Cărți «Ghidul Nesimtitului cărți-povești pentru copii online gratis .Pdf 📖». Rezumatul cărții:
Dacă până acum traseistul era social-democrat, de-acum încolo o să fie liberal. Dacă până ieri el vitupera de pe poziţiile naţionalismului sălbatic, de mâine o să se înfăşoare în toga austeră a ţărănismului. Inconsecvenţă? Nici vorbă. Traseistul e gata să-ţi explice patetic că a fost victima unei erori de percepţie şi că, în fine, i s-a luat vălul de pe ochi. Or, asta nu e ipocrizie, nici fariseism, nici curvăsărie, ci pur şi simplu curajul de a-ţi recunoaşte eroarea şi de-a o lua de la capăt. Mai curat, mai uscat, protecţie şi pe margini. Capacitatea traseistului de a avea revelaţii oportune impune reevaluări energice şi piruete de patinator rutinat pe gheaţa politicii naţionale.
Spiritul lui se îmbină în cazul ăsta cu o altă calitate de căpătâi: puterea de a-i scălda în înjurături pe cei pe care i-ai copleşit cu laude până săptămâna trecută. În principiu, acest lucru urmează unei acomodări bine dozate. Numai că, atunci când îşi propune, traseistul are memoria mai scurtă decât fitilul unei grenade. Pentru el, şpagatul comportamental nu e o acrobaţie primejdioasă, ci dovada unei nesfârşite versatilităţi. Aşa stând lucrurile, colegul de ieri devine duşmanul de azi. Bronzul fără pată de acum o lună s-a transformat într-o jigodie ordinară. Amicul care-l însoţea şi la şedinţele de partid, şi la chefurile interminabile din teritoriu a luat chipul unei fiare fără scrupule, sub a cărei aparenţă mieroasă se ascunde un pericol fără seamăn pentru ţară. Finul afin s-a preschimbat în sfârâiac caraghios. Confratele întru idei înalte a eşuat la malul nisipos al ratării.
Pentru a-şi ilustra ataşamentul la noua structură, traseistul se cufundă în voluptatea excesului de zel. Calitatea de nou-venit îl obligă să recupereze decalajul care-l separă de colegi. Prin urmare, îmbrăţişează o retorică agresivă, în care sarcasmul gratuit, glumita de doi bani şi insulta la adresa „foştilor” se completează armonios. Traseistul reintegrat are grijă să-şi merite carnetul cu noua siglă. Prea puţin contează că, înjurându-şi tovarăşii de altădată, îşi înfierează într-un fel propriile convingeri din trecut. Traseistul trăieşte clipa şi face din acest lucru prioritatea absolută. O înregimentare tăcută nu impresionează pe nimeni. Una zgomotoasă şi ofensatoare le deschide ochii noilor colegi. „Ia te uită ce achiziţie importantă am făcut. Oho, da' ştii că le zice bine? De ce nu l-om fi transferat mai devreme?”
Uneori, calităţile de atlet ale traseistului îl aduc în situaţia de-a trece în interval de patru ani pe la tot atâtea partide. Nici asta nu-i ridică întrebări. În fond, nu vorbeşte toată lumea despre dorinţa, ba chiar despre nevoia de schimbare? Iar dacă el simte această nevoie o dată pe an, de ce să fie acuzat? Doar cine n-a trecut prin politică şi n-a văzut cum se iscălesc târgurile politice mai are naivitatea să arunce reproşuri şi să formuleze critici. E uşor să stai pe margine şi să arăţi cu degetul. Dar ia să-i vedem pe toţi cârcotaşii ăştia cum s-ar comporta dacă ar intra şi ei în vârtej.
Iar traseistul a descoperit între timp scurtăturile care-i asigură îndeplinirea obiectivului. El ştie că tergiversările sunt inutile, iar mustrările de conştiinţă ridicole. Poţi foarte bine să fii antisemit în 2003 şi filosemit în 2004. Poţi să mături pe jos cu ideea de proprietate primăvara şi s-o elogiezi stentorial toamna. Poţi să te solidarizezi cu ungurii astăzi şi să-i afuriseşti mâine. Poţi să invoci protecţia socială dimineaţa şi concurenţa liberă seara. Traseistul e capabil de o navetă interminabilă între partide şi de un slalom abil printre idei şi doctrine. Niciuna dintre ele nu-l confiscă definitiv; toate îi folosesc doar ca instrumente de legitimare vremelnică într-o ierarhie. Liberalul socialist, democratul conservator şi celelalte struţocămile din menajeria politică sunt maeştri în arta tocmelii, arhitecţi ai compromisului şi fachiri ai răzgândirii conjuncturale. Cine-i vede la lucru râde cu un ochi, plânge cu celălalt şi clatină resemnat din cap.
Cu nesimţitul la televizor.
Dar sigiliul de V. I. P. nu-l marchează doar pe nesimţitul politic. O categorie vrednică de atenţie îi include pe teleaşti, fie ei realizatori de emisiuni, moderatori sau simboluri ale diverselor posturi de televiziune. În cazul lor, nesimţirea e consecinţa firească a statutului. Fiecare dintre componenţii castei afişează o superioritate găunoasă şi se comportă după un cod al proastelor maniere însuşit cu aplicaţie. Excepţiile de la regulă sunt de obicei desconsiderate şi suscită comentarii acide din partea breslei. „Uite-l şi pe ăsta. Face televiziune de cinci ani şi tot n-a învăţat să-şi tutuiască invitaţii. Pe cine crede că prosteşte cu fiţele astea?”
Un bun prilej de sondare a nesimţirii televizive îl oferă calitatea de invitat la o emisiune care se înregistrează azi spre a fi difuzată peste două săptămâni. V. I. P.-ul care o concepe – să zicem, o tânără apetisantă, cu ochi frumoşi şi un decolteu mai adânc ca un panseu pascalian – stabileşte o listă de musafiri cu care vrea să stea de vorbă. Ocupată până peste cap, duduia deleagă sarcina invitării uneia dintre asistente, având grijă să-i susure la ureche: „Să nu întârzie vreunul, că-ţi mănânc ficaţii”. Asistenta primeşte o listă de persoane pe care le convoacă în numele V. I. P.-ului (sau, dacă preferaţi, V. I. P.-ei). Avertismentul primit o sperie atât de tare, încât fata alege soluţia siguranţei depline. Chiar dacă emisiunea are trei module şi la fiecare modul există doi invitaţi, ea îi cheamă pe toţi şase la aceeaşi oră. În principiu, filmările pentru primul modul încep la patru, dar, ca să se evite pocinoagele, invitaţia e făcută pentru ora două. Din punctul