Bărbatul rânji în gând. Avea să-şi asume riscul.

* * *

Gura lui Phssthpok se închise o dată, de două ori, de trei ori. Rădăcina gălbuie a arborelui-vieţii se separă în patru fragmente cu marginile zdrenţuite, întrucât muchiile pliscului lui Phssthpok nu erau ascuţite, ci neregulate şi aproape plane, similar molarilor umani. Phssthpok înghiţi de patru ori.

De-abia conştientizase acţiunea. Mâna, gura şi stomacul lui trecuseră pe pilot automat, în timp ce Phssthpok urmărea ecranul telescopului.

La o amplificare de 104, se zăreau trei punctuleţe violete.

Examinând perimetrul hubloului, Phssthpok vedea doar steaua galben-strălucitoare pe care o denumise Ţinta 1. Căutase planetele. Găsise una, o frumuseţe, cu dimensiuni corespunzătoare şi cu temperaturi apropiate de cele optime, cu atmosferă transparentă purtătoare de apă şi un satelit natural neaşteptat de mare. În acelaşi timp, descoperise nenumărate puncte violete, atât de mici încât la început crezuse că nu erau decât străfulgerări pe retina sa.

Erau însă reale şi se deplasau. Unele nu se mişcau mal rapid decât planetele; altele, de sute de ori mai rapid decât viteza de eliberare din sistem. Străluceau intens de fierbinte, culoarea unei stele neutronice în cea de-a patra săptămână de viaţă, când temperatura ei atinge milioane de grade.

Evident, era vorba despre vehicule spaţiale. La vitezele respective, obiectele cosmice naturale s-ar fi pierdut în spaţiul interstelar după câteva luni de zile. Probabil că foloseau propulsii pe bază de fuziune. În acest caz, şi judecând după culoarea jeturilor, ardeau la temperaturi mai ridicate şi cu mai multă eficienţă decât propulsia de care beneficia el.

Aparent petreceau cea mai mare parte a timpului în spaţiu. La început, Phssthpok sperase că erau forme de viaţă cosmică născute în spaţiu, poate asociate seminţelor stelare din nucleul galactic. Dar pe măsură ce se apropia de soarele galben, fu nevoit să-şi abandoneze ipoteza. Toate scânteile aveau destinaţii, de la nenumăraţii asteroizi micuţi până la planete şi sateliţii lor. Unul dintre obiectivele cele mai vizitate era planeta în a cărei atmosferă existau vapori de apă, cea clasificată drept locuibilă de cei din neamul Pak. Nici o formă de viaţă specifică spaţiului n-ar fi putut rezista gravitaţiei sau atmosferei ei.

Planeta aceea, Ţinta 1-3, era obiectivul cel mai mare, deşi vehiculele atingeau şi multe corpuri cereşti mai mici. Interesant… Dacă piloţii lor se dezvoltaseră pe Ţinta 1-3, ei ar fi preferat în mod firesc acceleraţii gravitaţionale mai reduse.

Totuşi, cei pe care-i căuta n-ar fi trebuit să posede creierele necesare pentru a construi asemenea vehicule. Oare locul le fusese uzurpat de alţii?

Atunci, el şi ceilalţi mii de indivizi din rasa lui îşi sacrificaseră vieţile lungi doar pentru a se mulţumi cu o răzbunare stearpă.

Phssthpok simţi furia acumulându-se în el. Şi-o înfrână. Nu acesta trebuia să fie răspunsul. Ţinta 1 nu era singura posibilă. Probabilitatea era de numai douăzeci şi opt la sută. Putea spera că aceia pe care venise să-i ajute se aflau în sistemul planetar al altei stele.

Trebuia totuşi să verifice.

Un statoreactor Bussard are o viteză minimă de funcţionare şi Phssthpok n-o depăşea cu mult. Intenţionase să străbată întregul sistem până găsea ceva clar. Acum, era nevoit să-şi utilizeze rezerva de combustibil. Văzuse deja o scânteie alb-albastră deplasându-se cu iuţeală spre sistemul interior. Ar fi trebuit să-i poată egala viteza.

* * *

Nick asoliză Hummingbird, dădu ordine grăbite pentru descărcarea şi vânzarea încărcăturii şi coborî în subsol. Biroul lui se găsea la trei kilometri sub suprafaţa stâncoasă presărată cu domuri a lui Ceres, în adâncul substratului de fier-nichel.

Îşi scoase costumul şi casca în vestibulul biroului. Pe frontonul apartamentului său se afla o imagine pe care o atinse afectuos înainte de a intra. Întotdeauna proceda aşa.

Majoritatea centuranilor îşi decorau apartamentele. De ce nu? Acestea erau singurele locuri pe care mulţi le puteau numi cămine şi singura posesie pe care trebuiau s-o păstreze în condiţii perfecte. Cu toate acestea, apartamentul lui Nick era unic în Centură.

Pe un fundal portocaliu se afla imaginea unei fete micuţe — capul de-abia îi ajungea la colanul de la gâtul bărbatului. Pielea îi lucea într-o nuanţă de verzui blând. Doar spinarea ei perfectă se distingea, suprapusă părţii frontale a costumului său. Părul ei părea alcătuit din văpăi alungite, pâlpâind portocaliu cu nuanţe de galben şi alb, întunecân-du-se în fum roşu-negru, pe măsură ce-i cobora peste umărul stâng. Fata era goală. Braţele ei cuprindeau trunchiul costumului, palmele atingând butelia de oxigen de pe spate; picioarele ei strângeau coapsele scafandrului spaţial, astfel încât călcâiele atingeau partea de dinapoi a articulaţiilor metalice flexibile ale genunchilor. Era un tablou superb, a cărui frumuseţe alunga orice gând vulgar. Păcat că purjarea costumului nu se afla în altă parte.

Lit stătea într-unui din fotoliile ce se găseau în biroul lui Nick, cu picioarele lungi întinse pe mochetă. Nu era un individ masiv, ci mai degrabă slăbănog. O perioadă prea mare din copilăria sa şi-o petrecuse în imponderabilitate. Acum nu mai putea intra într-un costum presurizat standard sau în cabina unui vehicul spaţial şi, indiferent unde ar fi stat, părea că ar fi încercat să cotropească locul respectiv.

Nick se trânti în fotoliul său şi închise ochii pentru un moment, obişnuindu-se cu senzaţia de a redeveni Prim Secretar. Fără să deschidă ochii, rosti:

— Ia zi, Lit, ce s-a-ntâmplat?

— Am totul aici. (Un foşnet de hârtii.) Da… Sursa monopoli se apropie în planul Sistemului Solar, îndreptându-se aproximativ spre Soare. Acum o oră se afla la trei miliarde şi jumătate de kilometri. Timp de o săptămână din momentul depistării, a avut o acceleraţie constantă de 0,92 g, în general orientată spre lateral, combinată cu decelerări, pentru a ocoli Soarele. Acum este în esenţă o decelerare cu valoarea de 1,4 g. Asta o poartă prin orbita Pământului.

— Unde va fi Pământul la momentul respectiv?

— Dacă nava revine la 0,92 g, în… acest punct, se va opri peste opt zile. Iar Pământul se va găsi aici. — Lit se încruntă. — Toate estimările astea sunt destul de aproximative. Noi nu ştim, de fapt, decât că se îndreaptă spre sistemul