acuzaţilor. În consecinţă, avocatul recomandă respectuos ca greşeala să fie pe loc reparată, nu de alta, dar pentru a se cunoaşte măcar cine anume va fi spînzurat sau întemniţat, ca şi pentru întocmirea cuvenitelor acte de deces şi a celorlalte scripte — observaţie plină de duh, care primi şi din parte-mi o aprobare totală, deşi tacită. Avocatul recunoscu în totul pomenitele intenţii ale kukluxiştilor, datoria sa fiind de a nu tăgădui adevărul, dar sublinie că nici una din ele nu a fost dusă la îndeplinire, toate rămînînd doar în stadiul de tentativă. Nu putea să fie vorba deci nici de ştreang şi nici de temniţă pe viaţă. El adresă întregii asistenţe întrebarea dacă o simplă încercare neizbutită i-a căşunat sau îi poate căşuna cuiva vreun rău. Fără îndoială că nu! Prin urmare, nimeni n-a suferit prejudicii, fapt care justifică pe deplin achitarea tuturor acuzaţilor. Astfel, membrii înaltului tribunal, precum şi onoraţii cetăţeni din sală se vor dovedi nişte gentlemeni iubitori de oameni şi buni creştini.

Avocatul se bucură de aplauze sporadice. Se înclină şi el adînc, de cîteva ori, ca şi cum lumea l-ar fi răsplătit cu ovaţii.

Asupra acestora, preşedintele se ridică din nou. Înainte de toate declară că trecuse dinadins peste formalitatea înregistrării datelor personale, fiind convins că acuzaţii ar fi minţit. Pentru cei condamnaţi la ştreang propuse, spre simplificare, încheierea unui act sumar de deces conţinînd aproximativ următoarele: "Nouăsprezece membri ai Ku-klux-klanului spînzuraţi din propria lor vină". El recunoscu apoi că e vorba, într-adevăr, de o tentativă şi dădu asigurări că va formula chestiunea vinovăţiei în acest sens. Dar, pe de altă parte — susţinu el — numai celor doi gentlemeni străini li se datorează faptul că tentativa n-a reuşit. Intenţia fusese extrem de primejdioasă şi acest lucru trebuie pedepsit. În ce-l priveşte, n-are nici timp şi nici chef să penduleze ore întregi între opiniile procurorului şi cele ale apărării; şi apoi, nu consideră necesar să se ocupe prea mult de nişte indivizi, nouăsprezece la număr, care — constituiţi într-o bandă puternică şi foarte bine înarmaţi — s-au lăsat prinşi de numai doi oameni. Asemenea "eroi" nu merită nici măcar atenţia ce o acorzi unui canar sau unei vrăbii. El, şeriful, a fost pus în situaţia să audă că ar simpatiza cu Ku-klux-klanul; această bănuială e intolerabilă şi de aceea va avea şi grijă ca dumnealor să plece ruşinaţi din acest district şi să nu le mai treacă prin gînd o nouă vizită. În concluzie, se adresează domnilor juraţi cu întrebarea dacă acuzaţii s-au făcut sau nu vinovaţi de tentativă de omor, tîlhărie, rănire, incendiere şi roagă să nu se amîne cumva răspunsul pînă la finele lui decembrie viitor, deoarece în faţa tribunalului s-a adunat un public numeros, extrem de stimabil şi nerăbdător să afle sentinţa.

Acest discurs cu nuanţe de ironie fu puternic aplaudat. Juriul se retrase într-un colţ şi, după o consfătuire de cel mult două minute, primul jurat îi şi comunică preşedintelui hotărîrea pe care acesta o împărtăşi asistenţei. Era un verdict de vinovăţie.

Urmă o discuţie în şoaptă între şerif şi asistenţii lui. Atrăgea atenţia faptul că, în timpul discuţiei, şeriful dădu ordin ca buzunarele acuzaţilor să fie golite de conţinutul lor, în special de bani. După executarea acestui ordin, se făcu numărătoarea banilor. Şeriful dădu satisfăcut din cap, apoi se ridică pentru a rosti sentinţa.

— Domnilor, spuse el, vinovăţia a fost stabilită. Cred că sînt în asentimentul dumneavoastră dacă voi comunica pe scurt în ce constă pedeapsa pe care am hotărît s-o pronunţăm şi s-o aplicăm cu toată energia. Crimele proiectate n-au fost săvîrşite în fapt; de aceea, de acord cu domnul avocat al apărării, care a făcut apel la sentimentele noastre umanitare şi creştineşti, am decis să renunţăm la o sancţiune directă...

Acuzaţii răsuflară uşuraţi şi se înseninară. Din asistenţă se auziră cîteva exclamaţii de protest. Şeriful continuă:

— Am mai spus că o tentativă de crimă poate fi de asemenea primejdioasă. Dacă astăzi nu-i pedepsim pe aceşti oameni ai Ku-klux-klanului, să avem cel puţin grijă ca să nu mai reprezinte nici un pericol pe viitor. Aşadar, am hotărît să-i expediem cît mai departe de statul Texas şi anume într-un chip atît de ruşinos, încît să le piară orice poftă de întoarcere. În primul rînd, le vom tăia părul de pe cap şi bărbile. Desigur că se vor găsi printre dumneavoastră gentlemeni care să execute cu plăcere această treabă. Cei care locuiesc pe aproape sînt rugaţi să meargă acasă şi să aducă foarfece. Onoratul juriu va da preferinţă acelor scule care nu taie prea bine.

Izbucni un rîs unanim. Cineva deschise fereastra şi le strigă celor din curte:

— Fuga după foarfece! Îi tundem pe kukluxişti. Cine aduce foarfece poate să intre în salon.

Eram convins că oamenii de afară vor alerga numaidecît spre casele lor. Şi, într-adevăr, aşa se petrecu. Toţi fugeau şi strigau către ai lor să caute instrumentele cu pricina. Se auziră chiar voci care cereau să se aducă shears for cliping trees şi shears for cliping sheeps, adică foarfece de grădinar şi foarfece de tuns oile.

— Am mai hotărît, reluă şeriful, să-i îmbarcăm pe condamnaţi pe vaporul care a sosit din Austin la ora unsprezece şi pleacă în zorii zilei la Matagorda. Sosiţi acolo, vor fi preluaţi de primul vas care părăseşte definitiv Texasul, vor fi aduşi cu toţii pe bord, indiferent de identitatea şi de domiciliul lor, ca şi de destinaţia vaporului. Din clipa de faţă şi pînă la reîmbarcarea lor pe acest ultim vas, osîndiţii n-au voie să-şi scoată deghizamentul, pentru ca toţi pasagerii să vadă cum procedăm noi, aici în Texas, cu membrii Ku-klux-klanului. Nu li se vor desface nici legăturile. Apă şi pîine vor primi abia la Matagorda. Cheltuielile vor fi acoperite din banii găsiţi asupra lor şi care se ridică la frumoasa sumă de trei mii de dolari, realizată probabil din furt. În plus, li se confiscă toate lucrurile, îndeosebi armele, care vor fi scoase la licitaţie chiar acum. Juriul a hotărît ca încasările de pe urma licitaţiei să fie investite