Cărți «Marcus Zusak top cărți de citit într-o viață .Pdf 📖». Rezumatul cărții:
– Sfinte Isuse pe cruce, spuse el, cred că l-am omorât!
S-a furişat încet, a luat coşul şi au plecat rapid.
– Respira? întrebă Liesel după ce s-au îndepărtat pe stradă.
– Keine Ahnung, rosti Rudy ţinând strâns coşul.
Habar n-avea.
Aflaţi mai jos pe deal, au privit cum Otto s-a ridicat, s-a scărpinat în cap, s-a scărpinat la prohab şi a căutat peste tot coşul.
– Scheisskopf{11} prost, rânji Rudy şi examină prada. Pâine, ouă sparte şi, mai presus de toate, şuncă. Rudy duse şunca grasă la nas şi o adulmecă încântat. Superb! rosti el.
Oricât de tentant era să păstreze secretul victoriei pentru ei, au fost copleşiţi de sentimentul de loialitate faţă de Arthur Berg. S-au îndreptat spre casa sărăcită din Kempf Strasse şi i-au arătat prada. Arthur nu s-a putut abţine să nu-şi manifeste încântarea.
– De la cine aţi furat astea?
Rudy răspunse:
– De la Otto Sturm.
– Ei bine, dădu el din cap, oricine ar fi, îi sunt recunoscător.
Se duse înăuntru şi se întoarse cu un cuţit de pâine, o tigaie şi o jachetă, iar cei trei hoţi au străbătut holul blocului de apartamente.
– O să îi aducem şi pe ceilalţi, spuse Arthur Berg după ce au ajuns afară. Om fi noi infractori, dar nu suntem total imorali.
Ca şi hoţul de cărţi, cel puţin trăgea linia undeva.
S-a mai ciocănit la câteva uşi. Nume au fost strigate la apartamentele din străzile de mai jos şi, în curând, toată trupa de hoţi de fructe era în drum spre Amper. În poiana de pe malul celălalt, a fost făcut un foc şi ouăle rămase au fost prăjite. Pâinea şi şunca au fost tăiate. Folosindu-se de mâini şi de cuţite, copiii au mâncat până la ultima fărâmă bunătăţile de la Otto Sturm. Fără vreun popă în peisaj.
Abia la sfârşit a apărut o ceartă, cu privire la coş. Majoritatea băieţilor voiau să-l ardă. Fritz Hammer şi Andy Schmeikl doreau să-l păstreze, dar Arthur Berg avea o idee mai bună, dovedindu-şi moralitatea total nepotrivită.
– Voi doi, le zise el lui Rudy şi lui Liesel. Poate că ar trebui să-l duceţi înapoi personajului ăluia, Sturm. As spune că bietul nemernic merită probabil măcar atâta.
– O, fii serios, Arthur.
– Nu vreau să aud, Andy.
– Isuse Hristoase.
– Nici El nu vrea să audă.
Grupul a râs şi Rudy Steiner a ridicat coşul.
– O să-l ducem înapoi şi o să-l agăţăm de căsuţa lor poştală.
Se îndepărtase deja vreo douăzeci de metri când fata îl ajunse din urmă. Va sosi acasă mult prea târziu ca să nu aibă probleme, dar ştia foarte bine că trebuia să-l însoţească pe Rudy Steiner până în cealaltă parte a oraşului, la ferma Sturm. Multă vreme, au mers în linişte.
– Te simţi prost? îl întrebă într-un final Liesel.
Erau deja în drum spre casă.
– De ce?
– Ştii tu.
– Sigur că da, dar nu îmi mai este foame şi pun pariu că nici lui nu îi este. Să nu-ţi treacă prin cap că preoţii ar primi mâncare dacă el n-ar avea destulă acasă.
– Doar că s-a lovit de pământ aşa de rău.
– Nu-mi aminti.
Dar Rudy Steiner nu s-a putut abţine să nu zâmbească. În anii următori, el va oferi pâine, nu o va fura – încă o dovadă despre natura contradictorie a fiinţei umane. Atât de mult bine, atât de mult rău. Doar adăugaţi apă.
La cinci zile după mica victorie dulce-amăruie, Arthur Berg şi-a făcut o ultimă apariţie şi i-a invitat la următoarea sa expediţie de furat. Au dat de el pe strada München, într-o miercuri, în drum spre casă de la şcoală. Era deja în uniforma lui de la Tineretul Hitlerist.
– Mergem din nou mâine după-amiază. Sunteţi interesaţi?
Nu s-au putut abţine.
– Unde?
– În locul ăla cu cartofi.
Douăzeci şi patru de ore mai târziu, Liesel şi Rudy au înfruntat din nou gardul cu sârmă ghimpată şi şi-au umplut sacul.
Problema s-a ivit în timp ce se pregăteau să plece.
– Isuse! strigă Arthur. Fermierul!
Oricum, următorul cuvânt a fost cel care i-a înfricoşat. Îl strigă de parcă deja fusese atacat de el! Gura i se deschise ca o tăietură. Cuvântul a zburat afară şi era: topor.
Cu certitudine, când s-au răsucit să vadă despre ce-i vorba, fermierul alerga spre ei, cu arma ridicată.
Întregul grup fugi spre gard şi a reuşit să sară peste el. Rudy, care era cel mai departe, a recuperat rapid, dar nu îndeajuns de repede ca să nu rămână ultimul. În timp ce îşi trecea piciorul pe deasupra, s-a agăţat de sârmă.
– Hei!
Era chemarea celui captiv.
Grupul s-a oprit.
Instinctiv, Liesel a fugit înapoi.
– Grăbeşte-te! strigă Arthur.
Vocea lui se auzi de departe, de parcă ar fi fost înghiţită înainte să-i iasă din gură.
Cer alb.
Ceilalţi fugeau.
Liesel se întoarse şi începu să tragă de materialul pantalonilor. Ochii lui Rudy erau larg deschişi de frică.
– Repede, zise el, vine.
La distanţă, încă putea auzi sunetul picioarelor care dezertau, când o altă mână apucă sârma şi o smuci din pantalonii lui Rudy. O fâşie rămăsese agăţată în ţepii metalici, dar băiatul a reuşit să se elibereze.
– Acum, mişcaţi-vă! îi zori Arthur nu cu mult înainte ca fermierul să ajungă înjurând şi răsuflând greu.
Toporul se îndrepta furios spre piciorul lui Arthur. Omul strigă cuvintele inutile ale celui jefuit:
– O să pun să vă aresteze! O să vă găsesc! O să aflu eu cine sunteţi!
Atunci, Arthur Berg a dat replica:
– Owens e numele! Alergă rapid, prinzându-i din urmă pe Liesel şi pe Rudy. Jesse Owens!
Când au ajuns pe teren sigur, luptându-se să tragă aer în plămâni, s-au aşezat jos şi Arthur a încercat să-i liniştească. Rudy nu voia să-l privească.
– Ni s-a întâmplat tuturor, zise Arthur simţind dezamăgirea.
Minţea? Nu puteau fi siguri şi nu vor afla niciodată. Câteva săptămâni mai târziu, Arthur Berg s-a mutat în Köln.
L-au mai văzut încă o dată, cu ocazia uneia dintre livrările lui Liesel. Pe o alee de lângă strada München, i-a dat lui Liesel o pungă de hârtie maro, cu o duzină de castane. Zâmbea atotcunoscător.
– De la o relaţie din industria de profil.
După ce i-a informat de plecare, a reuşit să le ofere câte un zâmbet plin de coşuri şi apoi le-a lovit frunţile cu palma.
– Să nu cumva să le mâncaţi pe toate o dată, şi nu l-au mai văzut