Ollie a simţit cum i se zbate inima în piept. Pulsul i-a luat-o razna când buzele i s-au apropiat de ale ei.

Un claxon de maşină strident.

Porumbeii au început să se agite.

— Au sosit! a strigat Bertie de pe pajişte.

Îmbrăţişarea lor s-a stins. Susan şi-a culcat obrazul pe pieptul lui. Mâinile lui Ollie s-au desprins de pe umerii fetei, au alunecat pe braţe şi s-au oprit pe mijlocul său.

Susan a făcut un pas înapoi şi între ei s-a căscat un gol. Braţele lui Ollie au căzut pe lângă trup. Inima i s-a domolit. Susan şi-a netezit fusta şi părul.

— Eşti gata să câştigăm războiul? a întrebat Ollie.

Ea a încuviinţat din cap.

În curte au sosit trei camioane militare. Dintr-unul a coborât un sergent.

— Am venit să preluăm porumbeii, a spus el şi a despăturit o foaie de hârtie. Ordin pentru cinci sute.

— Acolo, în primele hulubării, a spus Bertie, arătându-le cu mâna. Sunt puşi deja în cuşti.

Susan şi Ollie au urmărit din verandă cum soldaţii încarcă porumbeii. În mai puţin de o oră, hulubăriile erau goale. Soldaţii s-au urcat în camioane şi au pornit motoarele. Mai puţin ultimul camion, al cărui motor a tuşit când şoferul a învârtit cheia în contact. Primele două vehicule porniseră deja, aşa că şoferul a claxonat şi a făcut semn cu mâna de la geam. Camioanele au frânat cu un scrâşnet.

Un soldat din primul vehicul a scos capul pe geam.

— Care-i problema?

— Nu porneşte! a strigat şoferul.

Soldaţii s-au dat jos, au deschis capota şi s-au uitat la motor. După câteva minute de bâjbâială, motorul tot nu a dat nici un semn.

— Trebuie să chemăm un mecanic. Sau un alt vehicul, a spus unul dintre soldaţi.

— Asta durează, n-avem voie să întârziem, a spus sergentul şi s-a uitat la Bertie. Este vreun mecanic prin apropiere?

Bertie a clătinat din cap.

— Toţi sunt plecaţi pe front. Cel mai aproape este unul Jacob Wiseman, în Loughton.

— Prea departe, a spus sergentul.

— Mai bine, a spus Bertie. În ultima vreme, Jacob se mişcă foarte încet. Mă face să par un puiandru.

— La naiba! Trebuie să cerem un alt vehicul.

Bertie s-a dus spre sergent.

— Mai e o variantă.

— Care anume?

— Să folosiţi camioneta mea. Iar şofer să fie el, a spus Bertie arătând spre Ollie.

Ollie şi-a scos pieptul înainte.

Sergentul şi-a încrucişat braţele şi a răsuflat adânc, umflându-şi obrajii exasperat.

— Aşa o să ajungeţi la timp, a adăugat Bertie. Şi nici nu e nevoie ca oamenii dumneavoastră să-mi aducă înapoi maşina.

Sergentul a stat să se gândească. S-a uitat la Ollie, apoi la ceas.

— Foarte bine.

Ollie era impresionat de felul în care Bertie reuşea să-i convingă pe militari, pe oricine de fapt, să-i primească propunerile. Ar fi dat orice să fi fost acolo, în birou, ca să audă cum l-a convins pe comandant să-i dea drumul din închisoare.

Soldaţii au mutat repede porumbeii în camioneta lui Bertie, după care soldaţii s-au înghesuit în celelalte, câte trei în fiecare cabină. Au pornit motoarele. Porumbeii au fluturat din aripi.

Bertie a scos o cheie din buzunar şi i-a aruncat-o lui Ollie.

— Presupun că piloţii ştiu să conducă şi o camionetă.

Ollie a dat din cap în semn că da.

— Susan, ce-ai zice să dăm o tură cât timp Oliver de Maine se plimbă cu porumbeii noştri?

Susan l-a luat de braţ pe Bertie.

Ollie s-a urcat în camionetă şi a pornit motorul. În timp ce se îndrepta spre ieşirea din fermă, a văzut-o în oglinda retrovizoare pe Susan care fugea spre el. A oprit imediat şi a coborât geamul.

Susan s-a prins cu mâinile de geam şi şi-a tras puţin sufletul.

— Să ai grijă cum îi urcă în avion, da?

El a bătut-o încet pe mână.

— O să am grijă.

— Mulţumesc, a spus ea şi i-a strâns uşor degetele.

Ollie a simţit mâna ei desprinzându-se de a lui. A apăsat pedala de acceleraţie şi a pornit pe urmele camioanelor militare. S-a uitat în oglinda retrovizoare cum Susan dispare încet.

Ea l-a urmărit cu privirea cum dispare în depărtare. Norul de fulgi ridicat de roţi s-a aşternut încet pe drum. Ştia că era ultima dată când îi mai vedea pe porumbei, pe cei mai mulţi. Aveau şanse foarte reduse de a se întoarce din Franţa. Gândul că Ollie avea să fie cu ei în acele ultime clipe înainte de îmbarcare o făcea să treacă mai uşor peste temerile ei.

Nu mai întâlnise un alt bărbat ca Ollie. Este tandru, frumos şi foarte atent cu cei din jur. Avea toate calităţile pe care le aprecia la un bărbat. Şi pe deasupra, îi plăceau porumbeii, ceea ce îi făcea de ruşine şi pe cei mai tari pretendenţi. Bertie şi Agnes avuseseră o căsnicie plină de iubire – se ţineau tot timpul de mână, râdeau şi se sărutau –, asta îşi dorea şi pentru sine într-o bună zi. De când începuse războiul însă, gândul de a avea o relaţie amorţise. Ollie îi redeşteptase inima.

Susan a pornit încet spre casă. În seara asta, şi-a spus ea în gând, vom fi împreună.

Capitolul 19 NORTH WEALD, ANGLIA

Ollie a pornit pe urma camioanelor militare pe Epping Road, ghidându-se după dâra de fulgi şi pene căzute din platformele din faţă. Nu peste mult timp urma să intre într-o bază a aviaţiei regale, poate chiar să zărească un Hurricane sau un Spitfire, şi cu toate acestea nu se gândea decât la Susan. Camioanele duceau cu ele, înghesuite în spatele cabinei, fiinţele dragi ei, tot ce avea mai de preţ, în afară de Bertie şi Ducesa. Porumbeii erau munca sa de-o viaţă. Pasiunea sa. Şi acum erau aruncaţi în