libert sau sclav? Nume izvorâte din ambiție sau din împilare. Poți să te avânți către cer din orice ungher. „Înalță-te numai și arată-te vrednic zeilor!”[3] Dar nu cu aur și argint te vei face vrednic: din asemenea metale nu se poate face un chip de zeu. Gândeşte-te că, pe vremea când zeii ne ocroteau, chipurile lor erau de lut. Cu bine.

 

1) Cf. Homer, Odiseea 12, 47; 17, 2.

2) Alpii Graici, o parte a secțiunii occidentale a Alpilor, formau împreună cu Alpii Penini o provincie, unde Luciliu fusese procurator. Candavia este ținutul muntos al Illyriei.

3) Vergiliu, Eneida VIII, 364 (trad. G. Coşbuc).

       32. Grăbește-te spre libertate

 

Mă interesez de tine și întreb pe toți cei care vin din partea locului ce faci, unde ești, cu cine ești. Nu mă poți înșela: nu te slăbesc deloc. Poartă-te așa, ca și cum aș afla, mai mult, ca și cum aș vedea tot ce faci. Mă întrebi ce mă bucură mai mult din toate câte aflu despre tine? Faptul că nu aflu nimic, că cei mai mulți pe care-i întreb nu știu ce faci. Este lucru cuminte să nu te amesteci cu cei care sunt altfel decât tine și care doresc altceva. Am, într-adevăr, credința că nu te abați din drum și că vei stărui în ce ți-ai propus, oricât ai fi de împresurat de gloata celor care te asaltează.

Atunci? Mă tem nu că te vor schimba, ci că te vor stânjeni. Căci ne face mare rău chiar și cel care ne ține pe loc. Mai ales cu această viață scurtă, pe care noi o facem și mai scurtă prin nestatornicia noastră, pornind când într-o parte, când într-alta. Ne fărâmiţăm viața și ne-o sfâșiem bucată cu bucată. Grăbește-te, dragul meu Luciliu, și gândește-te ce zor ar fi pe tine, dacă te-ai ști gonit din spate de dușman, dacă l-ai vedea apropiindu-se călare, ținându-se de urmele fugarilor. Așa și este: ești urmărit. Zorește și fugi. Caută-ți un adăpost și gândește-te ce frumos ar fi să-ți închei viața înainte de a muri, așteptând apoi în liniște restul zilelor, care nu mai sunt în stăpânirea timpului, ci a fericirii vieții, și care nu e mai fericită dacă e mai lungă. O, când va veni oare ceasul să vezi că timpul nu mai are putere asupră-ți, să trăiești liniștit și împăcat, fără grija zilei de mâine, deplin mulțumit de tine? Vrei să știi de ce oamenii doresc cu sete ziua de mâine? Fiindcă niciunul nu-și ajunge sieși. Părinții tăi ți-au dorit altceva. Eu, dimpotrivă, îți doresc să disprețuiești toate acele lucruri cu care ei te-ar fi încărcat. În dorința de a te face bogat, ei ar fi jefuit mulți oameni, căci tot ce ți-ar fi adus ar fi trebuit să ia de la cineva. Eu îți urez s-ajungi stăpân pe tine, pentru ca spiritul tău muncit de gânduri nestatornice să se așeze odată și să știe ce vrea, pentru ca să-și găsească împăcarea cu sine, dobândind cunoștința binelui adevărat, pe care cine îl cunoaște îl și are, și pentru a nu mai simți nevoia prelungirii vieții. Cel care trăiește, după ce și-a încheiat viața, înseamnă că a trecut în sfârșit peste nevoi, că este dezrobit și liber. Cu bine.

       33. Cugetările filozofilor

 

Dorești să pun și în aceste scrisori, ca și în cele de mai înainte, unele maxime de-ale maeștrilor noștri. Acești filozofi nu umblau însă după floricele: întreaga lor construcție este plină de vigoare bărbătească. Este inegalitate acolo unde merită să fie remarcat numai ceea ce întrece măsura. Un singur copac nu izbește privirea dacă toți copacii din pădure sunt la fel de înalți. Poeziile și povestirile istorice sunt pline de asemenea maxime. De aceea, să nu crezi că ele sunt ale lui Epicur: sunt ale tuturor și mai ales ale noastre[1]. Dar la acela se văd mai bine, fiindcă la dânsul le găsești mai rar, fiindcă sunt neașteptate, fiindcă-i de mirare ca cineva care predică moliciunea să spună vreo vorbă mai bărbătească. Așa judecă cei mai mulți; după mine, Epicur este și energic, chiar dacă veşmântul lui are mâneci femeiești. Curajul, hărnicia, spiritul războinic se întâlnesc la perși tot atât de bine ca și la cei ce-și poartă sus cingătoarea.[2] Nu e deci motiv să ceri extrase și citate. La filozofii noștri găsești tot timpul ceea ce din alții poți culege când și când. Nu avem de aceea lucruri care iau ochii și nu amăgim pe cumpărătorul care, intrându-ne în prăvălie, nu ar găsi nimic altceva decât ceea ce este expus, ci îi permitem să-și ia singur probe, de unde vrea. Să zicem că am vrea să extragem, dintr-atâtea, anumite maxime. Cui să le atribuim? Lui Zenon, lui Cleante, lui Crisip, lui Panaetius[3], lui Posidonius?[4] Nu stăm sub conducerea unui rege; fiecare-și afirmă dreptul său. La epicurei, tot ce spune Hermarh, tot ce spune Metrodor[5] i se atribuie unui singur om. Tot ce vreunul dintr-înșii a rostit în școala lor a spus-o sub conducerea și sub autoritatea aceluia singur. Nu em, repet, chiar dacă am încerca, să extragem ceva dintr-un număr atât de mare de lucruri egale ca valoare.

„Numai săracu-și tot numără oile.”[6]

La noi, oriunde îți vei îndrepta ochii, vei găsi ceva care ar putea fi remarcat, dacă n-ai face alegerea între lucruri de aceeași valoare.

De aceea, părăsește speranța de a putea gusta pe alese operele celor mai mari oameni: trebuie să le cercetezi în întregime, să le studiezi în întregime. Totul cere continuitate. Lucrarea spiritului e întrețesută cu liniile construcției și din ea nu poți scoate nimic fără să se prăbușească întregul. Nu mă opun să cercetezi membrele unul câte unul, dar în omul întreg.

O femeie frumoasă