în loc să lucrez la ziar, mi-aş fi căutat o slujbă într-o agenţie de publicitate. Chiar dacă ar fi însemnat mai puţini bani, ar fi învăţat să comunice „pe scurt”, aşa cum se reuşeşte cu succes prin intermediul reclamelor. Ar mai fi petrecut ceva vreme şi învăţând câte ceva despre relaţiile publice, o altă abilitate importantă. Ar fi învăţat cum să câştige milioane din publicitate. Iar apoi noaptea şi la sfârşiturile de săptămână ar fi putut să scrie marele ei roman. Când l-ar fi terminat, ar fi reuşit să-şi vândă mai bine cartea. Apoi, după o scurtă vreme, ar fi putut deveni un „autor de best-seller-uri”.

Când am scos prima mea carte „Dacă vreţi să deveniţi bogaţi şi fericiţi nu mergeţi la şcoală”, un editor mi-a sugerat să-i schimb titlul în „Economia educaţiei”. I-am explicat că un asemenea titlu ar însemna să vând două exemplare, unul familiei şi altul celui mai bun prieten. Problema este că până şi ei ar aştepta să obţină unul pe gratis. Titlul şocant „Dacă vreţi să deveniţi bogaţi şi fericiţi, nu mergeţi la şcoală” fusese ales tocmai pentru că ştiam că asta va însemna o enormă publicitate. Eu sunt pentru învăţământ şi cred în reforma învăţământului. Altfel, de ce aş continua să lupt pentru schimbarea străvechiului sistem? Aşa încât am ales un titlu care să-mi faciliteze accesul la emisiunile de televiziune şi radio tocmai pentru că vroiam să devin un personaj controversat. Unii credeau că sunt nebun de legat, dar cartea se vindea al naibii de bine.

Când am absolvit, în 1969, Academia Comercială de Marină a SUA, tatăl meu cu şcoală a fost foarte încântat. Compania Standard Oil din California m-a angajat pentru flota lor de vase petroliere. Eram ofiţer trei şi câştigam mai puţin decât colegii mei, dar nu era rău pentru prima slujbă de după absolvirea facultăţii. Iniţial, eram plătit cu 42.000 de dolari pe an, în care erau incluse orele suplimentare şi nu trebuia să muncesc decât şapte luni. Aveam cinci luni vacanţă. Dacă aş fi vrut, aş fi putut să plec în Vietnam cu o altă companie navală şi să-mi dublez uşor venitul, în loc să-mi iau cele cinci luni de vacanţă.

Mă aştepta o carieră strălucită şi totuşi, după şase luni, mi-am dat demisia şi m-am alăturat Marinei Comerciale ca să învăţ să pilotez. Tatăl meu cu şcoală a fost distrus. Tatăl meu bogat m-a felicitat.

În şcoală şi la locul de muncă prinde foarte mult ideea „specializării”. Adică pentru a câştiga mai mult sau a fi avansat trebuie să te „specializezi”. De aceea medicii, imediat după ce termină facultatea, încearcă să se specializeze, cum ar fi în ortopedie sau în pediatrie. Acelaşi lucru este valabil pentru contabili, arhitecţi, avocaţi, piloţi şi altele.

Tatăl meu cu şcoală credea în această idee. De aceea a fost încântat atunci când în sfârşit şi-a terminat doctoratul. Recunoştea însă adesea că şcolile îi răsplătesc tot mai prost pe cei care învaţă tot mai mult.

Tatăl cel bogat m-a încurajat să fac exact contrariul. „Trebuie să ştii câte puţin din cât mai multe”, mi-a sugerat el. De aceea ani de zile am lucrat în diverse departamente ale companiilor sale. Un timp, am lucrat şi la contabilitate. Chiar dacă probabil nu voi ajunge niciodată contabil, el vroia să învăţ prin „osmoză”. Tatăl cel bogat ştia că o să prind măcar „jargonul”, limbajul de specialitate, şi am să capăt flerul necesar pentru a distinge ce este important de ceea ce nu este. Am lucrat şi ca picolo, şi în construcţii, dar şi în vânzări, rezervări şi marketing. El ne „punea la curent cu toate”, pe mine şi pe Mike. De aceea insista să participăm la întâlnirile cu bancherii, avocaţii, contabilii şi agenţii de Bursă. Vroia să cunoaştem câte puţin din toate domeniile imperiului său.

Când am renunţat la slujba mea bine plătită de la Standard Oil, tatăl meu cu studii a avut o discuţie deschisă cu mine. Era uluit. Nu putea înţelege de ce am hotărât să îmi dau demisia dintr-o slujbă care îmi oferea o plată bună, mari avantaje, mult timp liber şi ocazii de avansare. Când m-a întrebat într-o seară: „De ce ai renunţat?”, n-am fost în stare să-i explic, oricât m-am străduit. Logica mea nu corespundea logicii sale. Marea problemă era că logica mea era de fapt logica tatălui cel bogat.

Siguranţa locului de muncă era totul pentru tatăl meu cu şcoală. Experienţa era în schimb totul pentru tatăl meu cel bogat.

Tatăl cu studii credea că am mers la şcoală ca să învăţ să fiu ofiţer de marină. Tatăl cel bogat ştia că am mers la şcoală pentru a studia comerţul internaţional. În vremea studenţiei, am participat la transporturi importante, navigând pe vase mari, pe petroliere şi pe vase cu pasageri, spre Orientul îndepărtat şi spre insulele Pacificului de Sud. Tatăl meu bogat susţinea că e mai bine să rămân în Pacific decât să merg cu vaporul în Europa, pentru că ştia că „popoarele care acum se formau” se aflau în Asia, şi nu în Europa. În vreme ce majoritatea colegilor mei, inclusiv Mike, petreceau la cluburile studenţeşti, eu învăţam comerţul, învăţam să cunosc oamenii, stilul în afaceri şi cultura din Japonia, Taiwan, Thailanda, Singapore, Hong Kong, Vietnam, Coreea, Tahiti, Samoa şi Filipine. Şi eu mai petreceam din când în când, dar nu în frăţiile studenţeşti. M-am maturizat rapid.

Tatăl meu cu şcoală nu putea înţelege de ce m-am hotărât să îmi dau demisia şi să intru în Marina Comercială. I-am explicat că vreau să învăţ să pilotez avioane şi mai ales să conduc trupele militare. Tatăl cel bogat mi-a explicat că lucrul cel mai complicat în a conduce o companie militară este manevrarea oamenilor. El fusese în armată trei ani; tatăl meu cu şcoală fusese scutit de armată. Tatăl meu bogat mi-a spus cât de important este să înveţi să conduci oamenii, mai ales în situaţii periculoase. „Arta conducerii, asta este ceea ce trebuie să înveţi acum”, mi-a spus el. „Dacă nu eşti un bun conducător, te vor înjunghia pe la spate, aşa cum se întâmplă şi în lumea afacerilor.”

Când m-am