nu era deloc mulţumit. Nu i-a plăcut jocul. „N-am nevoie să ştiu toate astea”, a spus el răspicat. „Pentru asta angajez contabili, bancheri şi avocaţi, tocmai ca să îmi explice cum stau lucrurile.”

Richard i-a replicat: „N-aţi observat niciodată faptul că nu sunt prea mulţi contabili bogaţi? Ca, de altfel, nici bancheri, avocaţi ori agenţi de Bursă sau imobiliari. Ei ştiu foarte multe lucruri şi în multe privinţe sunt oameni deştepţi, dar majoritatea nu sunt bogaţi. Cum şcolile noastre nu-i învaţă pe oameni ceea ce ştiu cei bogaţi, ar fi bine să primim sfaturi din partea acestora din urmă. Într-o bună zi, în vreme ce mergeţi pe şosea, vă puteţi bloca în trafic, străduindu-vă să ajungeţi la serviciu; când vă veţi uita în dreapta, veţi constata că şi contabilul dv. este prins în acelaşi blocaj de circulaţie. Vă uitaţi în stânga şi îl vedeţi pe bancher. Asta ar trebui să vă spună ceva.”

Informaticianul nu s-a lăsat nici el impresionat de joc: „Pot cumpăra un program care să mă înveţe toate acestea.”

În schimb, bancherul a fost foarte mişcat. „Am învăţat asta la şcoală - adică partea de contabilitate -, dar n-am ştiut niciodată cum s-o aplic în realitate. Acum ştiu. Trebuie să ies din «Cursa Şobolanului».”

Pe mine însă m-au impresionat cel mai mult cuvintele fiicei mele. „M-a amuzat să învăţ toate astea”, a spus ea. „Am aflat o mulţime de lucruri despre felul cum circulă banii şi cum trebuie ei investiţi.”

După care a adăugat: „Acum ştiu că pot să-mi aleg profesia doar ţinând seama de munca pe care o voi depune şi nu pentru a fi neapărat una sigură sau de pe urma căreia să am diverse avantaje sau s-o apreciez în funcţie de cât sunt plătită. Dacă voi învăţa ceea ce acest joc îmi explică, voi fi liberă să fac şi să studiez ce-mi doreşte sufletul... şi nu să studiez ceva doar pentru că se caută un anumit tip de pregătire. Dacă voi învăţa asta nu mai trebuie să-mi fac probleme legate de siguranţa locului de muncă sau de Asigurările Sociale, aşa cum procedează deja majoritatea colegilor mei.”

N-am mai putut să rămân pentru a vorbi cu Robert după ce am terminat jocul, dar am stabilit să ne întâlnim ulterior pentru a discuta pe mai departe proiectul său. Ştiam că vrea să folosească acest joc pentru a-i ajuta şi pe alţii să devină experţi în finanţe şi eram nerăbdătoare să aflu mai multe despre planurile lui.

Împreună cu soţul meu am fixat să ne întâlnim la cină cu Robert şi soţia lui în săptămânile imediat următoare. Deşi era prima dată când ne vedeam într-un cadru monden, ne-am simţit ca şi cum ne-am fi ştiut de ani de zile.

Am descoperit că avem foarte multe în comun. Am acoperit o gamă foarte largă, de la sport la piese de teatru, la restaurante şi probleme socio-economice. Am vorbit despre lumea în schimbare. Am petrecut multă vreme discutând despre felul cum majoritatea americanilor au pus foarte puţin deoparte pentru pensie sau chiar n-au pus nimic, dar şi despre starea falimentară a Asigurărilor Sociale şi Medicale. Oare copiilor mei li se va cere să plătească pensionarea celor 75 milioane de copii născuţi în anii '60? Ne întrebam dacă oamenii îşi dau seama cât de riscant este să depindă de un plan de pensii.

Principala grijă a lui Robert era faptul că se crease o prăpastie din ce în ce mai adâncă între cei care au şi cei care nu au, atât în America, cât şi în întreaga lume. Robert era un autodidact care prin munca proprie ajunsese întreprinzător, străbătuse toată lumea şi pusese cap la cap diverse investiţii, astfel încât a putut ieşi la pensie la 47 de ani. El a renunţat apoi la pensionare pentru că manifestă aceeaşi îngrijorare pe care o am şi eu în legătură cu copiii mei. El ştie că lumea s-a schimbat, dar sistemul de învăţământ a rămas acelaşi. Robert susţine că aceşti copii ai noştri petrec ani întregi într-un sistem educaţional străvechi, studiind materii pe care nu le vor folosi niciodată şi pregătindu-se pentru o lume care nu mai există.

„În prezent, sfatul cel mai periculos care poate fi dat unui copil este «Du-te la şcoală, ia note mari şi caută-ţi o slujbă sigur㻓, îi place lui să spună. „Acesta este un sfat străvechi şi prost. Dacă aţi putea vedea ce se întâmplă în Asia, Europa şi America de Sud, aţi fi la fel de îngrijoraţi ca şi mine.”

El socoteşte că e un sfat prost, „pentru că dacă doreşti un viitor sigur din punct de vedere financiar pentru copilul tău, acest lucru nu se poate obţine după regulile de altă dată. Este mult prea riscant.”

L-am întrebat ce înţelege prin „regulile de altă dată”.

„Cei ca mine au alte reguli decât ale voastre”, a spus el. „Ce se întâmplă atunci când o companie anunţă o reducere de personal?”

„Oamenii sunt concediaţi”, am spus eu, „familiile au de suferit, creşte şomajul.”

„Da. Dar ce se întâmplă cu compania, mai ales dacă este o companie publică pe acţiuni?”

„Preţul acţiunilor creşte de obicei atunci când se anunţă o reducere de personal”, am spus eu. „Piaţa pare încântată atunci când o companie reduce costurile forţei de muncă, fie prin automatizare, fie prin creşterea productivităţii muncii în general.”

„Aşa este”, a spus el. „Şi atunci când preţul acţiunilor creşte, cei ca mine, acţionarii, se îmbogăţesc şi mai mult. Asta înţeleg eu prin alte reguli. Angajaţii pierd; proprietarii şi investitorii câştigă.”

Robert, de fapt, nu numai că descria diferenţa dintre un angajat şi un patron, dar şi pe aceea dintre controlarea propriului destin şi încredinţarea lui în mâinile altcuiva.

„Pentru cei mai mulţi oameni însă este greu de înţeles de ce se întâmplă asta”, am zis eu. „Ei pur şi simplu consideră că nu e drept.”

„De aceea mi se pare o prostie să îi spui copilului «Trebuie să ai o educaţie solid㻓, zise el. „Este o prostie să presupui că studiile asigurate de sistemul şcolar îi vor pregăti pe copiii voştri pentru lumea cu care vor trebui să se confrunte după absolvire. Fiecare copil are nevoie de