ai plecat de acasă. Ţi-am făcut eu vreun reproş cât de mic? Nu. Tinerii şi tinerele pleacă de acasă. Aşa este de când lumea şi pământul. După care te întorci. E nevoie să-mi spună careva de ce şi cum? Nu. Te-ai întors pentru că, pe lângă discul tău de succes, ai intrat într-o încurcătură oarecare acolo, pe Coasta de Vest.

― Ba n-am intrat în nicio încurcătură! îi replică el indignat.

― Ba da, ai intrat. Cunosc bine toate semnele. Sunt mama ta de foarte multă vreme şi n-ai cum să mă duci de nas, Larry. Ai căutat întotdeauna încurcăturile cu lumânarea, fără să-ţi cruţi nici măcar osteneala. Câteodată cred că traversai strada doar ca să poţi călca într-un rahat de câine. Dumnezeu mă va ierta că spun asta, pentru că Dumnezeu ştie că am dreptate. Sunt eu nebună? Nu. Sunt dezamăgită? Da. Sperasem că te vei schimba, odată ce te îndepărtezi de casă. Dar nu s-a întâmplat aşa. Ai plecat de aici, un băieţel în trupul unui bărbat, şi te-ai întors neschimbat, cu excepţia faptului că bărbatul şi-a făcut părul permanent. Ştii de ce-mi închipui eu că te-ai întors acasă?

Larry se uita la ea, dornic să-i vorbească, ştiind însă că unicul lucru pe care ar fi fost în stare să i-l spună i-ar fi scos pe amândoi din sărite: Nu plânge, mamă, da?

― Cred că te-ai întors acasă pentru că nu ţi-a venit în minte niciun alt loc unde te-ai fi putut duce. Nu cunoşteai pe nimeni, în afară de mine, care să te primească. Nu am spus niciodată o vorbă rea despre tine nimănui, Larry, nici măcar surorii mele, dar dacă m-ai adus în stare, am să-ţi mărturisesc exact ce cred despre tine. Te consider un profitor. Întotdeauna ai fost aşa. Este ca şi cum Dumnezeu ar fi omis o parte din tine atunci când El te-a făcut, în trupul meu. Nu eşti rău, nu asta vreau să spun. Dacă mă gândesc la nişte cartiere în care a trebuit să locuim după moartea tatălui tău, ai fi ajuns un stricat dacă aveai sămânţa asta în tine, Dumnezeu mi-e martor. Cred că lucrul cel mai rău asupra căruia te-am surprins a fost când scriai o porcărie în holul de la intrarea blocului din Carstairs Avenue, în Queens.

Îşi amintea. Ea-i scrisese atunci acelaşi cuvânt pe frunte, cu creta, şi apoi îl silise să înconjoare blocul respectiv de trei ori, însoţit de ea. De atunci nu mai scrisese niciodată acel cuvânt, şi niciun alt cuvânt pe vreo clădire, perete sau poartă.

― Partea cea mai tristă, Larry, este că tu ai intenţii bune. Câteodată îmi trece prin minte că ar fi fost o adevărată binecuvântare dac-ai fi fost un soi mai rău. După cum se prezintă acum situaţia, dai semne că înţelegi ce anume este în neregulă, dar nu şi cum să intervii. Şi nici eu nu ştiu cum să procedez. Am încercat în toate felurile pe care le-am ştiut eu pe când erai copil. Şi atunci, când ţi-am scris cuvântul pe frunte, era tot o încercare... În momentul respectiv ajunsesem deja la disperare, altfel nu te-aş fi supus la un lucru atât de oribil. Eşti un profitor, asta-i tot. Te-ai întors acasă pentru că ştiai că trebuie să dau. Nu oricui, ci ţie în mod special.

― Am să plec de la tine, zise el, pronunţând fiecare cuvânt ca şi cum ar fi încercat să scuipe un ghemotoc uscat de puf. Chiar astăzi după-amiază.

Apoi îi trecu prin cap că nu-şi putea permite să se mute de la ea, cel puţin până când Wayne nu-i va trimite următorul cec cu drepturi de autor – sau ceea ce mai rămânea din el după ce termina de hrănit pe cei mai flămânzi dintre cei ce-l hăituiau în L.A. Cât despre cheltuielile obligatorii, achitase chiria pentru garajul Datsunului Z, iar până vineri trebuia neapărat să-şi plătească şi rata, dacă dorea să nu-i vină pe cap vreun portărel prietenos de prin vecini şi să-i ridice maşina. După cheful de noaptea trecută – care începuse atât de nevinovat, cu Buddy şi cu logodnica lui şi cu specialista în igienă orală pe care o cunoştea logodnica, o fată foarte simpatică din Bronx, Larry, o să-ţi placă la nebunie, are un simţ al umorului nemaipomenit —, stătea destul de rău cu banii. Nu. Dacă dorea să se exprime corect, rămăsese în fundul gol. Gândul acesta îl făcu să intre în panică. Dacă o părăsea pe maică-sa acum, unde avea să se ducă? Într-un hotel? Portarul oricărui stabiliment mai răsărit decât o păduchelniţă i-ar fi râs în nas şi l-ar fi trimis la dracu’. Purta ţoale de lux, însă ăştia se pricep. Au un miros al lor special, ticăloşii. Simt de la o poştă un portofel gol.

― Nu pleca, îl rugă ea blând. Te rog să nu pleci, Larry. Am cumpărat special nişte mâncare. Poate c-ai şi văzut. Şi, pe urmă, speram să putem juca împreună nişte gin rummy diseară.

― Mamă, dar tu habar n-ai să joci gin, îi răspunse el, zâmbind slab.

― În schimbul unui cent pentru fiecare punct, îţi ofer ocazia să înveţi jocul, puştiule.

― Poate dacă-ţi dau avans patru sute de puncte...

― Auzi ce scoate din el, se hlizi ea încetişor. Poate eu să-ţi dau ţie patru sute de puncte avans. Nu pleca, Larry. Ce zici?

― De acord, îi răspunse el.

Pentru prima oară în ziua respectivă se simţea bine, cu adevărat bine. O voce subţire îi şoptea că o ia de la capăt, că rămăsese acelaşi Larry căruia-i place să călătorească pe gratis, dar refuză să-şi plece urechea la vocea aceea. În cazul de faţă, era vorba de maică-sa, ea îl rugase. E adevărat că-i zisese nişte lucruri destul de grele înainte de a-l ruga, dar o rugăminte rămâne o rugăminte, poţi să negi?

― Uite care-i treaba. Cumpăr eu biletele pentru jocul de pe 4 iulie. Oricum, o să te curăţ diseară, aşa că-mi scot paguba.

― Tu nu eşti în stare să cureţi nici o roşie, îi replică ea prietenos, apoi se întoarse la rafturi. Există o toaletă pe culoar. De ce nu te duci să-ţi speli sângele de