Tu reacţionezi aşa, pentru că ai uitat acest lucru. Dar nu-i nimic. Este o parte a procesului de creştere. Este o parte a evoluţiei. Este Lucrarea Sufletului pe care tu o realizezi într-o relaţie şi, în acelaşi timp, este o mare reamintire, o uriaşă înţelegere a lucrurilor. Cât timp nu-ţi vei aminti de aceasta şi de cum să foloseşti relaţia ca pe un instrument pentru a-ţi crea Sinele, trebuie să acţionezi la nivelul la care eşti acum. Este nivelul tău de înţelegere, nivelul tău de voinţă, nivelul tău de reamintire.

  Există, de altfel, lucruri pe care le poţi face când reacţionezi îndurerat şi rănit la ceea ce este, spune sau face celălalt. Primul este să recunoşti cinstit, în sinea ta şi în faţa celuilalt, exact ceea ce simţi.

  Multora dintre voi le e frică s-o facă, pentru că vă gândiţi că „vă pune într-o lumină proastă”. Undeva, adânc în interiorul vostru, vă daţi seama că este, probabil, ridicol „să vă simţiţi aşa”. Că este, probabil, o dovadă de meschinărie, că voi sunteţi „mai buni decât atât”. Dar, n-aveţi ce-i face, aşa vă simţiţi şi gata.

  Nu puteţi face decât un singur lucru. Trebuie să vă cinstiţi sentimentele. Pentru că, a vă cinsti sentimentele, înseamnă a vă cinsti propriul Sine. Şi trebuie să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi. Cum crezi tu că o să înţelegi şi să cinsteşti sentimentele altuia, dacă tu nu poţi cinsti sentimentele din interiorul Sinelui tău?

  Prima întrebare care se pune în orice proces interactiv cu un altul este: Cine Sunt Eu şi Cine Vreau Eu să Fiu în relaţia cu acesta?

  Adesea, nu-ţi aminteşti Cine Eşti şi nu ştii Cine Vrei să Fii, până când nu testezi câteva modalităţi de a fi. De aceea este atât de important să-ţi cinsteşti sentimentele cele mai adevărate.

  Dacă primul tău sentiment este unul negativ, este suficient, adesea, să-l simţi, pur şi simplu, pentru a scăpa de el. Atunci când simţi furie, simţi că ai o stare proastă, simţi o senzaţie de dezgust, simţi mânie, simţi că vrei „să faci rău la rândul tău”, poţi scăpa de toate aceste sentimente primare ca nefiind „Cine Vrei Tu să Fii”.

  Maestrul este cel care a trecut prin suficient de multe astfel de experienţe pentru a şti dinainte care este alegerea finală. El nu trebuie să „testeze” nimic. El a mai purtat aceste haine şi ştie că nu i se potrivesc, pentru că nu-l reprezintă. Şi, întrucât viaţa unui Maestru este închinată unei permanente realizări de Sine aşa cum se ştie el că este, el nu acceptă niciodată astfel de sentimente nepotrivite.

  De aceea, Maeştrii sunt imperturbabili în faţa a ceea ce alţii numesc dezastru. Un Maestru binecuvântează dezastrul, pentru că ştie că din sămânţa lui (şi a întregii experienţe) iese creşterea Sinelui.

  Iar al doilea scop în viaţa unui Maestru este întotdeauna creşterea, deoarece, o dată ce şi-a construit pe deplin Sinele, nu mai are nimic altceva de făcut decât să fie mai mult decât atât.

  Acesta este etapa în care se trece de la munca sufletului la munca lui Dumnezeu, pentru că de aşa ceva Mă ocup Eupar Pentru ca să continuăm această discuţie, voi considera că tu încă eşti la nivelul muncii sufletului. Încă te străduieşti să construieşti pe Cine Eşti Tu cu Adevărat (să-l faci să fie „real”).

  Viaţa (Eu) îţi va da din plin ocazii să creezi aceasta (aminteşte-ţi că viaţa nu este un proces de descoperire, ci un proces de creaţie).

  Poţi să-l creezi pe Cine Eşti, iarăşi şi iarăşi. De fapt o şi faci – în fiecare zi. Totuşi, aşa cum stau lucrurile acum, nu oferi întotdeauna acelaşi răspuns. În cadrul unei experienţe exterioare identice, într-o zi poţi să alegi să fii răbdător, iubitor şi amabil în relaţie cu ea. Într-altă zi, poţi să alegi să fii mânios, urâcios şi trist.

  Maestrul este cel care întotdeauna oferă acelaşi răspuns şi răspunsul este întotdeauna alegerea cea mai înaltă.

  În această privinţă, Maestrul este deosebit de previzibil. În schimb, elevul este complet imprevizibil. Poţi să spui cum se descurcă el pe drumul spre a ajunge Maestru, pur şi simplu observând cât de previzibilă este această persoană, atunci când face cea mai înaltă alegere ca răspuns sau reacţie la o situaţie.

  Desigur că aceasta deschide o altă întrebare: care alegere e cea mai înaltă?

  Aceasta este o problemă în jurul căreia s-au învârtit filosofiile şi teologiile oamenilor, încă de la începutul începuturilor. Dacă întrebarea te preocupă cu adevărat, eşti deja pe drumul spre a deveni Maestru.

  Aceasta, deoarece adevărul este că majoritatea oamenilor continuă să fie preocupaţi de o cu totul altă întrebare. Nu care este cea mai înaltă alegere, sau care este cea mai profitabilă, ci: oare cum aş putea să am cele mai mici pierderi?

  Atunci când viaţa este trăită din punctul de vedere al controlului prejudiciilor sau al avantajului optim, se pierde adevăratul beneficiu în viaţă. Se risipeşte ocazia. Se pierde şansa. Pentru că, o viaţă trăită astfel este o viaţă trăită din frică – iar o asemenea viaţă este o minciună.

  Pentru că tu nu însemni frică, tu însemni iubire. Iubire care nu trebuie protejată, iubire care nu poate fi pierdută. Dar nu vei şti niciodată aceasta din propria ta experienţă, dacă vei continua să răspunzi la a doua întrebare şi nu la prima. O persoană care consideră că există numai ceva de câştigat sau de pierdut îşi pune a doua întrebare. Şi numai o persoană care vede viaţa într-un mod diferit; care vede Sinele ca pe cea mai înaltă fiinţă; care înţelege că a câştiga sau a pierde nu este testul, ci doar a iubi sau a nu iubi – numai acea persoană îşi pune prima întrebare.

  Cel care pune a doua întrebare spune „eu