gura căscată. Să-l satisfac pe Christian Grey. Şi îmi dau seama, în acel moment, că da, exact asta vreau să fac. Vreau ca el să fie cât se poate de încântat de mine. E o revelaţie.

  — În termeni foarte simpli, vreau ca tu să vrei să mă satisfaci, spune el încet.

  Vocea lui are un efect hipnotic.

  — Şi cum fac asta?

  Am gura uscată şi-mi doresc să fi băut mai mult vin. OK, înţeleg partea cu satisfăcutul, dar sunt nedumerită de decorul de budoar combinat cu sală de tortură din perioada elisabetană. Chiar vreau să ştiu răspunsul?

  — Am reguli şi vreau ca tu să li te supui. Sunt pentru binele tău şi pentru plăcerea mea. Dacă respecţi regulile, te voi răsplăti. Dacă nu, te voi pedepsi, iar tu vei învăţa, şopteşte el.

  Mă uit la rastelul cu bastoane în timp ce-l aud zicând asta.

  — Şi unde se potrivesc toate astea?

  Arăt cu mâna spre încăpere.

  — Totul face parte dintr-un pachet de stimulente. Atât răsplata, cât şi pedeapsa.

  — Deci vei obţine satisfacţie exercitându-ţi voinţa asupra mea.

  — E vorba despre câştigarea încrederii şi a respectului tău, astfel încât tu să-mi dai voie să-mi exercit voinţa asupra ta. Supunându-te, eu voi dobândi multă plăcere, chiar fericire. Cu cât eşti mai docilă, cu atât mai mare va fi plăcerea mea – e o ecuaţie foarte simplă.

  — OK, şi ce obţin eu din povestea asta?

  Ridică din umeri şi are o figură aproape spăşită.

  — Pe mine, spune el simplu.

  Oh, Doamne. Christian îşi trece mâna prin păr în timp ce mă priveşte lung.

  — Nu te trădezi prin nimic, Anastasia, murmură el, exasperat. Hai să ne întoarcem la parter, unde mă pot concentra mai bine. E foarte tulburător să te am aici.

  Îmi întinde mâna, iar acum ezit înainte să i-o întind pe-a mea.

  Kate a spus că e periculos şi a avut mare dreptate. Dar de unde ştia? E periculos pentru sănătatea mea, pentru că ştiu c-am să spun da, Şi o parte din mine nu vrea asta. O parte din mine vrea ca eu să fug ţipând din camera asta şi tot ce reprezintă ea. Sunt tare depăşită de situaţie aici.

  — N-am să te rănesc, Anastasia.

  Ştiu că spune adevărul. Îi iau mâna, iar el mă conduce pe uşă afară.

  — Dacă faci asta, lasă-mă să-ţi arăt.

  În loc să coborâm la parter, se întoarce imediat ce iese din sala de jocuri, cum o numeşte el, şi porneşte pe un coridor. Trecem de mai multe uşi până ajungem la cea din capăt. Dincolo de ea e un dormitor cu un pat mare dublu, totul în alb… totul – mobilă, pereţi, lenjeria de pat. E steril şi rece, dar cu o vedere splendidă a oraşului Seattle prin peretele de sticlă.

  — Asta va fi camera ta. Poţi s-o decorezi după bunul tău plac, să-ţi aduci ce vrei aici.

  — Camera mea? Adică, te aştepţi ca eu să mă mut aici?

  Nu-mi pot ascunde groaza din glas.

  — Nu tot timpul. Doar, să zicem, de vineri seara până duminică. Trebuie să vorbim despre toate astea, să negociem. Dacă vrei să faci asta, adaugă el, cu o voce scăzută şi ezitantă.

  — O să dorm aici?

  — Da.

  — Nu cu tine.

  — Nu. Ţi-am spus, nu dorm cu nimeni, decât cu tine, atunci când eşti ameţită de băutură.

  Vocea lui are un ton mustrător.

  Strâng gura într-o expresie dură. Lucrurile astea nu pot să le împac. Blândul, grijuliul Christian, care mă salvează de la o beţie cruntă şi mă sprijină cu delicateţe în timp ce borăsc peste azalee, şi monstrul care ţine bice şi lanţuri într-o încăpere specială.

  — Tu unde dormi?

  — Camera mea e la parter. Hai, probabil că ţi-e foame.

  — Ca să vezi, cred că mi-am pierdut pofta de mâncare, murmur eu pe un ton irascibil.

  — Trebuie să mănânci, Anastasia, mă mustră el şi, luându-mă de mână, mă conduce înapoi la parter.

  Revenind în încăperea aceea imposibil de mare, mă simt cuprinsă de un tremur puternic. Mă aflu pe marginea unei prăpăstii şi trebuie să decid dacă sar sau nu.

  — Sunt pe deplin conştient că acest drum pe care te conduc este unul întunecat, Anastasia, şi vreau să te gândeşti bine. Trebuie să ai nişte întrebări, spune el în timp ce se îndreaptă către zona bucătăriei, dându-mi drumul la mână.

  Am. Dar de unde să încep?

  — Ai semnat contractul de confidenţialitate; poţi să mă întrebi orice şi eu îţi voi răspunde.

  Stau la barul pentru micul dejun şi mă uit la el în timp ce deschide frigiderul şi scoate de-acolo o farfurie cu diferite brânzeturi şi cu doi ciorchini mari de struguri negri şi albi. Pune farfuria pe tejghea şi începe să taie felii o baghetă franţuzească.

  — Şezi.

  Îmi arată unul dintre taburetele de la bar, iar eu mă supun poruncii lui. Dacă tot o să fac asta, trebuie să încep să mă obişnuiesc cu ideea. Îmi dau seama că s-a purtat autoritar de când ne-am cunoscut.

  — Ai zis ceva de nişte documente.

  — Da.

  — Ce documente?

  — Păi, în afară de contractul de confidenţialitate, un alt contract In care se precizează ce vom face şi ce nu vom face. Trebuie să-ţi cunosc limitele, iar tu să le cunoşti pe ale mele. Este un act consensual, Anastasia.

  — Şi dacă nu vreau să fac asta?

  — Nici o problemă, spune el grijuliu.

  — Dar nu vom avea nici un fel de relaţie? întreb.

  — Nu.

  — De ce?

  — Pentru că ăsta e singurul fel de relaţie de care sunt interesat.

  — De ce?

  Ridică din umeri.

  — Aşa