atât o faci să fie mai reală, indiferent cui îi opui rezistenţă. Când deschizi ochii şi priveşti ceva în faţă, acel ceva dispare. Adică încetează să-şi mai păstreze forma iluzorie.

  Dacă priveşti ceva în faţă – îl priveşti cu adevărat – vei vedea prin el, şi chiar prin orice iluzie pe care ţi-o creează, nelăsând nimic în urma lui decât realitatea ultimă din privirea ta. În faţa acestei ultime realităţi, iluzia ta plăpândă nu are nici o putere. Nu te poate ţine mult timp în strânsoarea ei care slăbeşte. Vezi adevărul şi adevărul te eliberează.

  Dar ce întâmplă dacă nu vrei ca lucrul pe care-l priveşti în faţă să dispară?

  Ar trebui să vrei întotdeauna! Nu există nimic în realitatea ta de care să te cramponezi. Totuşi, dacă alegi cu adevărat iluzia vieţii în loc de realitatea finală, poţi, pur şi simplu, s-o recreezi – exact aşa cum ai creat-o de la început. In acest fel, tu poţi să ai în viaţă ceea ce ai ales să ai şi să elimini din viaţa ta ceea ce nu mai doreşti să trăieşti ca experienţă.

  Şi totuşi să nu opui rezistenţă la nimic. Dacă tu crezi că prin rezistenţa ta îl vei elimina, gândeşte-te mai bine. Nu faci altceva decât să-l înfigi mai ferm în locul său. Nu ţi-am spus că orice gând este creator?

  Chiar şi un gând care spune că eu nu vreau ceva?

  Dacă nu vrei ceva, de ce te gândeşti la asta? Nu te mai gândi încă o dată. Dar dacă trebuie să te gândeşti la acel ceva – asta e! Dacă nu poţi să nu te gândeşti, atunci nu-i opune rezistenţă.

  Priveşte-l, mai degrabă, direct în faţă – acceptă realitatea ca pe propria ta creaţie – şi apoi alege să o păstrezi sau nu, după cum doreşti.

  Şi ce anume ar dicta această alegere?

  Cine şi Ce crezi tu că Eşti. Şi Cine şi Ce alegi tu să Fii.

  Aceasta dictează toate alegerile, fiecare alegere pe care ai făcut-o în viaţă şi o vei face vreodată.

  Deci, viaţa unui om care renunţă este o cărare incorectă?

  Acesta nu este un adevăr. Cuvântul „a renunţa” conţine un înţeles atât de greşit. În realitate, nu poţi să renunţi la nimic pentru că, orice căruia îi opui rezistenţă – persistă. Cel care cu adevărat renunţă – nu renunţă ci. pur şi simplu, alege altceva. Acesta este un gest de a te îndrepta spre ceva, nu de a te îndepărta de ceva.

  Nu poţi să te îndepărtezi de ceva pentru că acesta te va urmări până la capătul pământului. De aceea, nu opune rezistenţă tentaţiei, ci, pur şi simplu, întoarce-i spatele. Întoarce-te către Mine şi îndepărtează-te de orice care nu seamănă cu Mine.

  Dar trebuie să ştii că: nu există ceva care să însemne cale incorectă, pentru că, în această călătorie, nu se poate „să nu ajungi” la destinaţie.

  Pur şi simplu, este o problemă de viteză – pur şi simplu, o chestiune de când vei ajunge acolo – dar până şi aceasta este o iluzie, pentru că nu există nici „când”, nici „înainte” sau „după”. Există numai „acum”; un moment etern numit „întotdeauna”, în care îţi trăieşti experienţa de tine însuţi.

  Şi, atunci, care-i rostul? Dacă este imposibil să „nu ajung acolo”, care-i rostul vieţii? De ce să ne mai facem atâtea griji legate de orice acţiune a noastră?

  Ei bine, desigur că n-ar trebui să vă faceţi griji. Dar ar fi bine să fiţi observatori. Pur şi simplu, să vedeţi cine şi ce sunteţi, faceţi şi aveţi – şi să vedeţi ce vă este de folos.

  Rostul vieţii nu este să ajungeţi undeva, ci să vă daţi seama că deja sunteţi acolo şi că aţi fost din totdeauna. Sunteţi din totdeauna şi pentru totdeauna – în momentul creaţiei pure.

  De aceea, rostul vieţii este să creaţi – cine şi ce sunteţi – şi apoi să trăiţi această experienţă.

  Ce spui despre suferinţă? Este suferinţa calea sau modul de a ajunge la Dumnezeu? Unii spun că este singurul mod.

  Mie nu-mi face plăcere suferinţa. Iar cei care spun că-mi face, nu Mă cunosc.

  Suferinţa nu este un aspect necesar pentru experienţa umană. Nu numai că nu este necesar, ci este şi lipsit de înţelepciune, neplăcut şi periculos pentru sănătate.

  Atunci, de ce există atât de multă suferinţă. Atunci, dacă eşti Dumnezeu şi îţi displace atât de mult, de ce nu-i pui capăt?

  I-am pus capăt. Voi, pur şi simplu, refuzaţi să folosiţi instrumentele pe care vi le-am dat şi cu care să realizaţi acest lucru.

  Vezi tu, suferinţa nu are nici o legătură cu evenimentele, ci cu reacţia omului faţă de ele.

  Ceea ce se întâmplă este, pur şi simplu, ceea ce se întâmplă. E cu totul altceva ce simţiţi voi faţă de aceasta.

  V-am dat instrumentele cu care să răspundeţi şi să reacţionaţi la evenimente într-un mod care reduce durerea – de fapt o elimină – dar nu le-aţi folosit.

  Scuză-mă, dar de ce să nu eliminăm evenimentele?

  Bună sugestie. Din nefericire, Eu nu am control asupra lor.

  Nu ai control asupra evenimentelor?

  Desigur că nu. Evenimentele apar în timp şi spaţiu şi sunt produse prin alegerea voastră, iar Eu niciodată nu Mă amestec în această alegere. A proceda astfel ar însemna să anulez chiar motivul pentru care v-am creat. Dar asta ţi-am mai explicat-o.

  Voi produceţi unele evenimente de bună voie, iar alte evenimente le atrageţi către voi – mai mult sau mai puţin inconştient.

  Câteva evenimente – în această categorie voi băgaţi majoritatea dezastrelor naturale – sunt puse în seama „datului sorţii”.

  Dar până şi cuvântul „dat” poate fi un acronim pentru „De voi / Atrase / Toate „. Cu alte cuvinte, de conştiinţa planetei.

  „Conştiinţa colectivă”.

  Precis. Exact.

  Există unii care spun că lumea se duce cu totul de