Urcarăm sus, deasupra dormitorului, unde era un fel de mansardă.

Găsirăm uşor scîndura desprinsă. După ce Old Death îşi camufla lanterna şi ne lepădarăm glugile, scoaserăm scîndura de la locul ei. Astfel puteam urmări de sus tot ce se petrece în dormitorul puternic luminat de cîteva lanterne.

Stăteau toţi grămadă. Primii doi prizonieri fuseseră dezlegaţi, li se scoseseră căluşurile din gură. "Căpitanul" vorbea cu glas coborît şi, după cît se pare, foarte stăruitor.

— Oho! Protestă "locotenentul" pe un ton puţin mai ridicat. Să ne predăm?! Dar, în fond, cu cîţi inşi avem de-a face?

— Cu mai mulţi decît e nevoie ca să vă lichideze pe toţi în cinci secunde! Răspunse de sus Old Death.

Toate privirile se ridicară spre tavan. Şi în aceeaşi clipă răsună afară o împuşcătură, apoi încă una. Old Death înţelese imediat ce se întîmplă şi cum s-ar putea folosi de împrejurare.

— Auziţi ce păţesc camarazii voştri dincolo, la Cortesio? Zise el.

Sînt primiţi cu gloanţe! Întregul La Grange e împotriva voastră. Se ştie că vă aflaţi aici şi v-am pregătit o primire pe cinste. Nu ne trebuie nici un Ku-klux-klan! În odaia de alături veghează doisprezece oameni de-ai noştri; afară, sub fereastră, pîndesc alţi şase, iar noi aici, sus, tot şase sîntem. Şi ca să vă lămuriţi mai bine, aflaţi că eu sînt Old Death. Aţi priceput? Vă dau un răgaz de zece minute. Dacă depuneţi armele, vom fi generoşi cu voi. Dacă nu, vă împuşcăm pînă la unul.

Am terminat, nu mai am nimic de spus. Acum staţi şi judecaţi!

Aşeză la loc scîndura şi-mi şopti:

— Şi acum repede jos, să-i venim în ajutor lui Cortesio! Luarăm cu noi pe cei doi oameni care rămăseseră în odaia unde se afla Lange cu fiul său şi mai luarăm încă doi inşi de afară, de lîngă oblon, lăsînd doar o singură strajă. Socoteam că pentru moment era de ajuns. Între timp, răsună o nouă împuşcătură. Ieşirăm în stradă şi zărirăm patru sau cinci găligani deghizaţi. Cam tot atîţia veneau fuga din spatele casei lui Cortesio; unul din ei strigă mai tare decît s-ar fi cuvenit:

— Trag şi de dincolo. N-o să putem intra!

Eu mă lungisem la pămînt şi mă apropiasem tîrîş. Auzii un alt glas:

— Afurisită treabă! Cine-ar fi crezut? Mexicanul a prins de veste şi acum îi trezeşte pe toţi vecinii cu împuşcăturile lui. Mai peste tot s-au aprins lămpile. De dincoace se aud chiar paşi. Cîteva minute şi vor fi pe urmele noastre! Nu e timp de pierdut! Să spargem uşa! De acord?

Nu mai aşteptai să aud răspunsul. Mă strecurai în grabă lîngă tovarăşii mei:

— Repede, domnilor, să sărim şi să-i pocnim cu patul puştii! Vor să spargă uşa la Cortesio.

— Well, well! Să le tragem una zdravănă!

Loviturile căzură ca din senin. Dezorientaţi, teroriştii o luară la goană icnind şi lăsară în urmă patru dintre complicii lor, loviţi în aşa hal, încît nu mai puteau fugi. Pe aceştia îi dezarmarăm. Apoi Old Death se duse să bată la uşa lui Cortesio.

— Cine-i? Întrebă o voce din casă.

— Old Death, señor. V-am scăpat de lichelele astea. S-au dus învîrtindu-se. Deschideţi, vă rog!

Uşa fu deschisă cu precauţie. Mexicanul îl recunoscu pe Old Death, deşi acesta mai purta pantalonii şi vestonul "căpitanului".

— Au plecat, într-adevăr? Întrebă Cortesio.

— Au luat-o la sănătoasa. Avem şi patru prizonieri. Dumneavoastră aţi tras cu puşca?

— Eu. Mare noroc că m-aţi prevenit, altminteri nu ştiu ce se alegea de noi. Eu am tras de-aici, din faţă, iar negrul meu din spatele casei. Astfel i-am ţinut la distanţă. Pe urmă, fireşte, am observat cum aţi tăbărît peste ei.

— Da, v-am salvat. Acuma însă, e rîndul dumneavoastră să ne ajutaţi. Ăştia nu se mai întorc încoace; în schimb, noi am prins dincolo cincisprezece indivizi care nu trebuie să ne scape. Negrul dumneavoastră să meargă repede din casă-n casă şi să dea alarma. Întregul La Grange trebuie mobilizat ca să-i trimitem pe aceşti băieţi la plimbare.

— Atunci să-l anunţe mai întîi pe şerif. Auziţi? Vecinii încep să se adune. Vin şi eu îndată dincolo, señor!

Se retrase în locuinţă. Din dreapta apărură doi oameni înarmaţi, interesîndu-se de pricina împuşcăturilor. După ce-i lămurirăm asupra celor petrecute, ni se alăturară fără şovăire. Pînă şi locuitorii cu oarecari simpatii secesioniste se lepădau de Ku-klux-klan, ale cărui isprăvi inspiraseră oroare cetăţenilor, indiferent de credinţele lor politice. Îi luarăm de guler pe cei patru răniţi şi îi duserăm în casa lui Lange.

Acesta ne informă că prizonierii stătuseră liniştiţi. Sosi apoi şi señor Cortesio, iar în urma lui tot alţi şi alţi cetăţeni din La Grange umplură pînă la refuz odaia. Din lipsă de spaţiu, unii trebuiră să stea afară. Era un asemenea vălmăşag de glasuri şi tropăit de paşi alergînd în toate sensurile, încît bandiţii din Ku-klux-klan se puteau lămuri perfect cum stau lucrurile.

Old Death mă chemă din nou sus, în podul casei. Ridicarăm scîndura de la locul ei şi înaintea ochilor noştri se ivi imaginea unei mînii surde şi neputincioase. Prizonierii stăteau rezemaţi de pereţi, ori şedeau pe pat şi pe podea, cu capetele lor mascate atîrnînd în cel mai strict înţeles al cuvîntului.

— Ei, rosti Old Death, cele zece minute au trecut. Ce-aţi hotărît? Nimeni nu răspunse. Doar unul din derbedei trase o înjurătură.

— Tăceţi? Bine! Va să zică nu vreţi să vă predaţi şi putem trage.

Duserăm amîndoi puştile la ochi. Era ciudat că nici unuia dintre bandiţi nu-i trecea prin gînd să îndrepte pistolul asupra noastră. Pe lîngă toate, mai erau şi laşi; curajul lor se manifesta doar în acte de violenţă împotriva celor fără apărare.

— Haide, răspundeţi odată, sau trag! Ameninţă bătrînul. E ultimul meu cuvînt!

Nici un răspuns... Atunci Old Death îmi şopti:

— Trageţi şi dumneavoastră. Trebuie să-i pocnim, altminteri nu le impunem respectul cuvenit. Răniţi-l pe "locotenent" la mînă, iar eu îl ating pe "căpitan".

Gloanţele porniră în acelaşi timp şi nimeriră cu precizie. Cei doi ofiţeri scoaseră un ţipăt avan şi, într-o clipă, izbucniră toţi într-un concert desperat şi asurzitor.

Oamenii de afară şi din odaia vecină, auzind împuşcăturile şi crezîndu-ne încăieraţi cu kukluxiştii, începură şi ei să tragă. Gloanţele treceau