Judecând după vechimea surselor de care dispunem astăzi, s-ar părea că primele încercări meritorii de răspuns s-au înfiripat cu multe mii de ani în urmă, undeva în adăpostul inospilalier, dar sigur, al grotelor aflate la izvoarele Indusului.

  Lumea hindusă veche şi-a cristalizat observaţiile în multe din operele rămase până astăzi model de înţelepciune a antichităţii. Documentele rămase de la popoarele indo-ariene şi asiro-babiloniene ne relevă o frapantă asemănare a concepţiilor cosmogonice în întreaga lume veche situată istoric înaintea antichităţii greceşti. Un ochi atent poate distinge în bogăţia de mituri, de imagini simbolice şi de explicaţii uneori inocente, inerente epocii, fiorul unor frământări profund umane, o căutare de sensuri şi, nu rareori, o inefabilă intuire a lor.

  Imaginea unui început, a unei substanţe primordiale, conturează ideea de unitate a lumii, idee la care mai târziu avea să ajungă pe o cale raţionala şi gândirea antică elenă. Dar într-o epoca în care gândirea nu putea deveni încă ştiinţă, dat fiind stadiul de dezvoltare în care se afla omenirea, era greu de imaginat un răspuns superpozabil realităţii.

  După cinci milenii de evoluţie a culturii şi civilizaţiei omul încearcă sa formuleze un răspuns bazat pe date ştiinţifice privind originea sa şi a Universului.

  În esenţă, două teorii cosmogonice îşi dispută dreptul de "cetate" în ştiinţa actuală: teoria universului staţionar şi teoria universului extensiv. Una consideră că Universul nu are un moment de apariţie, a existat dintotdeauna şi este inextensibil (Finaly ş.a.). Cealaltă, dimpotrivă, ii atribuie o vârstă, un moment de început, din care s-ar afla într-o continuă expansiune (Gamow ş.a.).

  Ambele teorii iau drept argument, interpretat însă diferit ca origine, existenta unui zgomot cosmic fundamental, a unei radiaţii universale continue şi egale în toate direcţiile (izotropă) descoperită în anul 1964 de Penzias şi Wilson. Este interesant de sesizat ca Gamow, ca şi Alpher şi Herman, elaborând concepţia asupra naşterii Universului – numită şi teoria Big-Bang-ului – au presupus existenta acestei radiaţii cosmice fundamentale cu mult înainte de a fi descoperită.

  O lumină străpunge brusc tenebrele. Conform concepţiei Universului în expansiune, la început n-ar fi existat decât o explozie care a umplut spatul cu particule, o lumină bruscă în vidul rece şi întunecat. Această explozie iniţială, ce s-a produs cu circa 15 miliarde de ani în urmă, ar fi condus la creşterea temperaturii cu sute de mii de milioane de grade Celsius, permiţând formarea unei protomaterii nestructurate încă, aflată doar în stadiul de particule. Momentul acesta nu este exact ora Zero a Universului, ci se situează la circa o sutime de secunda distantă în timp. Nu suntem, aşadar, în clipa în care a apărut "logosul", "cuvântul". Această clipă, de început, rămâne încă un spaţiu al mitologiei. Dar să derulăm mai departe scenariul "genezei" imaginat de către oamenii de ştiinţă.

  "Lumina umple vidul, risipeşte întunericul şi răspândeşte materia", ne spune L. Herisman. Este greu să vedem cu ochii minţii totalitatea lumii existente în această energie primară. Şi totuşi, din această unitate primă, din acest grăunte de lumină rezultă, ca urmare a unei îndelungi evoluţii, întregul Univers cu tot ce există.

  Potenţial existam, aşadar, încă în prima undă de lumina.

  Primele trei minute ale lumii. Drumul de la lumină până la om este lung şi anevoios. Poate că la fel de anevoios ca şi cel de la om până la lumina spiritului. Din acest "punct" iniţial de lumină, de la care ar mai circula şi astăzi în spaţiu fotonii reci, se formează, prin scăderea temperaturii şi printr-un lanţ de reacţii nucleare, particulele esenţiale ale materiei – protonii, neutronii şi electronii. Ei vor constitui matricea primordială pentru atomii elementelor din care s-a ajuns prin evoluţie la lumea existentă.

  Conform acestei teorii, la început Universul ar fi fost asemenea unei stele gigante, aflată în continuă expansiune şi care s-a născut în exact trei minute şi trei sferturi. Acestea ar fi, aşadar, primele minute ale lumii! Din asocierea unui proton cu un electron se formează primul element -hidrogenul.

  Având structura atomică cea mai simplă, hidrogenul devine cap de serie pentru toate elementele descoperite la care s-a ajuns prin reacţii de tip nuclear. Dintre acestea, 52 de elemente au fost identificate în structura materiei vii.

  Întrebări. Nu putem să nu ne întrebăm totuşi dacă aceste ipoteze cosmogonice oferă un răspuns satisfăcător pentru originile lumii. Steven Weinberg însuşi mărturiseşte: "Nu pot nega un sentiment al irealului când scriu despre primele trei minute ca şi cum am şti cu adevărat despre ce a fost vorba".

  Ideea modelului standard pentru Univers rămâne doar un început ipotetic. Cercetările ulterioare aduc alte argumente teoretice şi experimentale. Descoperiri cum sunt existenţa unor "goluri" în distribuirea materiei, precum şi a unor grupuri gigante de galaxii contravin principiului cosmologic care postulează existenta unui Cosmos omogen şi izotrop şi impun revizuirea teoriilor actuale despre Univers.

  Nu avem argumente ştiinţifice nici pentru existenţa unui Univers închis care, la atingerea unei densităţi cosmice mai mari decât densitatea critică, şi-ar înceta expansiunea şi ar începe o contracţie accelerată până ar deveni din nou o masă incandescentă ca la început, nici pentru un Univers deschis care, având o densitate cosmică mai mică decât cea critică, s-ar extinde la infinit, stingându-se în cele din urmă în tenebrele reci şi nemişcate ale tăcerii infinite.

  Înapoi la mitologie? Ţinând seama de observaţia că toate fenomenele în Univers au o evoluţie ciclică, s-ar părea a fi cel mai acceptabil conceptul unui univers ciclic, pulsatoriu, descris în gândirea hindusă. Totul în Univers s-ar afla într-o perpetuă alternantă ciclică: evoluţie – involuţie.

  După încheierea unui ciclu, materia şi-ar relua evoluţia din punctul Zero fără ca vreo informaţie să transgreseze dintr-un univers într-altul, după unele viziuni, iar după altele, germenii viitorului univers s-ar afla în cel precedent.

  Jean Charon (1985) vorbeşte, de asemenea, despre existenţa unui univers ciclic cu o durată de 104 miliarde de ani dedusă prin teoria relativităţii complexe. Suntem de părere că, indiferent de teoria acceptată – a unui univers fără început, a