pentru care foloseşti o capsulă incendiară. În Nam, soldaţii Cong au făcut să explodeze o mulţime de depozite de muniţie chiar în felul ăsta, ba chiar folosind propriile noastre fitile incendiare. Îl pui sub camion, pe ţeava de eşapament. Dacă nimeni nu porneşte camionul, se declanşează când trece timpul prevăzut. Dacă îl porneşte, explodează când se încălzeşte ţeava. Într-un fel sau altul, bum, şi s-a terminat cu camionul. Singurul lucru care nu se potrivea a fost că în garaj există întotdeauna vreo zece cisterne cu combustibil, iar noi nu le folosim într-o ordine anume. Prin urmare, după ce l-am dus pe bietul Freddy la spital, John Waite şi cu mine ne-am întors acolo. John se ocupă de garaj şi era în culmea furiei. Îl văzuse acolo pe Trash ceva mai devreme.

― E sigur că era Trashcan Man?

― Cu toate arsurile alea de pe braţ este foarte greu de confundat, nu crezi? Bine? În momentul respectiv nimeni nu s-a gândit la nimic. Îşi vârâse nasul, dar cam asta-i în general treaba lui, nu-i aşa?

― Mda, consider că e corect exprimat.

― Aşa că eu şi cu John am început să cercetăm şi celelalte cisterne. Şi, ce să vezi, pe fiecare dintre ele era montat câte un sistem incendiar. Le-a pus pe ţevile de eşapament, chiar dedesubtul rezervoarelor de combustibil. Motivul pentru care camionul pe care l-am folosit a sărit primul în aer a fost că ţeava s-a încălzit, după cum îţi povesteam, corect? Dar şi celelalte se pregăteau să plece. Două sau trei scoteau deja fum. O parte a cisternelor erau goale, dar cel puţin cinci erau pline cu combustibil de avion. În doar zece minute am fi pierdut jumătate din bază.

Isuse, se tângui Lloyd în sinea lui. E de rău. Mai rău de atât nici că s-ar putea.

Carl îi arătă mâna plină de băşici.

― Cu asta m-am ales când am tras de un fitil fierbinte. Acum înţelegi de ce trebuie să dispară?

Lloyd îi răspunse nesigur:

― Poate cineva i-a furat dispozitivele astea din tractor, în timp ce el făcea pipi sau mai ştiu eu ce.

― Nu s-a întâmplat aşa, îi spuse Carl calm. Cineva s-a simţit jignit atunci când îşi prezenta, mândru, jucăriile, şi i-a venit în minte să ne ardă pe toţi. A fost la un pas de succes. Trebuie făcut ceva, Lloyd.

― Foarte bine, Carl.

Îşi petrecu restul după-amiezii întrebând în stânga şi în dreapta de Trash – îl văzuse cineva sau ştia pe unde este? Priviri ferite şi răspunsuri negative. Vestea se răspândise. Poate că asta era bine. Oricine îl vedea se va grăbi să raporteze, în speranţa că avea să se bucure de mai multă trecere în faţa celui mare. Dar Lloyd bănuia că nimeni nu-l va vedea pe Trash. Lovise, iar acum se întorsese probabil în deşert, în tractorul lui pe şenile.

Se uită la pasienţa întinsă dinaintea lui şi-şi controlă cu grijă impulsul de a mătura cărţile de joc de pe masă. Preferă să mai trişeze o dată, scoţând un as, şi să continue să joace. N-avea nicio importanţă, dacă Flagg dorea să pună gheara pe el, nu-i rămânea decât să-l caute. Trashy avea să sfârşească răscrăcănat pe o cruce, exact ca Hec Drogan. Mare ghinion, băi băiete.

Dar în ungherul cel mai secret al inimii lui, se mira.

În ultima vreme se petrecuseră lucruri care nu-i plăceau. Dayna, de exemplu. Adevărat, Flagg aflase despre ea, dar de vorbit, fata nu vorbise. Reuşise, nu înţelegea cum, să scape prin moarte, lăsându-i în ceaţă în privinţa celui de-al treilea spion.

Asta era altă chestie. Cum de nu ştia Flagg din prima de soarta celui de-al treilea spion? Ştiuse de băşinosul ăla bătrân, iar când se întorsese din deşert aflase şi despre Dayna şi le spusese exact cum avea de gând să se poarte cu ea. Dar nu-i mersese.

Iar acum, Trashcan Man.

Trash nu era un nimeni. Poate că pe vremuri fusese, dar acum se schimbase socoteala. Purta la gât piatra neagră a Omului Întunecat, exact ca el. După ce îi prăjise creierii avocatului ăluia cu gură mare la L.A., Lloyd îl văzuse pe Flagg punându-şi mâinile pe umerii lui Trashcan şi spunându-i cu blândeţe că toate visele fuseseră adevărate. Iar Trash şoptise: „Îmi dau viaţa pentru tine.”

Lloyd nu avea de unde să ştie ce se mai întâmplase între cei doi, în orice caz părea limpede că omul bântuia prin deşert cu binecuvântarea lui Flagg. Iar acum Trashcan Man o luase razna.

Ceea ce ridica nişte întrebări destul de serioase.

Aceasta era şi cauza pentru care Lloyd stătea aici singur, la ora 9 seara, trişând la pasienţă şi dorindu-şi să fie beat criţă.

― Domnul Henreid?

Ce-o mai fi şi asta? Îşi ridică privirile şi văzu o fată frumuşică, în pantaloni albi scurţi şi o bluză care nu-i acoperea ca lumea nici măcar sfârcurile sânilor. Interesul exagerat pentru sex al tinerei era vizibil, dar avea o figură nervoasă şi palidă, aproape bolnavă. Îşi muşca mereu unghia unuia dintre degetele mari şi Lloyd constată că avea toate unghiile roase.

― Ce-i?

― Tr... trebuie să-l văd pe domnul Flagg.

Forţa îi dispăru foarte repede din voce, spre sfârşitul propoziţiei transformându-se în şoaptă.

― Ia te uită, chiar vrei? Dar ce-ţi închipui tu, că sunt secretarul lui intim?

― Dar... mi s-a spus... să te caut pe tine.

― Cine a spus?

― Păi, Angie Hirschfield. Ea mi-a zis.

― Cum te cheamă?

― Ah, Julie. Chicoti, dar doar dintr-un simplu reflex. Spaima i se ghicea în continuare pe chip, iar Lloyd se întrebă plictisit ce porcărie mai era şi asta. O fată ca ea n-ar fi întrebat de Flagg decât într-o situaţie cu adevărat serioasă. Julie Lawry.

― Uite ce este, Julie Lawry, Flagg nu se află la Las Vegas în momentul de faţă.

― Când se-ntoarce?

― Nu ştiu. Vine şi pleacă şi nu poartă asupra lui un sistem de semnalizare. Şi nici nu-mi dă mie socoteală. Dacă ai ceva, spune-mi mie şi am să mă îngrijesc ca mesajul să ajungă la el. Tânăra îl măsură neîncrezătoare, iar Lloyd repetă ceea ce-i spusese şi lui Carl Hough în după-amiaza aceea: De asta mă aflu eu aici, Julie.

― Okay. Apoi, adăugă cu grabă: Dacă-i important, să-i zici că eu am fost cea care ţi-a spus. Julie Lawry.

― Okay.

― Nu uiţi?

― Nu, pentru numele lui Dumnezeu!