— Dumnezeule!

Mama a făcut ochii mari.

— Au bombardat Londra, a spus el, arătându-i ziarul.

— Bieţii oameni!

Ollie s-a dus la ei şi a citit titlul fără să-şi creadă ochilor: Naziştii lovesc! Avioanele germane atacă Londra!

A răsuflat adânc.

— Naziştii au ocupat Franţa într-o lună, a spus tatăl. Fără ajutorul nostru, cuceresc Anglia într-un an. Şi până să ne dezmeticim, ne vom trezi că submarinele lor se iau la întrecere în Casco Bay5.

5. Golf la ţărmul statului Maine.

Şi-a încrucişat braţele la piept; ştia că urma o nouă discuţie despre război. Pornea de obicei de la un articol din ziar şi se încheia de fiecare dată când tatăl său îşi proclama obârşia britanică.

— FDR6 spune că rămânem neutri, a zis mama.

6. Franklin Delano Roosevelt, preşedinte american (1933–1945). După atacul de la Pearl Harbour din 8 decembrie 1941, a declarat război Japoniei şi a intrat în război de partea forţelor aliate.

— Până la urmă tot intrăm în război, a răspuns tatăl lui, apoi s-a lovit uşor cu palma peste şold. Dacă n-aş avea un picior schilodit, m-ar fi bătut gândul să merg până la Montreal, să mă înscriu în marina comercială. Canadienii, cel puţin, au curaj să lupte alături de englezi. Familia noastră poate că şi-a pierdut accentul...

— ...dar sângele nostru este, şi va fi mereu, britanic! i-a tăiat avântul Ollie. Ştim deja.

Pe verandă s-a făcut linişte. Se auzeau doar scârţâitul balansoarului şi croncănitul unei ciori pe câmpul de cartofi.

Tatăl lui Ollie a aruncat ziarul jos, şi-a luat bastonul şi s-a ridicat în picioare.

— Te sfătuiesc să nu uiţi asta niciodată.

— N-am vrut să...

Tatăl său a ridicat mâna.

— Mama ta şi cu mine trebuie să mergem la cumpărături, a spus el, după care s-a întors şi a intrat în casă, trântind uşa de plasă.

Mama a oftat şi s-a întors spre Ollie.

— Ai uitat cum şi-a pierdut taică-tu fratele?

— Îmi pare rău, a spus Ollie, amintindu-şi de unchiul pe care nu-l cunoscuse.

Unchiul Henry căzuse în Marele Război, cu doi ani înainte să se nască Ollie. În fiecare an, de ziua de naştere a fratelui său, tatăl lui Ollie îi cinstea amintirea mergând la pescuit de somon, distracţia lor preferată în anii copilăriei petrecuţi în nordul Angliei. Ollie îl însoţea deseori, pescuind la muscă în singurătatea apelor vălurite ale râului Saco.

Cu toate că tatăl său îi dăduse prea puţine amănunte, Ollie reuşise să le pună cap la cap. Un nor de clor lansat asupra tranşeelor îl silise pe Henry să iasă din adăpost, doar ca să cadă sub focul unei mitraliere. Murise. La fel şi o părticică din fratele său – undeva, pe un câmp de luptă de pe Frontul de Vest7.

7. Front de luptă în timpul Primului Război Mondial, care se întindea de la Canalul Mânecii până în Elveţia.

— Ar trebui să-i arăţi mai mult respect lui taică-tu când vine vorba despre asta. Şi mie, l-a dojenit mama, după care a făcut o pauză. Vrei să mănânci ceva?

Ollie a clătinat din cap, simţindu-se de parcă avea un ghem în stomac.

— Puteţi continua discuţia după ce ne întoarcem din oraş, a spus mama, ridicându-se în picioare. Mă aştept să-ţi ceri iertare.

— Da, mamă.

Ea şi-a pus mâinile în şold a mustrare.

— Promit, a spus el, apoi a scos elasticul de cauciuc din buzunar şi şi l-a trecut pe încheietură. Acum mă duc şi eu. Am mult de stropit pe câmp.

— Ai grijă, i-a spus mama şi a intrat în casă.

În spatele magaziei, Ollie a văzut bătrânul avion utilitar, vopsit galben-canar; i se părea o pasăre preistorică încălzindu-şi oasele în soarele de dimineaţă. Avionul era încărcat ochi cu carburant şi cu pesticide, sau, cum le spunea tatăl său, praful zânelor8.

8. Praf care îi ajută pe oameni să zboare, cunoscut din romanul pentru copii Peter Pan de J.M. Barrie.

A verificat cablurile de tensiune dintre aripile de sus şi cele de jos, a intrat în carlingă şi şi-a îndesat pe cap casca de aviator din piele. Când a pornit aprinderea, motorul a început să tuşească şi elicea să se învârtă, făcând să-i vibreze tot corpul. A mărit viteza de-a lungul pistei de pământ denivelate care tăia în două câmpul de cartofi. Avionul a accelerat şi coada a început să i se ridice. Simţind că a ajuns la viteza potrivită, fără ajutorul instrumentelor de bord care nu funcţionau, Ollie a tras manşa spre el şi avionul s-a desprins de la pământ. A făcut un ocol pe deasupra casei, gândindu-se cum să dreagă lucrurile dintre el şi tatăl său. În timp ce se îndrepta spre vest, către terenurile cu cartofi, gândurile i-au zburat de la război la dorinţa sa de a merge cândva la colegiu.

Recolta de cartofi din Maine urma să fie strânsă curând, aşa că se încheia încă o campanie de stropire, dar şi cel de-al treilea an de când stătea cu ai lui ca să aibă grijă de fermă. Dacă recolta de toamnă era bună şi nu scădeau preţurile, putea strânge destui bani ca să meargă la colegiu în anul ce urma – fusese deja acceptat la Institutul Politehnic Worcester din Massachusetts. Înainte de asta însă, trebuia să aştepte ca tatăl său să se mai înzdrăvenească. Dacă totul mergea perfect, peste cinci sau şase ani urma să-şi ia diploma de inginer aeronautic, biletul lui de plecare din Buxton.

Buxton nu era un loc rău. În