râpă. Sistemul nostru ecologic e pe moarte. Planeta noastră a intrat într-o serie de dezastre geofizice majore. Cutremure. Vulcani. Poate chiar o înclinare a Pământului pe propria sa axă. Şi sunt alţii care spun că această conştiinţă colectivă poate schimba totul; că noi putem salva Pământul cu ajutorul propriilor noastre gânduri.

  Gânduri puse în acţiune. Neţi salva Pământul, dacă destui oameni de pretutindeni cred că trebuie făcut ceva ca să ajutaţi mediul înconjurător. Dar trebuie să acţionaţi repede. De atât de mult timp e atât de mult rău. E nevoie de o schimbare majoră de atitudine.

  Vrei să spui că, dacă nu o facem, vom vedea pământul şi locuitorii lui, distruşi?

  Am arătat destul de clar legile universului fizic, pentru ca toată lume să înţeleagă. Există legi ale cauzei şi efectului care au fost subliniate suficient în faţa savanţilor şi fizicienilor voştri şi, prin ei, conducătorilor din lumea întreagă. Nu e nevoie să mai scot în evidenţă aceste legi aici.

  Întorcându-ne la suferinţă – de unde ne-o fi venit ideea că suferinţa este bună? Că cei sfinţi „suferă în tăcere”?

  Cei sfinţi într-adevăr „suferă în tăcere”, dar aceasta nu înseamnă că suferinţa este bună. Cei care studiază la şcoala Maeştrilor suferă în tăcere, deoarece ei înţeleg că suferinţa nu este un drum al lui Dumnezeu, dar este un semn sigur că mai e ceva de învăţat despre calea lui Dumnezeu, mai e ceva de adus aminte.

  Adevăratul Maestru nu suferă deloc în tăcere, ci doar pare că suferă fără să se plângă. Motivul pentru care adevăratul Maestru nu se plânge este că adevăratul Maestru nu suferă ci, pur şi simplu, trăieşte experienţa unui set de împrejurări pe care voi le-aţi numi de nesuportat.

  Un Maestru practicant nu vorbeşte despre suferinţă; pur şi simplu, înţelege clar puterea Cuvântului şi alege, astfel, să nu spună nici o vorbă despre aceasta.

  Facem să fie real lucrul căruia îi dăm atenţie.

  Maestrul ştie acest adevăr. Maestrul se pune în situaţia de a alege ce anume hotărăşte că trebuie să fie real.

  Cu toţii aţi procedat la fel, din când în când. Nu există niciunul printre voi care să nu fi făcut să dispară o durere de cap, sau ca o vizită la dentist să fie mai puţin dureroasă, hotărând ca lucrurile să se întâmple aşa.

  Un Maestru ia, pur şi simplu, aceeaşi decizie, dar despre lucruri mult mai importante.

  Dar de ce să existe suferinţă? De ce să existe chiar posibilitatea de a suferi?

  Nu puteţi şti sau deveni ceea ce sunteţi, în absenţa a ceea ce nu sunteţi – aşa cum ţi-am explicat deja.

  Totuşi, eu încă nu înţeleg de unde ne-a venit ideea că suferinţa e bună.

  Eşti deştept că insişti în întrebarea asta. Înţelepciunea originară în jurul suferinţei în tăcere a fost atât de pervertită, încât acum mulţi cred (şi câteva religii o chiar propovăduiesc) că suferinţa este bună, iar bucuria este rea. De aceea aţi decis că, dacă cineva are cancer dar nu spune nimănui, el este un sfânt – în timp ce, dacă cineva are o sexualitate robustă (iată un subiect exploziv) şi o anunţă deschis, ea este păcătoasă.

  Măi să fie, chiar c-ai ales un subiect exploziv. Şi cu multă inteligenţă ai schimbat pronumele din masculin în feminin. Ai făcut-o cu un anumit scop?

  Am făcut-o ca să vă expun prejudecăţile. Nu vă place să vă gândiţi că femeile ar avea o sexualitate robustă şi, cu atât mai puţin, să o trâmbiţeze în public.

  Mai degrabă aţi vedea un om murind fără un geamăt pe câmpul de bătălie, decât o femeie să facă dragoste cu gemete în plină stradă.

  Tu nu gândeşti la fel?

  Eu nu judec nici într-un fel nici în altul. Dar voi judecaţi în toate felurile – şi vă sugerez că judecăţile voastre vă împiedică să vă bucuraţi, iar faptul că vă aşteptaţi la ceva, vă face nefericiţi.

  Toate acestea la un loc vă provoacă boala şi, implicit, de aici începe toată suferinţa.

  De unde să ştiu eu că ceea ce spui este adevărat?

  Cum pot să ştiu că-mi vorbeşte chiar Dumnezeu şi nu că imaginaţia mea e mult prea activă?

  Ai mai întrebat asta. Răspunsul Meu este acelaşi. Ce contează? Chiar dacă tot ceea ce ţi-am spus este „greşit”, te gândeşti tu la un mod mai bun de a trăi?

  Nu.

  Atunci „greşit” este corect şi „corect” este greşit!

  Ca să te ajut să ieşi din dilemă îţi spun doar: nu crede nimic din ce-ţi spun. Pur şi simplu, trăieşte. Trăieşte-o ca experienţă.

  Apoi, trăieşte orice altă paradigmă pe care vrei s-o construieşti. După aceea, uită-te la experienţa ta pentru a găsi adevărul tău.

  Într-o zi, dacă ai foarte mult curaj, vei trăi experienţa unei lumi unde a face dragoste este considerat un lucru mai bun decât a face război.

  În acea zi, tu te vei veseli.

  Viaţa este atât de înspăimântătoare şi atât de confuză, încât aş dori ca totul să fie mai clar.

  Nimic nu este înspăimântător în ceea ce priveşte viaţa, dacă nu eşti prea ataşat de rezultate.

  Vrei să spui, dacă nu vrei nimic.

  Aşa este. Alege, dar nu dori.

  E uşor pentru cei care nu au pe nimeni care să depindă de ei. Ce te faci dacă ai nevastă şi copii?

  Drumul celui care are o familie a fost întotdeauna plin de probleme. Poate cel mai plin de probleme. După cum ziceai, e uşor „să nu vrei nimic” când nu te ai decât pe tine. E normal ca, atunci când în jurul tău există oameni pe care-i iubeşti, să doreşti numai ce e cel mai bine pentru ei.

  E dureros când nu poţi să le oferi tot ceea ce vor. O casă frumoasă, îmbrăcăminte decentă, mâncare suficientă.

  Mă simt ca şi când m-aş fi luptat de 20 de ani încoace doar