era ca Ileana! Era fată mare… Şi după ce am făcut-o să nu mai fie, iar nu mai semăna cu Ileana, a stat lângă mine ceasuri întregi până s-a făcut ziuă, şi n-a scos o vorbă, numai inima îi bătea şi îi ardea fruntea, avea temperatură… Şi mie mi-era milă, uite, zic, cât ţine la mine, am judecat-o greşit… Când colo, o aud că îmi spune că nu e vorba de nici-un măritiş. Hm! Iată cum umblă fetele cu minciuni şi cum reuşesc cu ele mai bine decât cu un adevăr… Dacă mi-ar mai fi spus o dată că ţine la mine, plecam şi acolo o lăsam… În zilele alea a rămas însărcinată… A venit la mine la seră că n-are nici o pretenţie… Da’ când l-a făcut, am avut eu, nu puteam s-o las aşa, i-am dat cât am putut din salariul meu de grădinar şi acum puştiul are aproape zece ani, seamănă la frunte şi la ochi cu tata, parcă l-ar fi făcut el, nu eu… Şi în seara aia când m-am întors de la înmormântarea lui: nu simţeam atunci nimic, m-am uitat la ea mirat, am mângâiat-o şi eu, dar i-am spus că nu-mi face bine s-o văd cu obrazul strâmb ca o oglindă urâtă în care m-aşi uita… Să se ducă să nu lase să doarmă singur copilul… iar eu eram foarte calm… Nu mă durea absolut nimic, sufletul nu doare, numai se strânge, se apropie de nesimţire, ceva parcă se încetinise în lucruri, stătea fiecare la locul lui, geamul deschis, oraşul şi străzile izolate, şi cerul… Muream parcă şi eu ca în ziua când am ieşit din spital fără Simina mea… Acum eram fără tatăl meu, pentru totdeauna… Îmi aminteam şi de ziua când el mi-a spus că nu mă mai dă la şcoală, tot aşa am simţit şi parcă mă vedeam pe mine de la distanţă, ca pe un străin, şi nu mă interesa… Nici nu mai ştiu cum am adormit, iar dimineaţa m-am sculat ca de obicei, m-am îmbrăcat şi am plecat la comitet. În ziua aia trebuia să plec pe teren cu Deaconu, nu ştiu de ce pun unii ochii pe mine şi vor să mă scoată din munca de partid, deşi acuma, hm, e cam greu… Ne-am urcat în maşină şi am plecat, eram în plin sfârşit de campanie de toamnă… Ieşeam pentru întâia oară pe teren cu ăsta, mă cam ocolea în anumite acţiuni, ca să poată pe urmă să mă critice. Numai că primul-secretar, de, nu semăna cu cel care n-a vrut el să mă primească atunci în chestiunea Beju, unde pleca mă lua cu el şi nu era de acord când Deaconu începea aşa pe departe să pună în discuţie activitatea mea… Pesemne că văzând situaţia asta s-o fi gândit să renunţe pentru moment şi hai să mergem pe teren… Seara la întoarcere l-am găsit pe fostul meu notar în birou… Şi am intrat la el. „Ei, ce este?” „Vreau să-ţi spun, zic, că trebuie dat un ordin prin raioane să-l întâmpine astfel pe Deaconu!” „Adică cum?” „Păi să-ţi spun, dă capota «gazului» pe spate şi se ridică în picioare lângă şofer şi trece aşa pe străzi şi prin sate… „ „Nu mai spune? Vreau să văd şi chestia asta!” „Da, dar nu ştiu dacă cu tine o să facă… „ Iar acasă mi s-a părut pe urmă că totul a decurs ca şi înainte, cu deosebirea mare că m-am pomenit singur povestindu-i Marioarei această istorie! Vroiam parcă să uit sau să mă prefac că nu ştiu sau nu cred că nu mai aveam tată. Când te porţi cu totul obişnuit nu înseamnă că consideri totul la locul lui, prin chiar sporul de neobişnuit pe care îl aduci, povestind unei muieri pentru întâia oară un lucru care n-o privea?… Dimineaţa următoare, am plecat iar la comitet, aveam de pregătit un referat important pentru o şedinţă care a durat atât de mult că mi-a rămas în minte lungă cât o săptămână… Ah, nu mai pot dormi, s-ar putea ca de aici înainte… Ce întuneric e sub pleoape… Nu ştiu când s-a întâmplat, dar de mult nu se mai face lumină sub pleoapele mele şi nu mai trece nimeni pe drum să mă uit ca altădată şi să adorm senin… Tată! De ce nu te-am visat niciodată şi de ce mie nu mi te-ai arătat la fel ca mamei? Eşti supărat pe mine că n-am fost la căpătâiul tău când ai murit? Dar n-am putut veni, ca şi Sande, când ai fost pe la mine cu el, mi s-a făcut rău când te-am văzut… Nu e adevărat că n-am ştiut, a fost Ilinca pe la mine şi mi-a spus că ai căzut la pat dar eu am vrut să cred că n-o să ţi se întâmple nimic, ca să pot să nu viu să te văd aşa cum eşti, adică tare bătrân şi cu chipul morţii pe faţă… Vezi, tot noi vrem să trăim, care rămânem, în timp ce voi vă duceţi şi tot noi vrem ca voi să aveţi chipuri tinere, ca şi când o viaţă întreagă nu ne-a ajuns cât s-a săpat în sufletul nostru… Un an de zile nu m-am gândit la tine după ce te-ai dus, crezând că e mult mai bine ce fac împotriva uitării, fără să-mi dau seama că întunericul năvăleşte tot mai negru în serile mele, peste mine… Am plecat cu Marioara în zori şi mama, cu privirea ei în care verdele tot strălucea povestind, „Niculae, zice, l-am visat zilele astea pe taică-tău. «Moşule, zic, tu eşti?» «Eu sunt.» «L-ai văzut pe Niculae că a venit la înmormântarea ta?» «L-am văzut.» «Şi cu Dumnezeu ce faci?» Nu mi-a răspuns, a tăcut.”

  Niculae se răsuci în pat, aprinse lampa şi se ridică în capul oaselor. De trei ori o pusese pe mama lui să-i povestească acel vis până izbutise să-l înţeleagă. „Maică, de multe ori îl visez, dar nu răspunde, eu îl întreb şi el tace, răspunsese mama. Şi azi-noapte l-am visat iar