curăţă hogiagurile. Nu putiai să spui că nu vrei sau nu poţi să faci acest lucru. Nu erau aşa multe case, la vro douăzeci de case, dar pentru două femei ajunge. Nu am avut ce face şi ni-am apucat noi două femei şi de lucru ista, ca să scap să nu mă ducă la Nadîm. Ne suiam pe casă, curăţiam, pe urmă trebuia să intri în casă, să scoţi funinginea. Ni-am înţăles cu femeia ceia că la o casă mă suiam eu, la alta să suia ea. Dar pînă scotiai funinginia ceia, erau plini şi ochii şi bulendrile cu ce erai îmbrăcată. Ştiţi doar cum îmblau hornarii, numai că ei aviau îmbrăcăminte pentru acel lucru şi pe urmă cum gătiau lucru se lepădau acelia haine şi îmbrăca altele curate. Dar noi nu mai aviam cu ce ne schimba. Veniam acasă, ne spălam cu oliacă de apă caldă, căci săpun nu era deloc. Dar ce spălat era acela fără săpun? Făciam leşie din cenuşe şi spălam bulendrele de pe noi, dar ce credeţi că putiai scoate din ele. Cînd le puniam la uscat hîrîiau cînii la ele de frumoase ce erau.

Am lucrat aşa cum am putut vro trei luni, cam pînă pe la anu nou. Asta a fost în anu 1943. Au împărţit iar lumia, care înapoi la pescuit, care înapoi la Nadîm şi alţii care au rămas pe loc, care mai prin «labaz» la aşezat peştele, alţii la scos pluţile din apă. Dar de acuma, nu mai erau în apă, ci era totul prins în ghiaţă. Dezbătiau cu nişte «lomuri»{25} de fier, fărmau ghiaţa şi trăgiau lemnele pe mal. Altă brigadă au făcut-o mai mult din fete şi niveste tinere, care îmbiau prin tundră, adică mai departe prin pustiul cela, şi rimau omătul şi căutau «moh», căci erau locuri unde creşti a mult «moh» despre care am spus că îl întrebuinţau la clădiria caselor şi tot cu «moh» de acela acoperiau ghiaţa, ca să aibă la vară cu ce îngheţa peştele. După ce s-au aşezat toţi lucrătorii, am lepădat şi eu lucru de la curăţit hornurile, căci nu mai putiam. Una că era destul de greu să te sui pe acoperişul casei iarna pe ger, şi a doilea că îmblam tot timpu unsă de funingine, ca ţiganul la malancă{26}. Nu aviam nici cu ce să mă spăl, nici cu ce să mă schimb.

Băietul cel mare era plecat la pescuit pe ghiaţă, eu eram numai cu aieştilalţi mai mici pe loc. După cum am spus, trăiam într-o baracă mare făcută din scînduri cu o mulţime de lume la un loc. Băiatul cel mare, înainte de a pleca la pescuit, a cerut din «cantoră» să ne mute undeva într-o casă; să eşim din baraca ceia. Iacă, într-o bună zi, îmi spune comandantul care era peste noi că îmi dă locuinţă să trec într-o casă. Mă duc cu el să-mi arete casa, dară casa nu era liberă, ci trăiau întrînsa trei bărbaţi: unul era rus, unu tatar şi altul calmîc.

Erau aduşi acolo, tot ca pedepsiţi, la lucru. Casa era destul de largă, însă aşa cum am spus casele pe acolo erau clădite din lemn şi printre lemne spînzura «moh». Cînd bătia vîntu tare, îşi găsia loc prin «moh», dară se numia casă. M-am uitat împrejur şi m-am gîndit mult ce-i de făcut. Nu era mare deferenţă faţă de baracă, dar ca să ies din atîta hal de lume, m-am sfătuit cu copiii, hai să eşim din baracă. Şi am mai luat cu noi două familii, cu care am plecat împreună într-un vagon din Sadagura pînă la Omsc. Era o femeie din colonia Toporăuţului, o chema Zaharia Paraschiva, dar îi zicia Calina, şi alta era din Cernăuţi, nevasta unui judicător, o chema Feşciuc Nadejdia. Asta mai avia şi un băiat de o vîrstă cu ai mei, îl chema Orest. Erau femei cu care puteai să împarţi şi binile şi răul. Am trecut noi în casa ceia, am făcut oliacă de curăţenie, am dezgheţat nişte lut, am întins pe unde bătia vîntu mai tare, am dat foc bun, s-a încălzit, s-au uscat oliacă păreţii. Ne mîngîiam că tot e mai bine decît în baracă. Bărbaţii ceia deminiaţa mergiau la lucru şi siara veniau, nu făciau pria mare stinghirială. De fiert nu fierbiau nimic, atît cît se puneau la foc şi se încălziau după ce terminam noi cu focul. Ba de multe ori îi vediam că se dezbrăcau , dar nu ne da în gînd, de ce se dezbracau pînă la piele şi încălziau cămăşile la gura plitei, pe o parte şi pe alta. Cînd mergiam deminiaţa şi aprindiam focul, ne mişca ceva pe picioare parcă ar fi fost un moşinoi cu furnicari. Cînd ni-am uitat noi, păduchii se suiau pe picioare. Atunci ni-a dat nouă în gînd de ce încălziau ei cămăşile la gura plitei: cînd se înfierbînta cămaşia, păduchii picau jos. Ne-am sfătuit noi ce-i de făcut, căci ne-a împle iarăşi tina şi pe noi. Abia ce ne-am descurcat oliacă! De spălat, săpun nu era, dar am făcut leşie din cenuşe şi am fiert toate rufele ce le mai aviam. Erau hîde şi urîte de hîrîiau cînii la ele cînd le tindeam la uscat, dar păduchi nu erau în ele. Acuma ce era să facem, am fost nevoite să ferbem şi rufele bărbaţilor, să scăpăm şi noi.

Aşa am împins iama aceia, dar la lucru trebuia să ies. După cum am spus, am lăsat lucru la curăţit sobele şi m-au dat la alt lucru, tot destul de bun la cărat «moh» din tundră. Eram cîte trei femei la o sanie, doauă se înhămau înainte şi una împingia din urmă. Mergiam şease şeapte chilometri prin omăt, pînă ajungiam la locul unde săpau «mohul». Încărcăm sania, o legam bine cu funii şi iarăşi doauă se înhămau înainte şi una împingia în urmă. Aşa am lucrat toată iarna, în anu 1944.

Pe la începutul lui mart s-a întors băietul cel mare de la pescuit. A adus oliacă de peşte, cu toate că nu era voie, aieştialalţi doi