bine ce-a fost, să scoţi miliţienii, să-i pui să tragă în oameni şi cu toate că nu Vasile făcuse asta, ci ălălalt, Plotoagă, lumea da vina pe Vasile. De ce? Pentru că el a pus oamenii de s-au luat după ăla înecatu, alde Gheorghe Piţur, ginerele lui Trafulică. Ăsta îneacă oamenii, mă, făcea Nae Cismaru, care nu se învăţase minte de ce păţise când îl luaseră şi-l ţinuseră închis, din pricina ălora care dăduseră fac casei lui Plotoagă. Vasile trimetea pe plutonierul Moise ba pe la unul, ba pe la altul, a venit şi pe la noi şi tata nu s-a speriat de el, fiindcă aflase de la Ţugurlan că toate astea care le ziceau oamenii le ziceau şi ăia pe-acolo pe la raion… După ce tot ei dăduseră ordin, acuma ziceau că n-a fost bine şi îl învinuiau şi pe Vasile, parcă nu l-ar fi pus tot ei preşedinte şi n-ar fi ştiut că Vasile nu era amestecat… Pe ăla nu-l înecase el, aşa fusese ordinul, să strângă grâul de la ăi care fugiseră de pe arie. El nici nu fusese de faţă, Mantaroşie ăla era vinovat, dar Mantaroşie era şef de tarla, îşi vedea de treabă, nu se lega nimeni de el şi pe unde îl vedeai îşi arăta aşa colţii, cu toate că nu mai avea el puterea dinainte… Şi într-o zi vine şi Vasile pe la noi. Tata nu erea acasă, erea… în porneală! I-am spus şi eu să vie alt’ dată şi Vasile a venit şi l-a găsit în pridvor. „Că ştiu eu, zice Vasile, de ce te-ai speriat dumneata, dar să ştii ce de ce ţi-e frică, nu scapi!” „Şi mai ai justificarea să vii la mine în pridvor şi să-mi spui asemenea cuvinte?” „M-ai înţeles greşit, a zis Vasile, nu ştiu la ce te referi, dar şi Niculae ţi-a spus acelaşi lucru, cu toate că erea băiatul dumitale!” „Băiatu-meu să nu mi-l amestecaţi voi în faptele voastre, că el acuma îşi vede de treabă şi nu umblă să trimeată pe şeful de post pe la casele oamenilor.” „Mai bine să trimet eu şeful de post să-i potolească, zice Vasile, decât să mai vie trei camioane cu miliţieni şi să-i ridice, cum a făcut Plotoagă la care toţi ţineaţi că la ăl mai bun preşedinte.” Tata a tăcut. Asta aşa erea. „Eu mă refer, zice Vasile, la pământ, ştiu că ţi-e frică de alea două loturi, să nu ţi le luăm în colectiv. Ori dumneata îţi închipui că Ţugurlan în locul meu o să zică: «Moromete mi-e prieten, să-l lăsăm pe el să trăiască aşa cum vrea. Recunoşti?»„ „Şi de ce n-ar zice? i-a întors-o tata. Recunosc, ei şi? Tu eşti în stare să zici aşa? Dacă rudele ţi le-ai băgat în puşcărie, darmite pe noi?!” „Aici te înşeli, i-a răspuns Vasile, eu n-am nimic cu cine nu ne împiedică să ne facem altă viaţă”. „Ştiu, a zis tata, ţi-nchipui că mi-au spus-o alţii mai deştepţi înaintea ta. Eu trec peste toate şi trec şi peste faptul că o altă viaţă cu Bâznae în cap nu poate să ducă la nimic bun, dar admit cazul că Bâznae n-o trăi cât lumea şi fi-său să zicem că o să pună mâna pe carte şi o să înveţe, ei, unde ajungem? Care ar fi scopul? Să-ţi spun eu ţie, că tu nu ştii, de pe un lot de pământ trăieşte întreaga suflare omenească, trăiesc eu şi copiii mei, trăiesc vitele care le rămâne din recoltă nutreţ, mă încălzesc iarna cu cocenii porumbului de anul trecut şi ăi de floarea-soarelui, îmi fac ce vreau din lână şi din cânepă, trăiesc şi câinele şi păsările cerului, şi popândăii şi berzele şi găinile şi îmi pun şi tutun pe care stau iarna şi-l păpuşesc cu copiii, ca alde Traian Pisică pe vremuri. Nu-mi iese nici o brânză din el, dar am ce fuma?! Am! În timp ce tu ce faci? Tu vreai să dai totul peste cap şi nu te gândeşti: mă, o fi bine? O fi rău? Ce face omul fără vite în bătătură? Ce ajunge el? La ce-i mai trebuie curţile şi şoproanele astea? Ce să facă dacă nu mai poate să mai pună şi el palma pe spinarea unui cal, sau să mai tundă o oaie? Ce vrei să tundă? Câinele? Cine îţi spune ţie că dacă goneşti berzele şi tot ce e suflare pe suprafaţa pământului, pe motiv că sunt dăunători, nu usuci totul şi ajungi să trăieşti ca în pustie? Fiindcă aşa am auzit, că se dă cu praf peste tot, din avion, şi tot ce se mişcă prin grâu şi pe sub brazdă se întoarce cu picioarele în sus şi moare. Aşa că nu de alea două loturi mi-e frică mie, că o să mi le luaţi voi mie în colectiv! Cu toate că e şi aici o chestiune. Cu ce drept să mi le luaţi, dacă eu nu vreau că vi le dau?” „Prin liberul consimţământ”, i-a răspuns Vasile. „Îţi baţi joc de mine? a zis tata. Ia te rog să pofteşti afară din târla mea şi altă dată să nu mai vii.” „Bine, i-a zis Vasile, dar îţi spun şi eu un lucru, într-o vară eram copil, am trecut pe drum şi am văzut ceva în mijlocul bătăturii, la dumneata, am crezut că e vreun viţel bolnav sau vreun mânz, m-am oprit şi m-am uitat prin ulucă. Dumneata stăteai în picioare şi vorbeai cu sanitarul. «Ce zici, domnule Crivăţ?» «Bă, nea Ilie, zice Crivăţ, eu zic că n-o mai duce.» «Da, păi nu vezi că abia mai suflă?! Are temperatură patruzeci şi unu de grade!» M-am aşteptat să spui că o să-l tai să-i iai pielea, când îl auz pe sanitar că strigă spre muierea dumitale, care nu ştiu de ce stătea în casă şi se uita prin geam, parcă i-ar fi fost frică: «Ţaţă Catrino, zice, fă-i cămaşă!» Adică de înmormântare, să-i facă una nouă. Atunci am înţeles că ce zăcea acolo în mijlocul bătăturii pe o pătură la picioarele