simplu pentru că ştiam că, de fapt, valorează 2 milioane de dolari. Nu am reuşit niciodată să strâng banii în schimb, persoana care depusese 100.000 de dolari mi-a dat 50.000 de dolari pentru că i-am găsit afacerea asta. A preluat-o în locul meu, iar eu mi-am văzut de treabă. Total zile de lucru: trei. Din nou precizez că de fapt contează mult mai mult ceea ce ştii, şi nu ceea ce cumperi. Investiţia nu înseamnă cumpărare. Este mai degrabă o formă de cunoaştere.

3. Cum să-i organizaţi pe oamenii deştepţi. Oamenii inteligenţi sunt cei care muncesc alături de o persoană pe care eventual o angajează şi care este mai inteligentă decât ei. Când aveţi nevoie de un sfat, aveţi grijă să vă luaţi consilierii cei mai buni.

 

Sunt multe de învăţat, dar răsplata poate fi astronomică. Dacă nu vreţi să vă însuşiţi aceste taine, alegeţi atunci primul tip de investitori pentru că vă este mult mai potrivit. Ceea ce ştiţi este cea mai mare avere pe care o deţineţi. Ceea ce nu ştiţi este cel mai mare risc pe care vi-1 asumaţi.

Riscul există întotdeauna, aşa că învăţaţi să riscaţi şi nu să evitaţi riscurile.

 

 

CAPITOLUL 7

LECŢIA 6

 

Munciţi ca să învăţaţi – nu munciţi pentru bani

 

În 1995, am acordat un interviu unui ziar din Singapore. Tânăra ziaristă a venit la timp şi ne-am apucat imediat de interviu. Ne aflam în holul unui hotel luxos, sorbindu-ne cafeaua şi discutând despre scopul vizitei mele la Singapore. Urma să ţin conferinţe alături de Zig Ziglar. El vorbea despre motivaţie, iar eu despre „Secretele celor bogaţi”.

„Cândva, aş vrea să fiu şi eu autoarea unui best-seller, aşa ca dumneavoastră”, spuse ea. Citisem o parte dintre articolele pe care le scrisese la ziar şi fusesem impresionat. Avea un stil puternic şi foarte limpede. Articolele ei trezeau interesul cititorului.

„Dar aveţi un stil excelent”, i-am răspuns eu. „Ce vă împiedică să vă realizaţi visul?”

„Munca mea pare că nu duce nicăieri”, spuse ea calm. „Toată lumea spune că romanele mele sunt excelente, dar nu se întâmplă nimic. De asta mi-am păstrat slujba la ziar. Măcar cu asta îmi plătesc facturile. Aveţi vreo sugestie în această direcţie?”

„Sigur că da”, am spus eu optimist. „Un prieten de-al meu din Singapore are o şcoală care pregăteşte agenţi de vânzări. El organizează aceste cursuri pentru multe dintre marile companii din Singapore şi cred că dacă ai urma unul dintre ele, ţi-ar fi de mare ajutor în carieră.”

Ea mă întrebă contrariată: „Credeţi că ar trebui să merg la şcoală să învăţ să vând?”

Am dat din cap că da.

„Chiar vorbiţi serios?”

Am dat din nou din cap. „Ce e rău în asta?”, am bătut eu în retragere. Se simţise jignită şi acum aş fi vrut să nu-i fi spus nimic. În încercarea mea de a fi de ajutor am ajuns să-mi apăr punctul de vedere.

„Eu am o diplomă în literatura engleză. De ce să merg la şcoală să învăţ să fiu agent de vânzări? Am o profesie. Am urmat o şcoală pentru a face o carieră, tocmai pentru a nu fi nevoită să ajung să fiu agent de vânzări. Îi urăsc pe cei de la vânzări. Nu vor decât bani. Deci explicaţi-mi de ce ar trebui să studiez asta.” Între timp, îşi strângea servieta foarte energic. Interviul se terminase.

Pe măsuţă se afla un exemplar al unui alt best-seller pe care îl scrisesem mai demult. L-am luat împreună cu notiţele pe care şi le făcuse pe un carneţel. „Vedeţi?”, am zis eu arătând către notiţe.

S-a uitat la notiţe şi a spus dezorientată: „Ce?”

Din nou, în mod deliberat, i-am arătat notiţele. Pe carneţel notase „Robert Kiyosaki, autor de best-seller-uri”.

„Aici scrie «autor de best-seller-uri», şi nu cel mai bun scriitor”.

Imediat a deschis ochii mari.

„Eu sunt un scriitor groaznic. Dv. sunteţi o mare scriitoare. Eu am urmat cursurile de agent de vânzări, dumneavoastră aveţi o diplomă. Dacă ar fi să punem ambele şcoli la un loc, s-ar ajunge la «un autor de best-seller-uri» şi «cel mai bun scriitor»”.

M-a străfulgerat din priviri. „Încă n-am decăzut în aşa hal încât să învăţ să vând. Cei ca dumneavoastră nu-şi fac o meserie din scris. Eu sunt o profesionistă a scrisului, iar dumneavoastră sunteţi un agent de vânzări. Nu-i corect.”

Şi-a luat şi restul notiţelor şi s-a îndreptat iute spre uşile acelea mari de sticlă, pierzându-se în dimineaţa umedă a oraşului Singapore.

A doua zi dimineaţă, măcar a publicat un articol corect şi favorabil mie.

Lumea este plină de oameni inteligenţi, talentaţi, cu şcoală şi cu har. Îi întâlnim zilnic. Sunt pretutindeni în mijlocul nostru. Acum câteva zile, maşina mea nu mergea prea bine. Am mers la un atelier şi tânărul mecanic mi-a reparat-o în doar câteva minute. Şi-a dat seama ce are doar ascultând motorul. Am fost uluit.

Tristul adevăr este că un mare talent nu este de ajuns.

Sunt permanent şocat cât de puţin câştigă oamenii talentaţi. Am aflat deunăzi că doar sub 5% dintre americani câştigă peste 100.000 de dolari pe an. Am cunoscut oameni străluciţi, cu multă şcoală şi care câştigă sub 20.000 de dolari pe an. Un consultant în afaceri, specializat în comerţul cu aparatură medicală, îmi spunea cât de mulţi doctori, stomatologi şi medici generalişti au probleme financiare. Eu am crezut că în momentul în care şi-au luat o diplomă au şi început să curgă dolarii. Acest consultant în afaceri mi-a spus aşa: „Le lipseşte o abilitate ca să ajungă să facă mari averi.”

Acest lucru înseamnă că oamenii nu trebuie decât să înveţe şi să stăpânească acest ceva, după care venitul le va creşte excepţional. Am mai pomenit despre inteligenţa financiară ca formă de sinergie a contabilităţii, investiţiilor, marketingului şi legilor. Combinaţi aceste patru abilităţi practice şi va fi uşor să faceţi bani din bani. Când este vorba despre bani, oamenii nu ştiu să facă altceva decât să muncească din greu pentru ei.

Exemplul clasic de sinergie a talentelor îl reprezenta tânăra ziaristă. Dacă ar fi învăţat temeinic cum să vândă şi să facă marketing, venitul ei ar fi crescut simţitor. În locul ei, aş fi urmat şi nişte cursuri de publicitate, nu numai de vânzări. Apoi,