— Problema e să fii un om cu o specialitate bine pusă la punct, continuă în acelaşi fel fostul notar. Eu am studii juridice, şi când am de-a face cu diferite probleme, sunt în cunoştinţă de cauză, nu stau eu să-l ascult ce-mi îndrugă el, văd singur despre ce e vorba. Asta e sarcina care ţi-o dau eu şi caută s-o duci la îndeplinire. Uite o meserie frumoasă, zise primul-secretar după ce se gândi câtva timp: să înveţi să te ocupi de grădini! De pomi şi de flori, să te faci inginer horticultor! Ce zici?

  Niculae nu răspunse, dar avea o privire care arăta că, în ceea ce îl privea, va face orice i se va spune să facă, dacă îi rămânea neatinsă speranţa activităţii politice care îi plăcea aşa de mult; şi fostul notar se uita la el cu o privire care nu-l înşela, tocmai de aceea vroia acum să-l ferească, pentru a-l ajuta mai târziu să se ridice, avea şi el, fostul notar, nevoie de oameni siguri pe care să se sprijine.

  — Toată lumea aleargă la tehnică, e şi normal, continuă fostul notar, dar s-a dovedit că oamenii nu pot trăi nici fără fructe, nici fără flori. Poate că fără flori se găsesc mulţi care să poată trăi, dar fără fructe e imposibil. Aşa că lasă-i pe alţii la tehnică şi fă-te inginer horticol. E o grădină şi o seră la Mogoşoaia, ale unui castel, chiar azi mi se plângea administratorul de-acolo că le-a plecat horticultorul, nu găsesc altul şi au contracte cu Horticola 1 Mai pentru livrare de flori pe piaţa Capitalei. Du-te acolo ca simplu muncitor, câştigă şi înscrie-te la şcoală. Ai deja trei clase secundare, n-ai nevastă, n-ai copii, de plăcut să înveţi, ştiu că ţi-a plăcut, d-aia te-am atras eu aşa repede în partid, că nu ereai mulţumit cu soarta care te-aştepta… Acuma aşază-te liniştit pe carte şi învaţă.

 Chapter 9

  Toate astea se aflară însă târziu de tot în sat, după ce trecu mult timp. Un prim moment greu despre care vorbea fostul notar se consumă chiar în anul următor, când se descoperi că mulţi dintre cei asemănători lui Beju deviaseră la dreapta (în special cei mai mari ca el), cu toate că acţiunile lor erau de stânga, şi fură îndepărtaţi. Despre felul cum fu tratat Beju (care, simţind pesemne că se apropie ceva, se grăbise să sancţioneze o abatere aşa-zis stângistă pentru a nu fi acuzat el de aceeaşi boală) nu se aflară amănunte, în genere se făcea doar un semn sub gât când cineva întreba curios pe unde-o fi, ceea ce nu însemna neapărat că i s-a tăiat capul la propriu, ci în orice caz la figurat, adică în cea mai probabilă dintre ipoteze era pe undeva la munca de jos, dacă nu chiar la puşcărie, adică chiar acolo unde băgase şi el atâţia…

  În mod ciudat, scoaterea lui Niculae Moromete din activul comitetului raional de partid nu miră în sat pe nimeni şi nici faptul că după aceea dispăruse nu se ştie unde; cu atât mai puţin deci că fusese ameninţat să fie exclus şi că, după căderea lui Beju, nu fusese repus în munca de partid. Nu se ştia precis, dar nici nu mai interesa pe cineva ca altă dată soarta lui.

  Se spuse într-un timp că ar fi pe undeva, şi chiar că ar fi avut nu se ştie ce istorie cu o femeie, că ar fi văzut-o cineva la el în odaie, un băiat al lui Enache al Cârstichii, care ar fi fost pe la el… Că cică ar fi venit la el în seră femeia aceea şi că într-o zi nu era nimeni şi Niculae a pus-o jos pe pământ şi i-a făcut felul… Era aşa de tâmpit ceea ce povesti acest băiat al lui Enache al Cârstichii încât cineva îi dădu la un moment dat o palmă după ceafă şi băiatul îşi arătă ca prostul fasolele râzând, vrând parcă să spună că a încercat şi el să facă pe-ăla care ştie ceva şi nu i-a mers… Uitaseră cu totul de feciorul lui Ilie Moromete şi într-o vreme cineva spuse că ar fi murit… Nici asta nu miră pe nimeni, dar dintre toate veştile care se aflară despre el în acest timp de aproape zece ani care se scurseră de la scoaterea lui din activul de partid, asta li se păru unora cea mai credibilă şi mai plină de adevăr.

  Pentru că în toţi aceşti zece ani multora li se părea că lucrul cel mai credibil şi mai plin de adevăr era cel nefiresc, şi, dimpotrivă, cel lipsit de interes şi fără noimă era ceea ce era firesc şi normal. O însurătoare era altădată un eveniment mare, mai ales dacă se făcea cu nuntă, dacă băiatul era unul din acei flăcăi care semăna cu bradul pe care îl ducea prietenul lui încă neînsurat, pe calul care tropăia în buiestru în faţa alaiului de căruţe ale nuntaşilor şi dacă mireasa era frumoasă şi se făcea de nerecunoscut în rochia ei albă şi în voalul ei pe care nu-l punea pe cap decât o dată în viaţă. Cuiva îi veni însă în aceşti ani ideea că de ce la drept vorbind să piardă el banii cu ocazia nunţii când, dimpotrivă, ar fi putut foarte bine să câştige şi nu se ştie cum făcu şi cum o aranja şi ce dădu el să mănânce şi să bea la masă că la sfârşit, când îşi făcu socotelile, îi ieşiră patru mii de lei în plus, în loc să-i iasă în minus, cum se întâmpla de obicei. Nuntă cu plata obligatorie pentru invitaţi… Asta stârni oarecare vâlvă şi încetul cu încetul învăţară şi alţii cum să facă… Asta atrase însă în cele din urmă şi atenţia sfatului popular şi preşedintele făcu