pornesc o campanie ca să te facă să o dovedeşti. Trebuie să dovedeşti că iubeşti. Pentru a face aceasta, e posibil ca ei să-ţi ceară să începi să-ţi schimbi comportamentul.

  În al doilea rând, dacă ei ajung în cele din urmă într-un loc unde pot să creadă că tu iubeşti, încep imediat să-şi facă griji în legătură cu cât timp vor fi în stare să-ţi păstreze dragostea. Aşa că, pentru a nu pierde dragostea ta, ei încep să schimbe comportamentul lor.

  Astfel, doi oameni, literalmente se pierd pe ei înşişi într-o relaţie. Intră în această relaţie, sperând să se găsească pe ei înşişi şi se pierd.

  Pierderea Sinelui într-o relaţie este cea care provoacă mare parte din amărăciune într-un cuplu.

  Doi oamenii se unesc într-un parteneriat sperând că întregul va fi mai mare decât suma părţilor şi descoperă că este mai mic. Ei se simt mai puţin decât când erau singuri.

  Mai puţin capabili, mai puţin îndemânatici, totul e mai puţin incitant, mai puţin atrăgător, mai puţin vesel, mai puţin mulţumitor.

  Deoarece ei realmente sunt „mai puţin”, au renunţat la mare parte din ceea ce sunt pentru a fi – şi a rămâne – în relaţie.

  Nu s-a dorit niciodată ca relaţiile să fie înţelese în acest mod. Şi, totuşi, în felul acesta sunt ele trăite ca experienţă de către mai mulţi oameni decât ţi-ai putea închipui vreodată.

  De ce? De ce?

  Deoarece oamenii au pierdut legătura (dacă au avut-o vreodată) cu scopul relaţiilor.

  Atunci când pierdeţi din vedere faptul că amândoi sunteţi suflete sacre pornite într-o călătorie sacră, nu mai puteţi vedea scopul, motivul, aflat la baza tuturor relaţiilor.

  Sufletul a venit în corp şi corpul a venit la viaţă cu scopul de a evolua. Voi evoluaţi, voi deveniţi. Iar voi folosiţi relaţiile voastre cu absolut orice, pentru a decide ce deveniţi. Aceasta este treaba pe care aţi venit s-o faceţi aici. Aceasta este bucuria de a-ţi crea Sinele. De a vă cunoaşte Sinele. De a deveni în mod conştient ceea ce doriţi să fiţi. Este ceea ce Eu am vrut să spun prin noţiunea de a fi conştient de Sine.

  V-aţi adus Sinele în această lume relativă pentru ca să puteţi avea instrumentele cu care să cunoaşteţi şi să trăiţi experienţa lui Cine Eşti cu Adevărat. Cine Eşti este cel pe care-l creezi tu însuţi ca să existe în relaţie cu restul. Relaţiile voastre personale sunt cele mai importante elemente în acest proces. Relaţiile voastre personale sunt, de aceea, teren sfânt. Ele nu au, practic, nimic de-a face cu celălalt şi totuşi, deoarece ele îl implică pe celălalt, ele au cea mai mare legătură cu celălalt.

  Aceasta este dicotomia divină. Acesta este cercul închis. Aşa că, nu este câtuşi de puţin exagerat să spui: „binecuvântaţi să fie cei preocupaţi de Sine, pentru că ei Îl vor cunoaşte pe Dumnezeu”. S-ar putea să nu fie o ţintă proastă a vieţii voastre să vă cunoaşteţi partea cea mai înaltă a Sinelui şi să rămâneţi centraţi pe acest scop.

  Prima voastră relaţie trebui să fie deci cu Sinele vostru. În primul rând, trebuie să învăţaţi să vă cinstiţi, să vă îngrijiţi şi să vă iubiţi Sinele.

  Trebuie, în primul rând, să vă vedeţi Sinele ca pe ceva de valoare, înainte de a-l putea vedea pe celălalt ca având valoare. Trebuie, în primul rând, să vă vedeţi Sinele ca fiind binecuvântat, înainte de a-l putea vedea pe celălalt ca fiind binecuvântat. Trebuie, în primul rând, să vă vedeţi Sinele ca fiind sfânt, înainte de a recunoaşte sfinţenia în celălalt.

  Dacă puneţi căruţa în faţa boilor – aşa cum v-o cer majoritatea religiilor – şi îl recunoaşteţi pe altul ca fiind sfânt, înainte de a recunoaşte sfinţenia voastră, într-o zi nu o să vă mai placă. Există un singur lucru pe care niciunul dintre voi nu-l poate accepta şi acesta este să admiteţi că cineva este mai sfânt decât voi. Şi totuşi, religiile voastre vă forţează să-i numiţi pe alţii mai sfinţi decât voi. Şi aşa faceţi, pentru un timp. Apoi îi crucificaţi.

  I-aţi crucificat (într-un fel sau altul) pe toţi învăţătorii trimişi de Mine, nu doar pe Unul. Aţi procedat în felul aceasta, nu pentru că ei erau mai sfinţi decât voi, ci pentru că voi i-aţi făcut să fie aşa.

  Toţi învăţătorii trimişi de Mine au venit cu acelaşi mesaj. Nu „eu sunt mai sfânt decât tine”, ci „tu eşti tot atât de sfânt ca şi mine”.

  Acesta este mesajul pe care nu aţi fost în stare să-l auziţi; acesta este adevărul pe care nu aţi fost în stare să-l acceptaţi. Şi acesta este motivul pentru care nu veţi putea niciodată să vă îndrăgostiţi cu adevărat şi cu curăţenie sufletească de altcineva. Voi nu v-aţi îndrăgostit niciodată cu curăţenie sufletească de Sinele vostru.

  Adevăr vă spun Eu vouă: păstraţi acum şi pentru totdeauna Sinele vostru ca centru al preocupărilor voastre. Căutaţi să vedeţi ce sunteţi, ce faceţi şi ce aveţi voi într-un anumit moment, nu ce se întâmplă cu celălalt.

  Salvarea voastră nu se află în acţiunea altuia, ci în acţiunea şi reacţia voastră.

  Înţeleg, dar tot ce-mi spui sună, oarecum, ca şi când nouă nu ar trebui să ne pese de ce ne fac alţii în cadrul unei relaţii. Ei pot să facă orice şi, atâta timp cât ne ţinem echilibrul, ne preocupăm doar de Sinele nostru şi alte chestii din astea, nimic nu ne poate atinge. Dar ceilalţi ne ating cu adevărat. Acţiunile lor ne fac uneori rău cu adevărat.

  Acesta este momentul când eu nu mai ştiu ce să fac – atunci când acest rău apare în cadrul unei relaţii. E foarte în regulă să spui „stai de-o parte; fa să nu te afecteze”, dar e mai uşor de spus decât de făcut. Eu mă simt cu adevărat rănit de cuvintele şi acţiunile celorlalţi din cadrul unei relaţii.

  Va veni o zi în care