din 1848, au fost predominante, scrierile lui Timothy Garton Ash fiind exemple elocvente în acest sens. Este de ajuns să amintim pătrunzătoarele sale articole din New York Review of Books, pe care le-a adunat apoi în volumul The Magic Lantern. Interpretarea prevalentă consta în conceptualizarea revoluțiilor drept componentă a unei mișcări mondiale înspre democratizare în detrimentul aspirațiilor colectivist-iacobine. O asemenea viziune a inspirat și reflecțiile filozofului politic Bruce Ackerman asupra viitorului revoluției liberale. Acesta considera că schimbările radicale din Europa Centrală și de Est se încadrau în fenomenul de renaștere planetară a liberalismului. Cu alte cuvinte, succesul sau eșecul lor, într-o lume definită de interdependență politică, economică și cultural-simbolică, urma să aibă un impact direct și hotărâtor asupra viitorului liberalismului în Occident.

Foarte puțini analiști au insistat asupra unor componente mai puțin vizibile, care însă erau persistent nonliberale și neoautoritare. Predicția sumbră a lui Ralf Dahrendorf a fost unul dintre puținele semnale de alarmă în acest sens: „Cel mai mare pericol este probabil o nouă formă de totalitarism. Ezit să folosesc termenul, dar îmi este greu să îl alung din minte: fascism. Mă refer la acea combinație dintre nostalgia față de o ideologie a colectivității care să traseze o distincție dură între cei care aparțin și cei care nu, și o nouă formă de monopol politic al unui singur om sau al unei «mișcări», cu un accent puternic pus mai degrabă pe organizare și mobilizare decât pe libertatea de a alege“ (Reflecții asupra revoluției din Europa, Humanitas, București, 1993). Seduși de efectele amăgitoare ale tumultului revoluționar, majoritatea specialiștilor au preferat să treacă cu vederea natura eterogenă a mișcărilor anticomuniste. Nu toți cei care au respins leninismul au făcut-o pentru că visau la o societate deschisă și la valorile liberale. Printre revoluționari se aflau și o mână de enragés, neinteresați de logica compromisului și a negocierii. Existau fundamentaliști populiști, dogmatici religioși, nostalgici față de regimurile precomuniste, inclusiv unii care admirau dictatori pronaziști precum Ion Antonescu sau Miklós Horthy. Doar odată cu destrămarea Iugoslaviei și divorțul de catifea ceh-slovac au început cercetătorii să realizeze că promisiunea liberală a revoluțiilor din 1989 nu ar trebui luată ca dat și că anii ce vor urma comunismului nu vor duce inevitabil la prosperitatea democrației liberale. La începutul deceniului nouă a devenit evidentă realitatea perioadei postcomuniste care ascundea numeroase amenințări la adresa păcii și democrației: războaie etnice sângeroase, tulburări sociale și o contagioasă dezvoltare a multiple forme de populisme și tribalisme, vechi și noi.

Principala mea teză este aceea că evenimentele din 1989 au avut efecte revoluționare care au schimbat lumea. Unii autori accentuează rolul societății civile, al intelectualilor critici și al disidenților. Alții se opun acestei interpretări, dar nu neagă faptul că evenimentele în sine au avut drept principală consecință sfârșitul regimurilor leniniste în Europa Centrală și de Est. Rămâne de discutat doar dacă termenul „revoluție“ este cea mai bună caracterizare a acestora. Importanța mondială a transformărilor declanșate de mișcările din 1989 și concluzia că ele au impus o nouă concepție asupra politicului sunt dincolo de orice îndoială. Timothy Garton Ash a oferit o excelentă evaluare în acest sens: „A existat totuși ceva nou; a existat o idee mare, care a fost revoluția însăși – ideea revoluției nerevoluționare, a revoluției evolutive. Mottoul lui 1989 ar putea să-i aparțină unui important critic al lui Lenin, Eduard Bernstein: «scopul nu are valoare în sine, mișcarea înseamnă totul». ...Astfel, aceasta a fost o revoluție care nu a fost definită de un ceva precis, ci de modul în care s-a desfășurat. Acel motto al unei masive nesupuneri civile pașnice, consecventă și fascinant de inventivă, promovată de o elită critică pregătită să negocieze și să ajungă la un compromis cu cei de la putere (pe scurt masa rotundă) – aceasta reprezintă noutatea istorică a anului 1989. Dacă ghilotina este simbolul lui 1789, atunci masa rotundă este cel al lui 1989“.13

În explicarea fenomenului 1989 trebuie să ne concentrăm asupra a trei mari teme: semnificațiile profunde ale prăbușirii regimurilor comuniste în Europa Centrală și de Est; natura revoluțiilor la sfârșitul secolului XX și sensul lor pentru secolul XXI; rolul intelectualilor critici (publici) în politică. Totodată, pe parcursul unui astfel de demers trebuie să fim conștienți de extraordinara complexitate a mișcărilor revoluționare din 1989 pentru a fi capabili să explicăm o serie de evoluții îngrijorătoare în postcomunism: marginalizarea (în Europa Centrală) a primei elite post-1989 (de cele mai multe ori recrutată din contraculturile disidente); revirimentul foștilor comuniști (conversiunea) și revenirea lor la putere; și confuzia etică de după aceea, însoțită de un cinism generalizat care bântuie încă societățile din regiune.

Odată cu 1989, au dispărut nu numai zonele de influență și Pactul de la Varșovia, dar și Zidul Berlinului, acel rușinos simbol al disprețului față de drepturile civile, precum și Republica Democrată Germană. Germania a fost unificată, iar Războiul Rece s-a încheiat cu victoria indiscutabilă a Occidentului liberal. Astăzi, când scriu aceste rânduri, asemenea consecințe par evidente, poate chiar banale, dar acum douăzeci de ani un asemenea deznodământ al confruntării dintre Est și Vest părea un scenariu de-a dreptul suprarealist. De aceea consider că reevaluarea și analiza principalelor interpretări ale valului revoluționar din 1989, în fapt cel mai fascinant fenomen al istoriei recente a Europei, sunt fundamentale din punct de vedere intelectual și politic.

Cum s-au născut aceste revoluții? Ce forțe profunde, greu decelabile le-au pus în mișcare? Au fost revoluții în sensul clasic al conceptului și, dacă da, ce idei și practici noi au propus ele? Este oare adevărat că, așa cum au afirmat unii autori (Habermas, de