— Dacă nu te împuşcă el cu pistolul! zise Cocoşilă. Ai uitat cum l-au împuşcat acum trei ani pe Duca!

  — Fiindcă a fost prost, bolborosi Iocan lovind îndârjit în copita calului. Cum să nu-mi aduc aminte… Au venit pe la spate trei inşi la Sinaia şi unul i-a pus mâna pe umăr: „Domnule prim-ministru!” i-a zis şi când ăla s-a întors au tras în el. De ce mai plăteşti atunci jandarmi şi poliţie dacă nu e în stare să apere un prim-ministru?

  — Cică se juraseră să-l omoare chiar dacă mureau şi ei, spuse cineva. Aşa cică fac, se jură la miezul nopţii…

  — Eu i-ai beli de piele la miezul zilei! Să vezi pe urmă cum le-ar trece pofta! declară fierarul mânios.

  — Care va să zică… anunţă Moromete că e gata să citească şi se făcu din nou, linişte. Care va să zică…

  Mari dezbateri în parlament în chestiunea prelungirii stării de asediu şi a cenzurii presei.

  La orele 16,30 au continuat discuţiile în parlament referitor la proiectul de lege pentru prelungirea stării de asediu şi cenzurii.

  Discursul domnului V. Madgearu:

  Domnule preşedinte, domnilor deputaţi, am onoarea să fac următoarea declaraţie: pentru a treia oarăguvernul liberal român, menţinând starea de asediu trei ani şi cerând cenzurii, invocând spre justificare faptul că împrejurările care au instituit-o persită… Nu se cunoaşte nici un exemplu în istoria contemporană în care în vreun stat cu structură constituţională parlamentară, un guvern să fi folosit câţiva ani succesiv starea de asediu, deşi în ultimii ani s-au produs în diferite state tentative de lovituri de stat, rebeliuni, sau grave convulsiuni sociale. Guvernul partidului liberal cere parlamentului prelungirea stării de asediu şi prelungirea şi pe al patrulea an face o deplorabilă excepţie…

  — Haiti! se sperie Moromete. Cine e ăsta, mă Cocoşilă?

  — E deştept! răspunse Cocoşilă. Ăsta n-a tocit băncile şcolii degeaba.

  — Nu pricep eu cum dracu devine chestia asta cu starea de asediu! nu se sfii Dumitru lui Nae să declare.

  — Fiindcă eşti prost! îl lămuri Cocoşilă.

  — Dă-o dracului, Cocoşilă! protestă Dumitru lui Nae cu tot corpul, retrăgându-şi picioarele lui lungi. Zice că e de patru ani stare de asediu! Unde dracu e, că n-o văd!

  Dumitru lui Nae, prin faptul că nu înţelegea atâta lucru, însemna că ridică o problemă lipsită de interes şi Moromete vru să citească mai departe, dar Iocan socoti că nu e cazul să rămână cineva nelămurit:

  — Ce e, Dumitre?! se miră el. Ai uitat cum se dădea alarma în cazarmă? Cam asta e starea de asediu: iese armata sau poliţia şi trage!

  — În cine dracu trage?!

  — Bă, Dumitre! ameninţă Moromete supărat, jignit chiar. Cum în cine trage? Se ridică cineva contra statului şi zice: nu vreau! Spre o pildă în iarna lui ‘33 toţi muncitorii de la Griviţa au zis: „Nu vrem să mai muncim!” „Treaba voastră, a zis statul, ieşiţi afară din ateliere să băgăm alţii”. „Păi nici asta nu vrem!” „A, nici asta nu vreţi?” Şi a scos armata şi a tras în ei. N-a murit acolo bietul Niculaie Ţugurlan? Sau ai uitat? N-a murit acolo alde frate-tău, Stane? se adresă Moromete lui Ţugurlan, dar acesta nu răspunse, şi Moromete apucă ziarul supărat şi căută şirul…

  În mod firesc, ne întrebăm: care e rezultatul acestei guvernări – una dintre cele mai lungi după război– dacă dezechilibrul social şi naţional care a determinat instituirea stării de asediu a rămas acelaşi?… Se pune întrebarea nu cumva cauzele dezechilibrului trebuiesc căutate în înseşi sferele superioare ale moravurilor politice? Şi dacă este aşa, ce este vinovată ţara să plătească consecinţele unor manevre şi complicităţi ale guvernului cu forţele anarhice?… Guvernul a practicat arma diversiunii… a încurajat în fapt extremismul terorist. S-au săvârşit crime cu siguranţa impunităţii.

  Moromete se opri să răsufle.

  — Daţi-i apă! zise Cocoşilă.

  — Stai, domnule, că aici nu e de glumă! protestă Moromete zgomotos, ca şi când el însuşi ar fi fost întrerupt pe băncile parlamentului. Va să zică… S-au săvârşit crime cu siguranţă! reluă el eliminând ultimul cuvânt care i se părea de prisos. Articolele de… Articolele de înfierare!… Uite, Iocane, vorbeşte şi de tine! observă Moromete în treacăt:

  Articolele de înfierare, menite să arate revolta opiniei publice într-o ţară neobişnuită cu asemenea acte de terorism, au fost suprimate; în schimb s-au tolerat…

  — Ce este ăsta? întrerupse Iocan.

  — Ţărănist! răspunse repede Moromete şi continuă:

  În schimb s-au tolerat articolele de slăvire (aici Moromete pronunţă cuvântul slăvire în înţelesul lui bisericesc) articolele de slăvire a crimei…

  Se opri copleşit de uimire şi-şi dădu pălăria pe ceafă.

  — Mă, voi auziţi ce spune ăsta aici?! întrebă el şi începu să-i înjure pe toţi, fapt care îl cam zăpăci pe Ion al lui Miai.

  — De ce ne înjură Moromete?! se miră el.

  — Nu pe noi, pe ăia din parlament, îi explică Din Vasilescu.

  Din Vasilescu ţinea în mână un bulgăre mare de pământ galben şi moale pe care îl frământa parcă în joacă. Nu se mira nimeni de el, îl cunoşteau că avea obiceiul să stea uneori şi să facă din pământ fel de fel de figuri pe care le da apoi copiilor…

  În procesele cu caracter de asasinate politice se omitea cercetarea autorilor morali, ceea ce constituia o prima de încurajare pentru noi atentate. În aceste condiţiuni, cererea de prelungire a măsurilor excepţionale, venită din partea unui guvern care le-a avut aproape patru ani, constituie o sfidare şi o farsă, o tristă farsă ce poate avea incalculabile consecinţe pentru ţară… Încredinţat că sunt în asentimentul întregii opinii publice, cer plecarea de îndată a guvernului…

  — He! Cade guvernul! exclamă Ion al lui Miai, fericit că înţelesese în sfârşit şi el ceva din ceea ce se citise.