decât nişte bebeluşi, noul său rege răspunsese: „Nu văd nici un bebeluş. Numai odrasle de dragon”. Nici măcar Jon Arryn nu fusese în stare să liniştească furtuna. Eddard Stark călărise toată ziua aceea cuprins de o furie rece, să poarte ultimele bătălii ale războiului de unul singur, în sud. Mai trebuise încă o moarte ca să-i împace; moartea Lyannei şi durerea pe care o împărtăşiseră după dispariţia ei.

De data asta, Ned reuşi să-şi ţină nervii.

– Maiestatea Voastră, fata abia dacă e ceva mai mult de un copil. Nu sunteţi Tywin Lannister, să ucideţi nevinovaţi. Se spunea că fetiţa cea mică a lui Rhaegar plânsese când o trăseseră din pat pentru a o arunca în săbii. Băiatul nu era decât un bebeluş, dar soldaţii Lordului Tywin îl smulseseră de la sânul mamei sale şi-i zdrobiseră capul de un perete.

– Şi pentru cât timp va rămâne nevinovată? Vorbele lui Robert erau tot mai aspre. Această copilă îşi va desface curând picioarele şi va începe să împuieze şi să aducă pe lume odrasle de dragon, ca să mă năpăstuiască pe mine.

– Şi totuşi, zise Ned, uciderea copiilor... ar fi o nemernicie... ceva cumplit...

– Cumplit? tună regele. Ce i-a făcut Aerys fratelui tău a fost cumplit. Modul în care a murit tatăl tău, lordul, a fost cumplit. Şi Rhaegar... de câte ori crezi că a violat-o pe sora ta? De câte sute de ori? Glasul său devenise atât de răsunător încât calul fornăia nervos sub el. Regele trase tare de hăţuri, potolind animalul, şi îndreptă spre Ned un deget acuzator. Am să ucid orice Targaryen pe care pot să pun mâna, până ce vor fi cu toţii la fel de morţi ca şi dragonii lor, iar apoi am să mă uşurez pe mormintele lor.

Ned ştia că era mai bine să nu-l contrazică atunci când era cuprins de furie. Dacă trecerea anilor nu potolise setea de răzbunare a lui Robert, nici una dintre vorbele lui n-ar fi ajutat.

– Pe asta nu poţi să pui mâna, aşa-i? spuse el calm.

Gura regelui se strânse într-o strâmbătură amară.

– Nu, zeii fie blestemaţi. Vreun brânzar Pentoshiplin de vărsat i-a momit pe fratele ei şi pe ea, i-a închis în hardughia lui cu tot felul de eunuci cu pălăriile lor ascuţite, iar acum i-a predat către Dothraki. Ar fi trebuit să pun să fie omorâţi cu ani în urmă, când era uşor de ajuns la ei, dar Jon era la fel de prost ca tine. Iar eu, şi mai smintit, l-am ascultat.

– Jon Arryn a fost un bărbat înţelept şi o Mână bună.

Robert pufni. Furia îl părăsea la fel de repede precum venea.

– Se spune că acest Khal Drogo are o sută de mii de oameni în hoarda lui. Ce ar mai spune Jon şi de asta?

– Ar spune că nici chiar un milion de Dothraki nu reprezintă o ameninţare pentru regat, atâta vreme cât rămân de partea cealaltă a mării înguste, răspunse Ned calm. Barbarii nu au corăbii. Detestă şi se tem de marea deschisă.

Regele se foi nervos în şa.

– Poate. Dar există corăbii care pot fi obţinute în Oraşele Libere. Îţi spun eu, Ned, nu-mi place căsătoria asta. Încă mai sunt oameni prin cele Şapte Regate care-mi spun Uzurpatorul. Ai uitat câte Case au luptat pentru Targaryeni în război? Acum trag de timp, dar dă-le şi o jumătate de ocazie şi m-ar omorî în pat, cu fiii mei lângă mine. Dacă regele cerşetor trece marea cu hoardele de Dothraki în spatele lui, trădătorii i se vor alătura.

– Nu va trece, promise Ned. Iar dacă, printr-o minune, o va face, îl vom arunca înapoi în mare. Odată ai ales un nou Păzitor al Estului...

Regele bombăni.

– Pentru ultima oară spun, nu-l voi desemna pe băieţandrul Arryn Păzitor. Ştiu că băiatul este nepotul tău, dar cum Targaryenii se urcă în pat cu Dothrakii, aş fi nebun să las un sfert din regat pe umerii unui copil bolnăvicios.

Ned se pregătise pentru asta.

– Totuşi, trebuie să avem un Păzitor pentru Est. Dacă Robert Arryn nu este bun, desemnează-l pe unul dintre fraţii tăi. Stannis a dovedit ce poate, cu vârf şi îndesat, la asediul de la Capătul Furtunii.

Lăsă numele să plutească în aer pentru o clipă. Regele se încruntă fără să spună nimic. Nu părea să fie în largul său.

– Asta e, sfârşi Ned liniştit, numai dacă nu cumva ai promis deja onorurile altuia.

Pentru o clipă, Robert avu bunul-simţ să pară uluit. Dar la fel de repede, expresia i se preschimbă într-una de iritare.

– Şi ce ar fi dacă aş fi făcut-o?

– E Jaime Lannister, nu?

Robert îşi îmboldi din nou calul şi o luă în jos pe colină, spre gorgane. Ned ţinea pasul cu el. Regele călărea cu ochii ţintă înainte.

– Da, spuse el în cele din urmă – un singur cuvânt, greu, ca încheiere a discuţiei.

– Regicid, spuse Ned. Zvonurile erau, deci, adevărate. Se mişca pe un teren periculos acum, ştia asta. Un bărbat capabil şi curajos, fără îndoială, zise el cu prudenţă, însă tatăl său este Păzitorul Vestului, Robert. Cu timpul, Ser Jaime va prelua el această onoare. Nici un bărbat n-ar trebui să deţină şi Estul şi Vestul. Lăsă nerostită îngrijorarea sa adevărată; că numirea ar pune jumătate din armatele regatului în mâinile Lannisterilor.

– Voi purta bătălia când duşmanul se va arăta pe câmpul de luptă, zise regele cu încăpăţânare. Dar până una, alta, Lordul Tywin pare etern, la fel ca şi Casterly Rock, aşa că mă îndoiesc că Jaime va prelua succesiunea prea curând. Nu mă mai pisălogi cu asta, Ned, zarurile au fost aruncate.

– Maiestatea Voastră, pot să vă vorbesc pe faţă?

– Se pare că-mi este imposibil să te opresc, bombăni Robert.

– Aveţi încredere în Jaime Lannister?

– E fratele geamăn al nevestei mele, un Frate Jurat din Garda Regelui, viaţa sa şi averea şi onoarea lui sunt toate ale mele.

– Tot aşa cum au fost şi ale lui Aerys Targaryen, sublinie Ned.

– De ce să nu am încredere în el? A făcut tot ce i-am cerut până acum. Sabia sa m-a ajutat să câştig tronul pe care stau.

Sabia