nu poţi cumpăra ieftin proprietăţi imobiliare. Eu, din experienţă, ştiu că lucrurile stau altfel. Chiar şi la New York sau la Tokio ori în jurul oricărui oraş există adevărate chilipiruri, pe care nimeni nu le bagă în seamă. La Singapore, unde veşnic cresc preţurile la proprietăţile imobiliare, există încă multe chilipiruri la tot pasul. De câte ori aud pe cineva că îmi spune: „Aşa ceva nu se poate aici”, referindu-se la felul în care investesc eu, le reamintesc tuturor că dacă ar fi fost să se exprime corect, ar fi trebuit să spună: „Nu ştiu cum s-ar putea face aşa ceva aici... deocamdată.”

Multe ocazii nu se văd cu ochiul, ci cu mintea. Mulţi oameni nu se îmbogăţesc niciodată pur şi simplu pentru că nu au pregătirea financiară necesară pentru a detecta ocaziile aflate chiar sub nasul lor.

Adesea sunt întrebat: „Cum să încep?”

În ultimul capitol ofer zece paşi pe care i-am urmat pe drumul libertăţii mele financiare. Nu uitaţi însă ca întotdeauna să vă şi distraţi, pentru că este un simplu joc. Uneori câştigaţi, alteori învăţaţi. Dar distraţi-vă. Majoritatea oamenilor nu câştigă niciodată pentru că se tem prea tare să nu piardă. De aceea şcoala tradiţională mi se pare o prostie. La şcoală învăţăm că nu e bine să greşeşti şi suntem pedepsiţi de fiecare dată când greşim. Şi totuşi, dacă priviţi cu atenţie felul cum sunt concepuţi oamenii, ei învaţă tocmai din greşeli. Învăţăm să mergem căzând mai întâi. Dacă n-am fi căzut niciodată, n-am fi mers niciodată. Acelaşi lucru este valabil şi pentru mersul cu bicicleta. Încă mai am cicatrice pe genunchi, dar acum pot merge pe bicicletă fără să mă gândesc măcar. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul îmbogăţirii. Din păcate, principalul motiv pentru care majoritatea oamenilor nu sunt bogaţi este că se tem să nu piardă. Învingătorii nu se tem de pierderi, de eşecuri. Dar rataţii se tem. Eşecurile sunt parte componentă a procesului reuşitei. Cei care evită eşecul evită şi reuşita. Eu privesc banii mai curând ca pe un meci de tenis. Joc serios, greşesc, mă corectez, apar alte greşeli, mă corectez şi mă îndrept. Când pierd meciul, mă duc la plasă, îi strâng mâna adversarului, îi zâmbesc şi îi spun: „Ne vedem sâmbăta viitoare.”

 

Există două tipuri de investitori.

1. Primul şi cel mai obişnuit tip de investitor este cel care cumpără un pachet de investiţii. Ei sună un intermediar, cum ar fi o companie de proprietăţi imobiliare, un agent de Bursă sau un finanţist, şi cumpără ceva. Poate să fie o participare la un fond mutual, acţiuni sau obligaţiuni. Este o modalitate bună, cinstită şi simplă de a investi. Un exemplu ar fi acela al unui client care merge la un magazin de calculatoare şi cumpără un calculator direct de pe raft.

2. Cel de-al doilea tip de investitori sunt cei care creează investiţii. Acest investitor de obicei pune pe picioare o afacere, asemeni celor care cumpără componente de calculatoare şi apoi le asamblează. Este un fel de a croi după măsura clientului. Eu habar n-am cum se asamblează componentele într-un calculator. Dar ştiu să asamblez ocaziile sau cunosc alţi oameni care ştiu s-o facă.

 

Acest al doilea tip de investitor este mai mult ca sigur investitorul profesionist. Uneori, durează ani de zile pentru a pune cap la cap toate piesele componente. Şi uneori nu se potrivesc în veci. Acest al doilea tip de investitor este cel pe care mi-1 sugerase tatăl meu cel bogat să mi-1 iau ca model. E important să învăţăm cum să asamblăm piesele, pentru că aici sunt câştigurile uriaşe şi uneori şi pierderile uriaşe, atunci când curentul este împotriva noastră.

Dacă vreţi să faceţi parte din cea de-a doua categorie de investitori, trebuie să vă dezvoltaţi trei abilităţi principale. Aceste abilităţi se adaugă celor necesare pentru a deveni inteligenţi din punct de vedere financiar:

 

1. Cum să descoperiţi o ocazie pe care toţi ceilalţi au ratat-o. Trebuie să vedeţi cu ochii minţii ceea ce alţii nu reuşesc sa vadă cu ochii. De exemplu, un prieten a cumpărat casa aceea părăginită. Era sinistră numai când te uitai la ea. Toată lumea se întreba de ce o fi cumpărat-o. Ceea ce însă el a constatat şi noi nu este că acea casă era însoţită şi de patru terenuri goale. El a înţeles acest lucru atunci când s-a adresat companiei de la care a cumpărat dreptul de proprietate. După ce a cumpărat casa, a demolat-o şi a vândut cele cinci parcele de pământ unui constructor pentru o sumă de trei ori mai mare decât cea pe care o dăduse el. A câştigat 75.000 de dolari pentru o muncă de două luni. Nu e o sumă foarte mare, dar depăşeşte cu mult salariul anual minim şi nu e deloc greu din punct de vedere practic.

2. Cum se strâng banii. Oamenii obişnuiţi merg doar la bancă. Cel de-al doilea tip de investitor trebuie să ştie însă cum să adune capital şi există multe feluri de a aduna fără a fi nevoie de o bancă. Pentru început, am învăţat să cumpărăm case fără sprijinul băncii. Nu atâta casele contează, ci dobândirea capacităţii de a strânge bani, lucru absolut nepreţuit.

Mult prea adesea îi aud pe oameni spunând: „Nu-mi dă mie banca bani.” Sau: „N-am cu ce să cumpăr.” Dacă vreţi să faceţi parte din a doua categorie de investitori trebuie să învăţaţi să rezolvaţi problemele care îi blochează pe cei mai mulţi oameni. Cu alte cuvinte, majoritatea oamenilor lasă ca banii să fie o oprelişte în încheierea unei afaceri. Dacă veţi putea depăşi acest obstacol, veţi fi cu mult înaintea celor care nu învaţă aceste lucruri. De multe ori am cumpărat o casă, acţiuni sau un bloc fără un ban în bancă. Odată, am cumpărat o casă cu mai multe apartamente cu 1,2 milioane de dolari. Am încheiat ceea ce se numeşte o „Obligaţie de plată”, cu un contract scris între vânzător şi cumpărător. După care am adunat 100.000 de dolari pentru avans şi mi-au rămas 90 de zile în care să adun restul banilor. De ce am făcut-o? Pur şi