În Era Informaţiei, banii cresc exponenţial. O mână de oameni devin cumplit de bogaţi din nimic, adică din simple idei şi contracte. Veţi constata că acest lucru se întâmplă mereu, mai ales dacă vă gândiţi cum câştigă cei care negociază acţiuni sau alte investiţii. Adesea, milioanele se pot face instantaneu, din nimic. Prin nimic nu înţeleg că se face un schimb de bani. Ei provin din contracte. Un semnal cu mâna la o licitaţie; un clic pe calculatorul unui comerciant din Lisabona din partea unuia din Toronto şi răspunsul transmis în acelaşi mod la Lisabona ar fi de ajuns; un telefon către agentul meu de Bursă, prin care îi spun să cumpere şi apoi să vândă. Nu banii trec dintr-o mână în alta. Ci contractele.

De ce să ne dezvoltăm geniul financiar? Numai voi puteţi răspunde la această întrebare. Vă pot spune însă de ce mi-am dezvoltat eu această zonă a inteligenţei. Pentru că vreau să fac bani rapid. Nu neapărat pentru că am nevoie, ci pentru că aşa vreau. Este un proces de învăţare fascinant. îmi dezvolt IQ-ul financiar pentru că vreau să particip la cel mai rapid şi mai măreţ joc din lume. În felul meu, vreau să fiu părtaş la această evoluţie fără precedent a omenirii, în acea zonă în care oamenii lucrează strict cu mintea şi nu cu trupul. Şi apoi, asta este adevărata viaţă. Se întâmplă ceva. Este stimulator. Este înspăimântător. Este amuzant.

De aceea investesc în inteligenţa mea financiară, dezvoltându-mi cel mai important bun pe care îl deţin. Vreau să fiu alături de cei care avansează cu îndrăzneală. Nu vreau să fiu alături de cei care sunt lăsaţi în urmă.

Am să vă dau un simplu exemplu de creare a banilor. La începutul anilor 1990, economia în Phoenix era cumplită. Mă uitam la emisiunea de televiziune „Bună dimineaţa, America” şi la un moment dat a apărut un finanţist, care a prevăzut o situaţie economică tot mai sumbră. Soluţia lui era „economisiţi bani”. „Puneţi deoparte 100 de dolari pe lună”, spunea el, „şi în patruzeci de ani veţi fi multimilionari”.

Ei bine, ideea economisirii lunare este una sănătoasă. Este o opţiune - opţiunea la care subscrie aproape toată lumea. Problema este însă următoarea. Omul nu mai vede bine ce se întâmplă de fapt. Ratează majoritatea ocaziilor prin care ar putea să se îmbogăţească serios. Totul trece pe lângă ei.

Cum spuneam, situaţia economică era îngrozitoare în acel moment. Pentru investitori era însă piaţa ideală. O parte din banii mei erau investiţi în acţiuni, iar alţii în apartamente. Aveam puţini bani gheaţă. Pentru că toată lumea vindea, eu cumpăram. Nu economiseam bani; investeam. Soţia mea şi cu mine aveam peste un milion de dolari care lucrau pe o piaţă care creştea rapid. Era cea mai bună ocazie de a investi. Situaţia economică era îngrozitoare. Nu se putea să trec pe lângă o asemenea ocazie, s-o ratez.

Casele care valorau cândva 100.000 de dolari ajunseseră la 75.000. În loc însă să cumpăr de la firmele de proprietăţi imobiliare, achiziţionam de la avocaţii specializaţi în falimente sau chiar de pe treptele tribunalului. În aceste locuri o casă la 75.000 putea fi achiziţionată uneori cu 20.000 sau chiar mai puţin. Cei 2.000 de dolari pe care mi-i împrumutase un prieten pentru 90 de zile cu o dobândă de 200 de dolari i-am dat unui avocat să-i dea ca avans pentru casă. În timp ce se petrecea achiziţia propriu-zisă, am dat repede anunţ la ziar că vând o casă de 75.000 cu doar 60.000 şi fără avans. Telefonul nu mai contenea să sune. Potenţialii cumpărători erau înregistraţi şi de îndată ce proprietatea devenea a mea legal, potenţialii cumpărători puteau să şi vadă casa. Intrasem într-o adevărată frenezie. Casa s-a vândut în câteva minute. Cerusem o taxă de 2 500 de dolari de la un cumpărător, pe care el mi i-a dat bucuros, şi mai departe s-a ocupat firma de intermedieri. I-am dat înapoi cei 2.000 de dolari prietenului meu plus cei 200. El a fost încântat. Cei care au cumpărat casa au fost şi ei încântaţi, avocatul a fost şi el încântat. Şi eu eram încântat. Am vândut cu 60 000 o casă care mă costase 20.000. Cei 40.000 de dolari au fost creaţi în coloana de active unde figurau sub forma unei poliţe a cumpărătorului. Ore de lucru per total: cinci.

Şi acum, celor care sunteţi alfabetizaţi din punct de vedere financiar şi vă pricepeţi la cifre, am să vă arăt cum acesta este de fapt un exemplu de bani pur şi simplu inventaţi.

În timpul crizei de pe piaţă, soţia mea şi cu mine am reuşit să facem şase asemenea tranzacţii simple în timpul nostru liber. Cum marea parte a banilor noştri era investită în proprietăţi mai mari şi în acţiuni, am reuşit să creem peste 190.000 de dolari în active (ipoteci cu 10% dobândă), în cele şase tranzacţii de cumpărare, creare şi vânzare. Asta a dus la aproximativ 19.000 de dolari pe an venit, în majoritate adăpostiţi în firma noastră particulară. Mare parte din aceşti 19.000 de dolari pe an au fost folosiţi pentru cumpărarea maşinilor, a benzinei, pentru călătorii, asigurări, mesele cu clienţii şi altele. Până să apuce statul să impoziteze acest venit, el a fost folosit pe cheltuielile legale permise din banii dinainte de impozitare.

Acesta a fost un exemplu simplu pentru felul în care banii sunt inventaţi, creaţi şi protejaţi folosind inteligenţa financiară.

Întrebaţi-vă cât ar dura să economisiţi 190.000 de dolari. Oare banca v-ar da o dobândă de 10% pe aceşti bani? Iar poliţa este valabilă pe 30 de ani. Sper să nu-mi plătească niciodată cei 190.000 de dolari, pentru că ar trebui să plătesc impozite, şi apoi 19.000 de dolari pe 30 de ani ar însemna un venit de peste 500.000 de dolari.

Unii m-au întrebat ce se întâmplă dacă persoana nu plăteşte. Se poate şi asta şi e o