Adică să nu tragem încă nici un fel de concluzie, să vedem întâi ce greutate are omul pe spinare şi abia pe urmă, după ce o să i-o ridicăm, să ne dăm seama dacă nu cumva l-a şi strivit. Atunci n-o să mai fie nimic de făcut!

  — Stai, întâi să spun să nu ne deranjeze cineva, mai adăugă el, apoi se reaşeză şi începu să asculte.

  Niculae se puse pe povestit şi trecu repede peste toată campania. Deşi au avut loc turburări, spuse el, dacă n-ar fi fost provocările la care s-au dedat unele persoane locale, cu soluţia pe care au găsit-o în cele din urmă forurile superioare nu s-ar fi întâmplat chiar nimic şi în cazul ăsta nici n-ar fi fugit nimeni cu căruţele de la arie fără să-şi dea cotele şi bineînţeles că n-ar mai fi fost nevoie pe urmă nici de echipele care s-au creat ca să meargă pe la ei din casă în casă…

  — Cine s-a dedat la provocări? îl întrerupse primul-secretar. Poţi să spui, e bine să-i ştiu eu.

  — Au fost sancţionaţi, zise Niculae, preşedintele a fost dat jos şi individul respectiv exclus din partid.

  — Care individ? se arătă curios fostul notar.

  — Unul Bilă!

  — Bilă! exclamă primul-secretar ridicând uluit braţele în sus. Bilă membru de partid!

  — A fost exclus, repetă Niculae.

  — Bilă era să-ţi dea atunci cu un ciomag în cap şi să te omoare, zise fostul notar, urla că astăzi nu trebuie să fii… Mama lui de Bilă, exclamă primul-secretar şi se bătu cu palma pe frunte nevenindu-i încă să-şi creadă urechilor, deşi era de presupus că de atâţia ani de când era şi el activist avusese fără doar şi poate ocazia să vadă şi să audă destule. Din pricina lui a trebuit eu să fac atunci un raport scris şi să arăt că nu ereai vinovat, că şi atunci s-a găsit cineva care nu ştiu ce vroia să-ţi facă, nu vroiau să mă creadă pe mine. Ei, ia spune, cine şi la ce provocări s-a dedat?

  Niculae povesti dar se vedea că nu-i era lui gândul la Bilă, vroia să treacă repede la ceea ce i se întâmplase lui şi nu altora.

  — Secretarul, Isosică, şi preşedintele Plotoagă, ca să-l cureţe pe Bilă, l-au lăsat să se îmbete şi i-au dat ordin să sară peste cal în chestiunea depunerii grâului pe jos… A fost ca o scânteie, a luat foc satul… de altfel i-au şi dat foc casei lui Bilă ţăranii provocaţi…

  Niculae spuse apoi cum tot focul fusese stins şi cei vinovaţi sancţionaţi… Şi trecu la istoria cu cel înecat:

  — Întrucât putea fi cineva răspunzător dacă la un oarecare se găsesc nişte încărcătoare de pistol-mitralieră pline de gloanţe şi acest oarecare o ia la fugă şi se aruncă în râu şi râul îl ia la vale şi îl îneacă? zise el. Cine nu ştie să înoate să nu se arunce în apă decât dacă vrea să se sinucidă, iar dacă are gloanţe de pitit atunci să le pitească în… mă-sii dacă vrea cumva să se folosească de ele ca să împuşte iepuri, fiindcă să nu-mi spună el că avea altceva în mintea lui tâmpită când s-a apucat să şi le-ascundă în pivniţă cu gândul că n-o să îndrăznească nimeni să intre în târla lui… Dacă ţi-ai predat cotele, nu intră, dar dacă nu ţi le-ai predat, intră, aici e toată chestia… Alţii adică să tragă din greu şi tu să speculezi momentul! „Tovarăşe Niculae, ce mai încoace şi încolo, zice tovarăşul Ghimpeţeanu, cine ştie ce bandit o fi fost şi Gheorghe ăsta, nu s-ar fi aruncat el degeaba în râu dacă n-ar fi avut conştiinţa încărcată.” „Eu nu pot, tovarăşe Ghimpeţeanu, să susţin că acest om avea sau nu avea conştiinţa încărcată şi să trag de-aici concluzia că era un bandit sau un om cumsecade. Faptul că el a luat-o la fugă pentru mine nu e concludent, o fi auzit şi el că mulţi au fost închişi pentru te miri ce, darmite când se găsesc la tine gloanţe! De-aici şi până la a susţine că faci parte dintr-un complot care urmăreşte să răstoarne regimul nu era decât un pas, cu toate că s-au văzut şi cazuri adevărate… „ „Bine, tovarăşe Niculae, fă-ţi raportul şi continuă-ţi activitatea… „ Până ce intervine tovarăşul secretar Beju. Eu l-am înţeles pe Ghimpeteanu şi pot chiar să spun că a făcut pentru mine mai mult decât era cazul, fiindcă în realitate trebuia să mă prelucreze în faţa activului comitetului raional de partid şi să fie rău de mine, dar el a refuzat să execute acest ordin pe care îl primise, m-a chemat la el în birou şi mi-a spus: „Du-te, zice, la tovarăşul prim-secretar Mircea şi expune-i situaţia, fiindcă eu aşi vrea să te păstrez ca un element de bază şi nu sunt de acord că ai avea vreo vină, poate îl convingi pe tovarăşul Mircea şi totul se aranjează.” Am plecat chiar în ziua aia la regională şi am cerut primului secretar să mă primească. Mi s-a spus că nu e acolo, că e plecat la Bucureşti, deşi eu ştiam perfect de bine că era, am înţeles că Mircea e un om slab şi nu îndrăzneşte el să-l contrazică pe Beju. Am mai încercat şi în zilele următoare dar a fost în zadar. M-am întors la comitet, la raion şi m-am gândit ce să fac, fiindcă mi-am dat seama că toate drumurile în regiune îmi sunt închise peste tot oriunde m-aşi duce şi atunci m-am hotărât să mă întorc câteva săptămâni în sat şi în timpul acestor săptămâni să încerc să intru în contact pe linie de învăţământ cu vreun raion din regiunea Argeş, fiindcă ştiam că erau mulţi învăţători suplinitori ca şi mine cu trei sau patru clase de liceu şi după aceea să viu la tine să te rog să mă sprijini la minister să obţin numirea. Şi pe parcurs