cu vorbele fratelui ei. Se simţea din nou ca un copil de numai treisprezece ani, complet singură, nepregătită pentru ce urma să i se întâmple. Călăriră împreună pe când stelele începeau să clipească, părăsind khalasar-ul şi lăsând în urmă palatele de iarbă. Khal Drogo nu-i spunea nici un cuvânt, îşi mâna armăsarul la galop aprig prin întunericul tot mai adânc. Clopoţeii de argint din pletele sale lungi răsunau uşor pe când călărea.

– Sunt sânge din sânge de dragon, şopti ea apăsat gonind în urma lui, încercând să-şi menţină curajul. Sunt sânge din sânge de dragon. Sunt sânge din sânge de dragon. Dragonului nu i-a fost niciodată teamă.

Ulterior, nu ar fi putut spune cât de departe sau pentru cât timp călăriseră, dar era întuneric deplin când se opriră într-un loc cu multă iarbă, în apropierea unui pârâu. Drogo îşi opri calul şi o coborî pe ea de pe al ei. Se simţea fragilă ca sticla în mâinile lui, cu membrele la fel de moi ca apa. Rămase acolo, neajutorată şi tremurând în mătăsurile ei de nuntă, în vreme ce el priponi caii, iar când se întoarse să o privească, ea începu să plângă.

Khal Drogo se holba la lacrimile ei, cu un chip ciudat de golit de orice expresie.

– Nu, spuse el. Îşi înălţă mâna şi-i şterse apăsat lacrimile, cu un deget bătătorit.

– Vorbeşti Limba Comună? întrebă Dany uimită.

– Nu, spuse el din nou.

Poate că ştia doar acel cuvânt, se gândi ea, însă era cu un cuvânt mai mult decât crezuse ea că ştie şi, într-un fel, asta o făcu să se simtă puţin mai bine. Drogo îi atinse uşor părul, prefirând şuviţele blond-argintii între degetele sale, murmurând uşor în Dothraki. Dany nu înţelegea cuvintele, însă în tonul lui era căldură, o tandreţe la care nu se aşteptase din partea acestui bărbat. Îi puse un deget, sub bărbie şi-i ridică faţa până ce ajunse să-l privească direct în ochi. Drogo se înălţa deasupra ei, aşa cum domina pe oricine. Apucând-o uşor de subsuoară, o ridică şi o aşeză pe o piatră rotunjită de lângă pârâu. Apoi el se aşeză pe pământ, cu faţa spre ea, cu picioarele încrucişa-te sub el, cu faţa în sfârşit la nivelul ei.

– Nu, spuse el.

– Ăsta-i singurul cuvânt pe care-l cunoşti?

Drogo nu răspunse. Coada lui grea şi lungă era răsucită în noroiul de lângă el. O puse peste umărul drept şi începu să-şi scoată din păr clopoţeii, unul câte unul, După câteva clipe, Dany se aplecă spre el să-l ajute. Când sfârşiră, Drogo gesticula. Ea înţelese. Încet, cu grijă, începu şi ea să-şi despletească părul.

Dură mult. În tot acest timp el rămase tăcut, privind-o. Când termină, el scutură din cap şi părul i se împrăştie pe spate ca un râu de întuneric, uns şi lucitor, nu mai văzuse niciodată un păr atât de lung, atât de negru şi de gros.

Apoi veni rândul lui. Începu s-o dezbrace. Degetele lui erau abile şi neaşteptat de moi. Îi dădu jos mătăsurile, una câte una, cu grijă, în timp ce Dany rămase nemişcată, tăcută, privindu-l în ochi. Când îi dezveli sânii mici, nu se mai putu abţine. Îşi feri ochii şi se acoperi cu mâinile.

– Nu, spuse Drogo. Îi dădu mâinile la o parte de pe sâni, cu blândeţe, dar ferm, apoi îi ridică chipul din nou şi o făcu să-l privească. Nu, repetă el.

– Nu, repetă şi ea.

O ridică în picioare şi o trase spre el, să-i dea jos ultimele veşminte. Răceala aerului nopţii ajunse pe pielea ei goală. Se înfiora, iar pe braţe şi pe picioare i se făcu pielea de gâscă. Îi era teamă de ceea ce va urma, dar pentru o vreme nu se întâmplă nimic. Khal Drogo rămase cu picioarele încrucişate, privind-o, scăldându-şi privirile cu trupul ei.

Apoi, după o vreme, începu să o atingă. La început uşor, apoi tot mai apăsat. Ea simţea puterea sălbatică a mâinilor sale, dar nu o duru nici o clipă. El îi ţinu mâna într-a lui şi-i mângâie degetele. Îşi plimbă încet o mână în jos, pe piciorul ei. Îi mângâie faţa, urmărind curbura urechilor ei, rătăcind cu un deget uşor, pe conturul buzelor ei. Îşi puse apoi ambele mâini în părul ei şi-l pieptănă cu degetele. O răsuci, masându-i umerii, iar degetele lui coborâră de-a lungul spinării ei.

Păru că trecuseră ore până ce mâinile sale îi atinseră, în cele din urmă, sânii. Mângâie pielea fină de sub ei până ce o furnică. Degetele sale îi atinseră sfârcurile, ciupindu-le între arătător şi degetul mare, apoi începu să le maseze, la început uşor, apoi din ce în ce mai insistent, până când sfârcurile ei se întăriră şi începură s-o doară. Atunci se opri şi o trase în poala sa. Dany era roşie la faţă şi cu respiraţia tăiată, inima zbătându-i-se în piept. Îi cuprinse faţa în mâinile sale mari şi o privi în ochi.

– Nu? spuse el, iar ea ştiu că era o întrebare. Îi luă mâna şi o duse spre umezeala dintre coapsele ei.

– Da, şopti ea şi îi împinse un deget în ea.

 

EDDARD

 

Convocarea se produse cu o oră înaintea zorilor, când lumea era nemişcată şi cenuşie.

Alyn îl scoase abrupt din visele sale şi Ned se întâlni cu răcoarea dinaintea zorilor, încă năuc de somn, pentru a-şi găsi calul gata înşeuat, iar pe rege în scări. Robert purta mănuşi maro, groase, şi o mantie grea din blană, cu glugă care-i acoperea urechile, iar pentru toată lumea părea un urs călare.

– Sus, Stark! tună el. Sus, sus! Avem chestiuni de stat de discutat.

– Pe legea mea, zise Ned, intraţi înăuntru, Maiestatea Voastră.

Alyn ridică pânza de la intrarea în cort.

– Nu, nu, nu, zise Robert. Respiraţia lui aburea la fiecare cuvânt. Tabăra este plină de urechi. În afară de asta, vreau să călăresc şi să gust din ţara asta a ta.

Ned văzu că Ser Boros şi Ser Meryn aşteptau în urma lui, cu încă o duzină de soldaţi din gardă. Nu mai putea face nimic altceva decât să-şi scuture somnul din ochi, să se îmbrace şi să urce pe cal.

Robert fixă