făciam «zavalinchi», aşa le ziciau acolo. Nu puniau nici un fel de temelie sub casă, puniau «brovnile», adică bradul, lemnul aşa cum era rotund, îl clădiau pe pămînt, dar nu-l ciopliau să se lipiască bine unu de altu. Puniau un rînd de lemn, apoi aşterniau un rînd de «moh», adică un fel de muşchi care creştia prin tundră, puniau alt rînd de lemn şi aşa să clădiau casăle pînă la acoperiş. Numai să nu să vadă printre lemne, dar altă grije, să fie cald, nu mai aviau.

Şi aşia, după cîteva zile cum lucram acolo, vine iarăşi «nacialnicu» acela, mă ia pe mine şi încă pe o femeie şi ne spune să mergem că este altceva de lucru. Cînd mergem cu el, să vezi ce lucru ne pune să facem, să măturăm hornurile. Trebuia să te sui pe fiecare casă şi cu o frînghie să dai drumu la o greutate cu un fel de mătură, adică aşa cum să