de la îmbuteliere n-aveau nevoie decît să întindă mînă, să ia fîşiile şi să le introducă gata netezite în flacon şi, înainte ca acesta să fi înaintat pe banda rulantă dincolo de operator, fîşş! poc! altă bucată de peritoneu ieşea din adîncuri, gata să fie introdusă într-un alt flacon, următorul din acest nesfîrşit alai lent de pe banda transportoare.

Alături de Operatorii de la Îmbuteliere se aflau Normatorii. Procesiunea înainta; unul cîte unul, ovulele erau transferate din eprubetele lor în containerele mai mari; operatorii despicau cu abilitate căptuşeala peritoneului, lăsau să cadă unde trebuie ovulele în fază de morulă, turnau soluţia de ser fiziologic… şi flaconul trecea deja mai departe. Îi venea acum rîndul să fie etichetat de alţi lucrători specializaţi. Ereditatea, data fecundării, apartenenţa la unul sau altul din grupurile bokanovskificate – toate aceste detalii erau transferate de pe eprubetă pe flacon. Procesiunea înainta încet – de data asta nu mai era vorba de anonimat, ci de obiecte identificate şi numite; treceau printr-o deschizătură din perete către Sala de Predestinare Socială.

— Un fişier care ocupă optzeci şi opt de metri cubi, spuse încîntat domnul Foster cînd pătrunseră în această sală.

— Şi conţine toate informaţiile relevante, adăugă Directorul.

— Aduse la zi în fiecare dimineaţă.

— Şi coordonate în fiecare după-amiază.

— Constituind baza calculelor noastre.

— Atîţia indivizi de cutare sau cutare calitate, mai explică domnul Foster.

— Distribuiţi în cutare sau cutare cantitate.

— Ritmul optim de decantare din fiecare moment.

— Reciclarea promptă a rebuturilor neprevăzute.

— Ultrapromptă, repetă domnul Foster. Vai, dacă aţi şti cîte ore suplimentare a trebuit să lucrez după ultimul cutremur din Japonia! rîse bine dispus şi clătină din cap.

— Predestinatorii le trimit Fertilizatorilor toate cifrele.

— Iar aceştia le furnizează embrionii ceruţi.

— Şi flacoanele vin aici pentru a fi predestinate în tot amănuntul.

— După care sînt trimise la Banca de Embrioni de la subsol.

— Unde vom merge şi noi chiar acum.

Deschizînd o uşă, domnul Foster o luă înainte pentru a-i conduce pe scara care ducea la subsol.

Temperatura era în continuare tropicală. Coborîră într-un fel de amurg din ce în ce mai dens. Două uşi şi un coridor dublu asigurau etanşeitatea subsolului faţă de orice infiltrare posibilă a luminii de afară.

— Embrionii sînt ca filmul fotografic, le explică mucalit domnul Foster în timp ce deschidea a doua uşă. Nu suportă decît lumina roşie.

Şi, într-adevăr, bezna copleşitoare în care-l urmară studenţii era vizibilă şi stacojie, ca întunericul dindărătul pleoapelor închise într-o după-amiază de vară. Flacoanele pîntecoase aşezate în şiruri suprapuse străluceau ca nenumărate rubine, iar printre acestea se mişcau spectrele de un roşu mai întunecat al unor bărbaţi şi femei cu găvanele ochilor învineţite şi prezentînd simptome de lupus. Aerul vibra uşor de zumzetul şi huruitul maşinăriilor.

— Oferă-le cîteva cifre, domnule Foster, îi spuse Directorul, care se plictisise să mai vorbească.

Domnul Foster de-abia aştepta să le mai ofere cîteva cifre.

Sala era lungă de două sute douăzeci de metri, lată de două sute şi înaltă de zece. Făcu un semn în sus. Studenţii ridicară ochii către tavanul înalt, cu mişcarea găinilor care beau apă.

Erau trei rafturi: cel de la nivelul pardoselii, prima galerie şi a doua galerie.

Păienjenişul metalic al galeriilor suprapuse se pierdea în întuneric în toare direcţiile. În preajma lor trei fantome roşii descărcau neîncetat damigene de pe o scară rulantă.

Aceasta venea dinspre Sala Predestinării Sociale.

Fiecare flacon putea fi aşezat pe unul din cele cincisprezece rafturi, iar fiecare raft, deşi nu se vedea, era o bandă rulantă care se deplasa cu viteza de 33,3 centimetri pe oră. Opt metri pe zi în decurs de 267 de zile. În total 2 136 de metri. Un circuit al depozitului la nivelul pardoselii, unul la cel al primei galerii, jumătate pe cea de a doua galerie, iar în cea de-a două sute şaizeci şi şaptea dimineaţă la lumina naturală din Sala de Decantare. Existenţă independentă – chipurile.

— Dar în acest interval, încheie domnul Foster, noi am reuşit să le supunem la o serie întreagă de operaţii. Da, da, chiar foarte multe – rîse el triumfător şi atoateştiutor.

— Îmi place cum gîndeşti, îl lăudă din nou Directorul. Hai să ne continuăm turul. Dumneata, domnule Foster, le poţi explica totul.

Şi domnul Foster se conformă.

Le vorbi despre dezvoltarea embrionului în mediul de cultură oferit de peritoneu. Le dădu să examineze îndeaproape consistentul surogat de sînge cu care se hrănea embrionul. Le explică de ce trebuie stimulat cu placentină şi tyroxină. Le vorbi despre extractul de corpus luteum. Le arătă dispozitivele prin care acesta se injecta automat din doisprezece în doisprezece metri, începînd de la punctul 0 pînă la 2 040. Le vorbi despre acele doze sporite treptat de extract de glandă pituitară administrate pe ultimii nouăzeci şi şase de metri ai parcursului. Le descrise circulaţia maternă artificială, instalată în fiecare flacon la metrul 112; le arătă rezervorul de surogat sanguin, pompa centrifugă care menţine în circulaţie lichidul deasupra placentei şi-l împinge prin plămînul şi prin filtrul de excreţie. Se referi la tendinţa supărătoare către anemie a embrionului şi la dozele masive de extract de stomac de porc şi de ficat de mînz în