Cărți «Tata Bogat, Tata Sarac descarcă romane de dragoste gratis .PDF 📖». Rezumatul cărții:
Exact ca în cazul jocului, întotdeauna lumea ne oferă un feed-back instantaneu. Am putea învăţa mai multe de la el, cu condiţia să-1 sesizăm. Într-o zi, nu demult, m-am plâns soţiei mele spunându-i că mi-au intrat pantalonii la spălat. Soţia mea mi-a zâmbit amabil şi m-a bătut pe burtă, dându-mi astfel să înţeleg că nu pantalonii au intrat la apă, ci altceva a crescut: eu! Jocul CASHFLOW a fost conceput în aşa fel încât să ofere fiecărui jucător un feed-back personal. Scopul lui este să ofere opţiuni. Dacă trageţi cartea cu ambarcaţiunea şi o treceţi la datorii, întrebarea este: „Ce puteţi face acum?” Câte opţiuni financiare diferite aveţi? Acesta este scopul jocului: să-i înveţe pe cei care îl practică să gândească şi să creeze noi şi diverse opţiuni financiare.
Am urmărit peste 1.000 de persoane care au intrat în joc. Cei care ies cel mai repede din „Cursa Şobolanului” sunt cei care înţeleg cifrele şi au o minte financiară creatoare. Ei disting între diversele opţiuni financiare. Cel mai greu este pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu cifrele şi care adesea nu înţeleg importanţa investiţiilor. Oamenii bogaţi sunt adesea creatori şi-şi asumă riscuri calculate. Au existat şi din cei care au jucat CASHFLOW şi au câştigat o mulţime de bani la masa de joc, neştiind apoi ce să facă cu ei. Cei mai mulţi nu au reuşit financiar nici în viaţa reală. Parcă toată lumea le-a luat-o înainte, chiar dacă ei, iniţial, au avut bani. Acest lucru se întâmplă în realitate. Sunt o mulţime de oameni care au o grămadă de bani şi totuşi nu se descurcă financiar.
A-ţi limita opţiunile e cam acelaşi lucru cu a te agăţa de idei vechi. Am un prieten din liceu care în prezent are trei slujbe. Acum treizeci de ani, era cel mai bogat din clasă. Când plantaţia de zahăr a dat faliment, compania la care a lucrat a dispărut odată cu plantaţia. După părerea lui, nu avea decât o posibilitate, cea de modă veche: muncitul din greu. Problema era că nu şi-a mai găsit o slujbă echivalentă, adică nici o companie nu i-a recunoscut valoarea pe care o avea la vechea companie. Ca urmare, el era supra-calificat pentru slujbele pe care le avea în mod curent, iar leafa era mai mică. În prezent şi-a luat trei slujbe ca să câştige cât să poată supravieţui.
Am văzut cum unii dintre cei care joacă CASHFLOW se plâng că acele cărţi cu ocazii „excepţionale” niciodată nu cad la ei. Cunosc oameni care procedează aşa şi în viaţă. Aşteaptă ocazia „excepţională”.
Am mai văzut şi jucători care trag cartea ocaziei „ideale”, dar între timp nu mai au destui bani. Şi atunci se plâng spunând că dacă ar fi avut mai mulţi bani ar fi putut ieşi din Cursa Şobolanului. Şi stau pe loc. Şi în realitate există oameni care procedează aşa. Se ivesc tot felul de ocazii, dar nu au bani. Mai sunt şi cei care trag o carte cu o mare ocazie, o citesc cu glas tare şi nu-şi dau seama că este o ocazie. Au banii necesari, e momentul, au cartea, dar nu înţeleg că ocazia le stă la dispoziţie. Nu reuşesc să-şi dea seama că acea carte s-ar potrivi perfect planului lor financiar tocmai pentru a scăpa din cursa şobolanului. Aceştia sunt cei mai numeroşi, mai mulţi decât toţi ceilalţi la un loc. Majoritatea au o ocazie unică chiar la picioarele lor şi n-o observă. Un an mai târziu află despre ea, dar asta abia după ce toţi ceilalţi s-au îmbogăţit deja.
Inteligenţa financiară înseamnă a avea mai multe opţiuni. Dacă opţiunile nu vin în întâmpinarea voastră, cum vă puteţi îmbunătăţi situaţia financiară? Dacă apare o ocazie picată din cer şi n-aveţi bani şi banca nici nu vrea să discute cu voi, cum puteţi face ca această ocazie să fie în favoarea voastră? Dacă flerul vă înşeală şi nu se întâmplă ceea ce scontaţi, cum puteţi transforma un ghinion în milioane? Asta este inteligenţa financiară. Nu contează ce se întâmplă, ci câte soluţii financiare diferite iei în considerare pentru a transforma un ghinion în milioane. Este măsura în care eşti creator în rezolvarea problemelor financiare.
Majoritatea au o singură soluţie: muncesc din greu, economisesc şi iau cu împrumut. Aşadar, de ce aţi vrea să vă sporiţi inteligenţa financiară? Pentru că aţi dori să fiţi acea persoană care îşi face norocul de unul singur. Profitaţi de orice se iveşte. Puţini înţeleg că omul îşi construieşte singur norocul. Tot aşa face şi banii. Şi dacă vreţi să fiţi mai norocoşi şi să creaţi bani în loc să munciţi din greu, atunci contează enorm inteligenţa financiară. Dacă eşti genul care aşteaptă să-i apară ocazia „potrivită”, o să aşteptaţi mult şi bine. E ca şi cum aţi aştepta ca toate stopurile să fie pe verde pe o distanţă de cel puţin cinci mile înainte de a porni la drum.
Copii fiind, tatăl meu cel bogat ne spunea mereu mie şi lui Mike că „Banii nu există.” Din când în când, tatăl cel bogat ne amintea cât de mult ne-am apropiat de taina banilor în acea primă zi în care ne-am întâlnit şi am început să facem bani din plumb. „Cei săraci şi cei din clasa de mijloc muncesc pentru bani”, spunea el. „Cei bogaţi fac bani.” Cu cât vei socoti mai mult că banii sunt o realitate, cu atât vei munci mai mult pentru ei. Dacă vei pricepe ideea că banii nu există, te vei îmbogăţi mult mai repede.
„Şi atunci ce sunt?” a întrebat Mike; şi am adăugat şi eu: „Ce sunt banii, dacă nu există?”
„Sunt ceea ce acceptăm să fie”, aşa cum spunea tatăl cel bogat.
Cel mai valoros şi mai puternic activ al tuturor este mintea noastră. Dacă este bine pregătită, ea poate crea o avere enormă în ceea ce poate părea o clipă. O avere mai mare decât cea la care visau regii