Scopul unei relaţii este de a decide ce parte din tine ai vrea „să se arate „, nu ce parte din celălalt ai putea să capturezi şi să păstrezi.

  Există un singur scop pentru o relaţie – de fapt pentru toată viaţa: să fii şi să decizi Cine Eşti cu Adevărat.

  E foarte romantic să spui că tu erai „un nimic” până când nu a apărut o anumită persoană, dar aceasta nu este adevărat. Ba, chiar mai rău, aruncă asupra acestei persoane o povară incredibilă de a fi ceea ce el sau ea nu este cu adevărat.

  Nevrând „să te dezamăgească”, ei încearcă din răsputeri să fie şi să facă nişte lucruri, până când nu mai pot.

  Nu mai pot să se încadreze în imaginea pe care tu ai construit-o despre ei, nu mai pot să rămână în rolurile pe care tu le-ai dat să le joace şi, astfel, creşte resentimentul şi urmează mânia.

  În cele din urmă, pentru a se salva pe ei înşişi (cât şi relaţia), aceste persoane încep să-şi ceară înapoi adevărata lor faţă, acţionând tot mai mult în concordanţă cu Cine Sunt Ei cu Adevărat. Din acest moment, tu spui că ei „s-au schimbat”. E foarte romantic să spui că, din clipa în care a intrat cineva special în viaţa ta, te simţi desăvârşit.

  Totuşi, scopul unei relaţii nu este de a avea o altă persoană care să te desăvârşească, ci de a avea pe cineva cu care să împărtăşeşti desăvârşirea ta.

  În asta constă paradoxul relaţiilor umane: tu nu ai nevoie de o anumită persoană pentru ca tu să trăieşti pe deplin experienţa lui Cine Eşti şi. fără o altă persoană, tu eşti un nimic.

  Acestea sunt atât misterul, cât şi minunea – atât frustrarea, cât şi bucuria experienţei umane. E nevoie de o înţelegere profundă şi de o voinţă totală de a trăi în interiorul acestui paradox într-un mod care să aibă sens. Observ că foarte puţini oameni o fac.

  De-a lungul anilor în care se formează o relaţie, voi intraţi în ea plini de nerăbdare, de energie sexuală, cu o inimă larg deschisă şi cu un suflet plin de bucurie şi de zel.

  Undeva între vârsta de 40 până la 60 de ani (iar pentru unii e mai degrabă la începutul acestei perioade), aţi abandonat toate visele voastre măreţe, aţi pus de o parte speranţele cele mai înalte şi v-aţi mulţumit cu mai puţin sau cu aproape nimic.

  Problema este atât de simplă, atât de elementară şi totuşi atât de tragic de prost înţeleasă: cele mai mari vise ale voastre, cele mai înalte idealuri, cele mai dragi speranţe sunt legate de persoana iubită, mai degrabă decât de Sinele vostru iubit. Testul relaţiei voastre este legat de cât de bine s-a încadrat celălalt în idealul vostru şi de cât de mult v-aţi ridicat voi la idealul lui sau al ei. Totuşi, singurul test adevărat este cât de bine v-aţi ridicat voi la idealul vostru.

  Relaţiile sunt sacre, pentru că ele oferă cea mai mare ocazie a vieţii – de fapt singura ei ocazie – de a crea şi de a produce experienţa celei mai înalte conceptualizări a Sinelui vostru. Relaţiile eşuează când le vedeţi ca pe cea mai înaltă ocazie a vieţii de a crea şi a produce experienţa celei mai înalte conceptualizări a celuilalt.

  Lăsaţi-o pe cealaltă persoană din interiorul relaţiei să-şi facă griji legate de Sine – ce face, ce este şi ce are Sinele; ce vrea, cere şi dă Sinele; ce caută, creează şi trăieşte ca experienţă Sinele – şi întreaga relaţie va servi în mod magnific atât scopului ei, cât şi participanţilor la ea!

  Lăsaţi fiecare persoană din interiorul relaţiei să-şi facă griji, nu în legătură cu celălalt ci numai, numai, numai în legătură cu propriul Sine.

  Aceasta pare a fi o învăţătură ciudată, deoarece vi s-a spus că, într-o relaţie de cea mai înaltă calitate, îţi faci griji numai pentru celălalt. Adevăr vă spun Eu vouă: o relaţie eşuează din cauza concentrării voastre asupra celuilalt – a obsesiei voastre pentru celălalt.

  Cum este celălalt? Ce face celălalt? Ce are celălalt? Ce spune celălalt? Ce vrea? Ce cere? Ce gândeşte? Ce speră? Ce plănuieşte?

  Maestrul înţelege că nu contează ce este, face, are, spune, vrea, cere celălalt. Nu contează ce gândeşte, speră, plănuieşte celălalt. Singurul lucru care contează este ce Eşti tu faţă de toate aceste lucruri. Cea mai iubitoare persoană e cea care se centrează în jurul propriului Sine.

  Este o învăţătură foarte radicală.

  Nu şi dacă o priveşti cu atenţie. Dacă nu poţi să-ţi iubeşti propriu Sine, nu poţi să-l iubeşti pe celălalt. Mulţi oameni fac greşeala de a căuta dragostea de Sine prin dragostea pentru celălalt. Desigur, ei nu-şi dau seama că fac acest lucru. Nu este un efort conştient. Se întâmplă doar în mintea lor, în profunzimea minţii lor. În ceea ce numiţi voi subconştient. Ei gândesc: „dacă eu îi voi iubi pe ceilalţi, şi ei mă vor iubi. Atunci eu voi fi demn de a fi iubit şi mă pot iubi”.

  Reversul este că atât de mulţi oameni se urăsc pe ei înşişi deoarece simt că nu există nimeni care să-i iubească. Aceasta este o boală – este atunci când oamenii sunt „bolnavi din dragoste” – deoarece adevărul este că alţi oameni îi iubesc cu adevărat, dar acest lucru nu contează. Indiferent de cât de mulţi oameni îşi manifestă dragostea pentru ei, lor nu le este destul.

  Mai întâi, ei nu te cred. Cred că încerci să-i manipulezi – încerci să obţii ceva de la ei. (Cum ai putea să-i iubeşti pentru ce sunt ei cu adevărat? Nu, trebuie să fie o greşeală. Precis că vrei ceva! Dar oare ce vrei?)

  Ei stau şi încearcă să-şi dea seama cum ar fi posibil ca cineva să-i iubească cu adevărat. Aşa că nu te cred şi