fața lui și brusc îl cuprinse o hotărâre de nezdruncinat. Cum să fie posibil ca numai femeile să programeze bine? Cu siguranță că era o prejudecată idioată!

Exista și situația opusă: femei care confirmau în domenii specifice bărbaților. De curând citise un articol despre o femeie-pilot, Hanna Reitsch, prima femeie aviatoare căpitan, și despre Melitta Schenk, contesă von Stauffenberg, inginer de zbor. Sau Leni Riefenstahl, care se afirmase nu doar în lumea filmului dominată de bărbați, ci trecea și drept unul dintre cei mai importanți producători de filme. De ce arta programării să îi rămână lui străină numai pentru că era bărbat?

Trebuia doar să își dea seama cum să facă asta, fără ca nimeni să prindă de veste.

Mai întâi pentru că s-ar pune problema de ce voia acest lucru.

Și în al doilea rând, nu trebuia ca ai săi colegi să înceapă să se îndoiască de bărbăția lui.

16.

Helene și Marie nu ratau niciodată tradiționala sărbătoare populară din luna mai, inițiativa aparținând totdeauna lui Marie, căreia îi plăcea să vină în oraș. Dimpotrivă, Helene avea senzația că devenea tot mai singuratică. De ce nu i s-ar alătura la o petrecere?

Se lăsa cu plăcere antrenată când Marie propunea ceva, pentru că mai întotdeauna era ceva amuzant.

La fel a fost și în această duminică de mai. Muzica de fanfară răsuna deasupra pajiștii, cerul era de un albastru strălucitor și în adierea permanentă a vântului cald fluturau sute de steaguri mândre. Mirosea a cârnați fripți, supă de mazăre, migdale prăjite și firește a bere. Pentru a sărbători faptul că Führerul readusese în Reich Boemia și Moravia și că Pilsen, orașul originar al fabricării berii, era acum german, astăzi berea era la preț special.

Și ce de lume! O îmbulzeală, o forfotă și o înghesuială între mesele lungi, dintre care jumătate se aflau sub corturi deschise. Berea sclipea în halbe din sticlă și atmosfera era entuziasmantă: în sfârșit Germaniei îi mergea bine! Führerul dovedise că era capabil să realizeze adevărate minuni. Nu dusese el așa-zisele mari puteri în manej de inelul prins în nas, ca pe un urs dansator?

Spre deosebire de Helene, lui Marie îi era ușor să intre în vorbă cu străini și astfel ajungea și prietena ei să mai schimbe o vorbă cu cineva pe care nu îl cunoștea. Marie părea că flirta – o impresie înșelătoare, deoarece ea nu se gândea nici măcar o secundă să îl înșele pe Otto. Între timp cei doi se logodiseră și fixaseră și nunta: la o săptămână după ce Marie împlinea optsprezece ani vor fi în fața altarului.

Otto urma să vină ceva mai târziu, când începea dansul. Mai avea de lucru în gospodărie și Marie îi spusese la telefon că era în regulă, până atunci va petrece după-amiaza ca fetele.

Au început cu un pahar cu bere pentru doamne. Nu le întreba nimeni de vârstă aici și Helene nu va da peste părinții ei. Apoi au căutat două locuri libere.

Helene ochi o masă de la care tocmai se ridicase un grup.

— Nu este bine, se opuse Marie. Acolo am sta singure.

Și se îndreptă către o masă la care ședea un grup de tineri în uniforme studențești. Întrebă dacă mai sunt locuri și tinerii se mai strânseră, ca să se poată așeza și ele. Au râs, dar se uitau doar la Marie, care în ochii Helenei părea astăzi frumoasă ca o zână.

Marie se interesă ce studiau. Istoria, răspunseră studenții, la Jena. Nu erau toți în același an, dar toți fuseseră concentrați și sărbătoreau „ultimele zile ca civili”, cum se exprimase unul dintre ei.

Un flăcău blond cu barbișon adăugă:

— Ultimele zile înainte să ne începem viața de eroi!

— Mie mi-ar mai fi trebuit pe puțin trei luni, spuse un al treilea, un tânăr mai înalt, cu ochii albaștri ca lavanda, care își legase părul strălucitor și negru cu un elastic într-o coadă mică de cal, care îi dădea un aspect neobișnuit.

— Păi de ce? întrebă Marie. Ce ai fi făcut în cele trei luni?

— Mi-aș fi terminat lucrarea de diplomă, răspunse acesta ridicând paharul cu bere și ciocnind cu ele. O perlă a cunoașterii, care acum zace, pe jumătate terminată, în computerul meu, iar eu, Arthur Freyh, îmi voi găsi moartea eroică, cu lucrarea neterminată și lipsind lumea de ea.

Colegii săi ciocniră și ei, scoaseră un urlet tragic-înfiorător și băură – evident un ritual de care Helene încă nu auzise. Ea și Marie ridicară de asemenea paharele, sorbiră din ele, apoi Marie întrebă:

— Și ce tratează această lucrare?

Pe Helene o surprindea mereu naturalețea prietenei ei. Pur și simplu întreba, întreba fără nicio jenă, dar nimeni nu părea să se simtă tras de limbă. Ba dimpotrivă, cei mai mulți răspundeau cu plăcere și îi destăinuiau Mariei cele mai personale lucruri.

Totdeauna erau întrebări simple, atât de firești. Și cu toate acestea, Helenei nu i-ar fi trecut nicicând prin minte.

— Lucrarea mea, explică Arthur cu coada lui de cal fistichie, este despre ceva care se cheamă „istorie speculativă”. Ideea principală a acestui tip de lucrare este că importanța unui anumit eveniment istoric poate fi corect apreciată când se descoperă ce s-ar fi întâmplat dacă evenimentul nu ar fi avut loc. O metodă oarecum contestată în mediul academic, dar dacă m-ai întreba pe mine, aș spune că majoritatea academicienilor este reprezentată de funcționari anchilozați, lipsiți de orice urmă de fantezie.

Marie se încruntă, cum făcea mereu când se gândea.

— Asta înseamnă că tu te gândești la ce s-ar fi întâmplat dacă de exemplu Columb nu ar fi descoperit America?

— Da, aceasta chiar este o temă, despre care deja s-a scris mult și anost. Părerea mea este că dacă temerarul Columb ar fi rămas în port, ar fi descoperit-o altcineva. Nu se susține. Este interesant în cazurile evenimentelor a căror importanță este subapreciată.

— Și ai descoperit un asemenea eveniment?

— Exact, răspunse el și luă o gură bună de bere.

Marie o privi pe Helene și întrebă cu o seriozitate mimată:

— Oare vrem să aflăm ce eveniment este acesta?